Dronele Institutului de Fizică a Pământului monitorizează zona surpării din Slănic

  • O echipă de cercetători de la Institutul de Fizică a Pământului monitorizează sâmbătă zona surpării din Slănic, judeţul Prahova.
  • În zonă au fost duse şi dronele institutului, dar şi trei staţii seismice.
2411 afișări
Imaginea articolului Dronele Institutului de Fizică a Pământului monitorizează zona surpării din Slănic

Dronele Institutului de Fizică a Pământului monitorizează zona surpării din Slănic

Echipa de cercetători intervine la Slănic la solicitarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), au precizat reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

„Aceştia vor realiza zboruri cu dronele institutului (DJI M300 şi M3E) dotate cu senzori Lidar şi optici, pentru a obţine un model detaliat al suprafeţei şi terenului. Modelul va fi utilizat pentru documentarea şi monitorizarea prin comparaţie a surpării de teren din zonă”, mai spus reprezentanţii institutului.

De asemenea, au fost instalate în zonă şi trei staţii seismice, care vor fi utile pentru caracterizarea condiţiilor locale de sol.

O analiză detaliată şi concluziile finale vor fi formulate în colaborare cu celelalte instituţii implicate.

Surparea terenului în localitatea Slănic a dus la formarea unui crater pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi. O stradă a fost închisă circulaţiei rutiere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici