Ocupai Sala Mare. Sinteza evenimentelor de la Opera Română

1. Extremismul: „Afară cu străinii!”, ocuparea Sălii Mare în semn de protest, suspendarea spectacolelor
Dacă vrei să înţelegi ceva, de fapt, nu înţelegi nimic din ce se întâmplă la Opera Română. Clar este doar că orice gest produce război. Numiri succesive de directori au dus la momente tensionate, chiar extreme: „Afară cu străinii!”, „Nu îi lăsaţi să vă omoare, să omoare un teatru în care s-au înfăptuit minuni!”, „Eu nu mai dansez pe această scenă. Am dansat cu dureri şi cu oase rupte, dar când încep presiunile şi ameninţările, când eşti forţat să spui şi să faci anumite lucruri fără voia ta, cum se numeşte?”

2. Scandalul: Balerini pe sârma. Se spune că pierde actul artistic. De fapt, în ambele tabere avem valori cel puţin egale. Sigur, există nenumărate nuanţe, diferenţe, dar doar pentru cunoscătorii artelor: Operă, balet, Operetă. Tot ce se vede din stradă este suspendarea spectacolelor şi voci care mai de care mai dezarticulate care reclamă dreptatea. Circ.

3. Pacea: Cine are salariu, pardon dreptatea mai mare? Soare, Conta, Călin, Alina Cojocaru, Johan Kobborg? Cum de artişti de valoare nu se înţeleg, nu găsesc un mod de a trece mai departe. De a spune: Opera contează, nu poziţiile noastre în ierarhie. Se pare că astfel de idealisme nu au cum să funcţioneze. Merg mai bine orgoliile, extremismele, discuţiile privind salariile. Culmea, dreptatea este de partea tuturor, dar salariile diferite deranjează, nu apropie.

4. Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a deschis Cutia Pandorei. Destul de inocent în fiecare gest al său, ministrul a reuşit să urce în ierarhie lideri ai tuturor grupurilor în război. Orice gest al său, însă dincolo de intenţiile sale, a prelungit criza. Orice numire a nemulţumit şi a stârnit gesturi extreme. Este vinovat Vlad Alexandrescu? Diplomatic, nu. Totuşi, ministrul nu a prevăzut nemulţumirile, nu a cunoscut sistemul. Principala supărare: adoptarea unui sistem de colaborări cu artişti din afara ierarhiei. Sistemul binar. Eu am dat concurs-ei nu. Eu am salariu după schema de salarizare-ei după cum şi-au negociat. Eu nu mai sunt aşa vizibil, că dansează doar ai lui Kobbork - doar ei ies în faţă. Totul pare a fi început în mandatul lui Răzvan Dincă, arestat anul trecut, pentru efectuarea unor tranzacţii financiare fără de lege.

Iată un istoric al focului tenor de la Opera Română, urmărit pas cu pas de Mediafax-cultură:

SCENA I Totul a început în 4 aprilie. Tiberiu Soare, numit director al Operei Române. Johan Kobborg, numit coordonator al baletului Operei în 2013, demisionează. Lui Kobborg I se reprosează că se laudă cu o titulatură care nu există în acte şi că a folosit corpul de balet „în scop personal”.

SCENA II Demisii succesive şi numiri în poziţia de director: Soare, Kobborg, Călin.

SCENA III Miercuri, 20 aprilie 2016: Ministrul Vlad Alexandrescu a anunţat rezolvarea stării conflictuale de la Opera Română.
Totuşi „Nu îi lăsaţi să vă omoare, să omoare un teatru în care s-au înfăptuit minuni!” sau „Arta nu este pentru laşi, pentru ticăloşi şi business! - este îndemnul sopranei Irina Iordăchescu. Chemare la protest ONB. Urmează: ocuparea Sălii, suspendarea spectacolelor.

SCENA IV 21 aprilie Ministrul Culturii vine la întâlnirea cu artiştii şi, pe Facebook, acesta anunţă:

“Soluţia propusă ieri pentru Opera Naţională Bucureşti a fost găsită ca urmare a unei negocieri cu Johan Kobborg şi Alina Cojocaru, purtate din dorinţa ca ei să-şi continue activitatea la Operă, negociere în care a fost pusă drept condiţie această numire.
În faţa protestului de la Operă şi a împotrivirii manifeste a artiştilor, este însă evident că dl George Călin nu-şi poate exercita funcţia, aşa încât am decis să îl retrag de la conducerea Operei. În zilele următoare voi face o nouă numire.”

FĂRĂ SFÂRŞIT