#CentenarulRosu | Electroputere Craiova şi Uzina Tractorul. Ce s-a ales de marile fabrici comuniste

Electroputere Craiova. De la “citadela electrotehnicii româneşti”, la mall

Uzina Electroputere Craiova era, înainte de anii 1990, un punct important de reper al industriei, iar datorită ei, oraşul era numit „citadela electrotehnicii româneşti”. Astăzi, divizată în bucăţi, o parte din fabrica ce producea transformatoare şi locomotive, este mall.

Nu se poate vorbi despre realizarea sistemului energetic românesc şi modernizarea sistemului feroviar şi urban fără a aduce în discuţie numele Electroputere Craiova. Fabrica a fost naţionalizată în 1949. Pe atunci, la Craiova se reparau locomotive cu abur. Uzina a fost trecută din posesia lui Nicolae Malaxa în cea a poporului şi era destinată producţiei de utilaj electrotehnic greu, iar din 1951 aici au fost realizate, în concepţie proprie, primele transformatoare de forţă, folosindu-se materiale noi pentru miezuri magnetice.

Electroputere Craiova şi-a diversificat producţia, în perioada 1960-1965, achiziţionând licenţe pentru autotransformatoare şi transformatoarele locomotivei electrice, iar în următorii 10 ani au fost construite noi hale pentru că în fabrică a început şi realizarea, cu forţe proprii, a transformatoarelor de 400kV şi de 400MVA.

În paralel, au fost produse, în perioada 1949-1960, locomotive electrice de mină şi de tramvaie. Din 1960 a început fabricaţia de Locomotive Diesel Electrice fabricate timp de 15 ani sub licenţă elveţiană şi a locomotivelor electrice de 4100 kW sub licenţă suedeză. Ulterior acestea au primit eticheta „fabricat în România”. La Electroputere Craiova, până în 1989 au fost construite şi peste 1.400 de locomotive Diesel-electrice şi circa 1.000 de locomotive electrice.

În uzina din Craiova, încă din anii '50 se produceau maşini electrice rotative, fiind realizate 400 de tipuri de astfel de utilaje.

Peste 10.000 de oameni lucrau în uzina din Craiova înainte de 1989 şi cu toate acestea erau perioade în care nu se făcea faţă comenzilor, spune Cornel Mondea, fost director al Electroputere şi fost prefect de Dolj. Cornel Mondea s-a angajat în uzină înainte de 1980.

„Eu am venit la Electro la doi ani după ce am terminat facultatea. Am pornit ca muncitor stagiar. Chiar din timpul stagiaturii am primit, cum era atunci, o derogare de la conducere, organul de partid şi am avansat, de la şef de secţie mai departe. Înainte de 1989 erau fantastic de multe comenzi nici nu se putea face faţă, la un moment dat, la necesarul care era solicitat. Dădeam explicaţii de ce nu realizăm cât era cerut într-un anumit termen. Era perioada de electrificare, perioada de înzestrare a căilor ferate, combinatele, toate, chimice, miniere, prelucrare a lemnului, metalurgie. Electro era implicată în foarte multe. Plus că se lucra mult şi pentru export, împreună cu Petrom, cum este cunoscut acum, lucram să livrăm foarte multe instalaţii pentru industria petrolieră, instalaţii de foraj, în Uniunea Sovietică”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Cornel Mondea.

Marca Electroputere Craiova devenise cunoscută în peste 100 de ţări, având colaborări cu firme de prestigiu din Elveţia, Suedia, Franţa, Italia sau Germania.

După Revoluţie, la fel cum s-a întâmplat cu mai toate fabricile şi uzinele din perioada comunistă, Electroputere a început să intre în declin. Din 1991, s-a constituit în societate pe acţiuni şi au urmat perioade de restructurări.

„După '89 fabrica a mers aşa, să zicem, dintr-o inerţie cam până prin 1994-1995, când din ce în ce mai mult au scăzut comenzile şi din căile ferate şi din energie. Au început să se oprească foarte multe combinate din zona petrochimie, investiţiile din minerit au început să scadă, combinatele de prelucrare a lemnului, unde noi livram transformatoare, motoare şi, încet, încet nivelul de comenzi a scăzut dramatic. Noi în perioada respectivă am purtat fantastic de multe discuţii şi am trimis foarte multe scrisori la concerne mari precum AVB, General Electric, General Motors. Era nevoie de privatizare poate pentru faptul că produsele noastre rămăseseră în urmă din punct de vedere tehnic. Apăruseră alte produse, noi nu mai aveam bani ca să retehnologizăm, să facem produse noi, cercetare şi era nevoie de un impuls şi financiar, dar şi de piaţă. Noi trebuia să exportăm alte produse, dispăruseră firmele de comerţ exterior...A durat câţiva ani până ne-am făcut un nucleu de oameni care să fie în stare să meargă afară să facă rost de comenzi . La un moment dat ajunsesem să avem mai mult de jumătate din cifra de afaceri din export pentru că în ţară, din ce în ce, cererea era mai mică”, a mai povestit Cornel Mondea.

Aşa s-a făcut că în 2001 uzina din Craiova adunase datorii la furnizori şi la stat de circa 29 milioane de dolari. Statul a scos-o la privatizare. Abia în noiembrie 2007 s-a reuşit privatizarea. Grupul saudit Al-Arrab Contracting Company Limited a cumpărat de la statul român pachetul majoritar de acţiuni de 86,28% cu 2,34 milioane euro. La preluare, reprezentanţii Al-Arab au promis că nu vor vinde nimic din ce au preluat, că vor dezvolta uzina şi vor produce aici locomotive pentru a le vinde în Orientul Mijlociu. La sfârşitul anului 2011 firma saudită a vândut însă unui dezvoltator imobiliar aproximativ 12 hectare de teren din curtea Electroputere, dar şi hale, la un preţ, vehiculat, de 30 milioane de euro. Aici a fost ridicat un mall, care a fost denumit sugestiv ElectroputereParc.

Din Electroputere au mai rămas doar două fabrici. Cea de transfomatoare şi cea de motoare şi, potrivit fostului director Cornel Mondea, aici mai lucrează mai puţin de o mie de oameni. Asta pentru că, în 2012, Electroputere a vândut fabrica de locomotive către Grupul Grampet. Societatea a cumpărat în acelaşi an şi fabrica de reparaţii locomotive Reloc SA situată peste stradă de Electroputere, iar doi ani mai târziu, noua firmă Electroputere VFU-Reloc Craiova a prezentat locomotiva Diesel de 1250 CP, prima locomotivă românească proiectată şi realizată după 24 ani. Locomotiva a fost realizată în parteneriat cu corporaţia americană Caterpillar.

Uzina Tractorul, brand-ul Braşovului unde lucrau 23.000 de angajaţi, transformat în mall

Uzina Tractorul Braşov (UTB), care în anii de glorie din vremea comunismului era cel mai mare brand al Braşovului şi unde lucrau 23.000 de angajaţi, s-a transformat acum în cel mai mare mall din Transilvania - Coresi Shopping Center.

Noul centrul comercial, care a fost construit pe ruinele fostei fabrici de tractoare, este cea mai mare investiţie făcută în Braşov în ultimii zece ani, de aproximativ 60 de milioane de euro. În prezent, pe lângă uriaşul mall ce a devenit în scurt timp printre principalele atracţii ale oraşului de la poalele Tâmpei, se construieşte un ansamblu rezidenţial de 2.000 de apartamente. De asemenea, mai multe spaţii au fost reamenajate şi găzduiesc firme cu diverse activităţi, printre care şi o bancă.

Totuşi, din ceea ce a fost renumita fabrică de tractoare din Braşov, a mai rămas doar turnul UTB, ca „simbol emoţional“. Unul dintre vechii angajaţi ai uzinei Tractorul, Vasile Ursu, acum în vârstă de 54 de ani, a ajuns să lucreze tot pe platforma Tractorul, dar la o firmă privată. El s-a angajat la UTB în 1981, ca strungar şi a plecat din fabrică după anul 2000, fiind unul dintre miile de disponibilizaţi, care au fost martori ai declinului uzinei.

„Eu am lucrat pe strung din ’81. Era de lucru pe atunci, avem comenzi multe şi lucram şi ore suplimentare. Erau condiţii bune de lucru, salarii bune şi lumea era mulţumită. După Revoluţie însă a fost o schimbare majoră. Comenzile erau tot mai puţine şi au început să facă tot mai multe economii. Ne-au tăiat din salarii, din programul de lucru... Făceau economii şi la curent, prin urmare iarna lucram în frig. Condiţiile s-au înăsprit mult şi au început să ne mituiască să plecăm din uzină. A urmat apoi privatizarea cu cântec, iar anumite persoane dintr-un anumit partid au luat secţii întregi pe care le-au vândut apoi la fier vechi“, a spus fostul muncitor al uzinei Tractorul.

Angajaţii de la Tractorul au ieşit de nenumărate ori în stradă pentru a-şi face singuri dreptate, însă fără niciun rezultat. Protestele „ tractoriştilor“ din faţa Prefecturii Braşov deveniseră un fel de spectacol din care nu lipsea recuzita: sirene, vuvuzele, cruci şi un sicriu pe care protestatarii scriau numele uzinei.

Unul dintre angajaţii care a fost nelipsit la protestele din stradă spune că s-a simţit trădat de guvernanţi şi că, după închiderea fabricii, i-a fost greu să-şi mai găsească un loc de muncă, fiind aproape de vârsta pensionării.

„Eu mi-am luat soţia şi am plecat în Spania în 2004 pentru că încă mai eram tineri. La UTB eram lăcătuş, iar în Spania am lucrat de toate. De la cules căpşuni, construcţii, şofer... N-a fost uşor să stai printre străini, fără să le cunoşti limba...că am lăsat acasă doi copii mici. Dar n-am avut de ales. După vreo nouă ani prin străini m-am întors acasă la Braşov, că tot aici e mai bine. Cu banii strânşi de acolo ne-am renovat casa şi am deschis un magazin de cartier cu aprozar. Ne ajunge cât să trăim binişor de pe o zi pe alta“, a spus Radu Stroie, în vârstă de 51 de ani.

Fabrica Tractorul a luat fiinţă în 1948, după ce iniţial, aici fusese fabrica de avioane – IAR Braşov, însă utilajele au fost confiscate de sovietici în timpul celui de-al doilea război mondial. În anii ¬¬'60, au apărut pe piaţă primele modele de concepţie integral românească, alături de cele cu motor Fiat. În anii de glorie ai uzinei, la UTB lucrau 23.000 de angajaţi, iar în aproape toate familiile de braşoveni existau oameni care lucrau la uzină. Imediat după Revoluţie, UTB a intrat în proces de privatizare, iar numărul angajaţilor a scăzut progresiv, de la 22.000 în 1990, la 1.900 de angajaţi în 2007.

Uzina Tractorul a fost închisă în luna aprilie 2007, odată cu disponibilizarea a circa 1.800 de salariaţi. În luna iulie, firma Flavus Investiţii (fondată de către doi antreprenori români - Victor Vadeneaux şi Silviu Savin ) a câştigat licitaţia pentru preluarea platformei industriale a uzinei, pentru 77 de milioane euro, fără TVA. Datoriile societăţii se ridicau la 243 de milioane de euro în momentul declanşării procedurii de lichidare voluntară.

În luna august 2007, societatea Flavus Investiţii SRL a preluat platforma industrială Tractorul Braşov şi a anunţat că pe terenul de 120 de hectare al fostei uzinei de tractoare se va dezvolta un uriaş ansamblu rezidenţial, care se doreşte a fi cel mai mare proiect de regenerare urbană din sud-estul Europei. Prin urmare, speculaţiile pe tema destinaţiei fostei platforme Tractorul s-au adeverit: la Braşov nu se vor mai produce tractoare. Deşi una dintre condiţiile impuse de Autoritatea pentru Valorificatea Activelor Statului (AVAS) pentru cumpărarea platformei a fost aceea de păstrare a obiectului de activitate al fabricii pentru cel puţin zece ani, şi anume producerea de tractoare, acest lucru nu s-a întâmplat.

Din cauza crizei financiare, Flavus Investiţii a vândut întreaga afacere, cu un discount de circa 70%, în aprilie 2012, grupului francez Auchan, care a continuat proiectul prin intermediul diviziei imobiliare Immochan. În martie 2015, a fost deschis Centrul comercial Coresi pe o suprafaţă de 45.000 metri pătraţi. Investiţia pentru Coresi Shopping Resort a fost estimată la 60 de milioane de euro, iar proiectul include un centru de distracţii indoor şi o zonă de cinema, cu o suprafaţă de 3.200 metri pătraţi pentru opt săli digitale, o galerie comercială de 32.000 metri pătraţi şi 2.400 de locuri de parcare.

Immochan a investit în următorul an circa 12 milioane euro în dezvoltarea celei de-a doua faze a zonei comerciale din proiectul Coresi din Braşov şi în lucrări de demolare, urbanizare şi dotare cu utilităţi a terenului.

În 2016 a început construcţia zonei rezidenţiale de 2.000 de apartamente, pe o suprafaţă de 22 de hectare, terenul urmând să fie pregătit pentru dezvoltarea blocurilor în etape succesive, corespunzătoare fazelor de construcţie.

Cluj: Multinaţionalele, în fosta Fabrică de Tricotaje şi hotel de 5 stele în fabrica de dulciuri

Cele mai multe fabrici din perioada comunistă, care îşi desfăşurau activitatea în Cluj-Napoca, au fost transformate, treptat, după 1989, în proiecte imobiliare sau sedii pentru multinaţionale. Printre ele, Fabrica de dulciuri Feleacul sau Fabrica de Tricotaje Someşul.

În centrul municipiului Cluj-Napoca îşi desfăşura activitatea, în perioada comunistă, Fabrica de Tricotaje Someşul, înfiinţată în anul 1930.

După zeci de ani de producţie, în 1995, societatea a fost privatizată iar în anul 2007, sediul situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 şi terenul aferent au fost vândute către un dezvoltator imobiliar. Atrium Center anunţa că îşi doreşte construirea unui mall, valoarea tranzacţiei fiind de 14 milioane de euro.

Fabrica a fost demolată în 2008 iar un an mai târziu firma şi-a mutat linia de producţie într-o hală de pe Bulevardul Muncii, la periferia Clujului. Pe locul fostei fabrici de tricotaje, fondul de investiţii sud-african New Europe Property Investments (NEPI) şi omul de afaceri Ovidiu Şandor din Timişoara au ridicat un complex de birouri şi servicii, numit The Office, pe o suprafaţă construită de 54.000 mp. Iar multinaţionalele şi-au mutat aici sediile.

Galerie foto

#CentenarulRosu Electroputere Craiova şi Uzina Tractorul. Ce s-a ales de marile fabrici comuniste

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Fabrica de dulciuri Feleacul, naţionalizată în 1948, a fost transformată în proiect imobiliar după anul 2000. Birourile firmei au fost demolate iar pe terenul respectiv s-a construit un hotel de 5 stele, iar clădirea unde se desfăşura activitatea de producţie s-a transformat într-un complex de birouri numit Cluj Business Center, care are în total peste 57.000 de mp.

Producătorul de confecţii Flacăra, care deţinea un teren de două hectare în Cluj-Napoca, a trecut printr-un proces de reconversie al clădirii aceasta fiind cumpărată de compania de IT iQuest şi a fost amenajată, începând cu anul 2015, ca sediu propriu în care vor lucra câteva sute de persoane. Terenul a fost vândut de o companie imobiliară controlată de o bancă germană, după ce Flacăra a fost divizată, utilajele fiind preluate de o firmă de lenjerie.

Clădirile fostei fabrici de utilaje de frig Tehnofrig, care a funcţionat în zona Gării din Cluj-Napoca, au fost demolate, iar pe o parte a terenului de peste 11 hectare s-a construit magazinul de bricolaj Dedeman. După 1989, Tehnofrig a fost divizată în şase societăţi pentru a putea fi transformată mai uşor într-un proiect imobiliar.

Fabrica de bere Ursus a funcţionat din 1878 în Cluj-Napoca într-o zonă adiacentă centrului municipiului, şi a fost închisă în anul 2010, producţia fiind mutată la Buzău. Pe terenul fabricii s-a construit un complex format dintr-un ansamblu de locuinţe şi un mall, în urma unei investiţii de 25 de milioane de euro. În zonă a rămas doar o mini-berărie care să amintească de tradiţia berii din Cluj-Napoca.

Fabrica Napochim, producător de mase plastice din România, a fost înfiinţată în 1949, iar terenul, aflat într-o zonă apropiată de centrul oraşului, a devenit tentant pentru piaţa imobiliară. Şi Napochim a fost divizată, partea de producţie fiind mutată la periferia Clujului, iar partea imobiliară a dezvoltat un proiect de locuinţe, spaţii de birouri şi spaţii comerciale pe o suprafaţă de 37.000 de mp, după demolarea fostelor clădiri.

Unul dintre coloşii industriali ai municipiului Cluj-Napoca, Combinatul de Utilaj Greu (CUG), înfiinţat în 1970, funcţiona pe platfoma de pe Bulevardul Muncii. După 1990 combinatul a fost divizat în opt societăţi, dintre care unele mai funcţionează, altele nu, iar clădirile şi halele au fost fie închiriate, fie vândute la fier vechi.

Şi producătorul de încălţăminte Clujana, care şi-a început activitatea după 1910, a trecut printr-un proces de transformare, care a dus în 1999 la intrarea în faliment şi la închiderea. Majoritatea spaţiilor de producţie au fost închiriate altor firme, cu obiect de activitate similar dar nu numai. În prezent, doar într-una dintre clădiri, Clujana, preluată de Consiliul Judeţean Cluj, mai desfăşoară activităţi de producţie în domeniul încălţămintei.

Dintre marile fabrici comuniste puţine şi-au continuat activitatea, devenind, în prezent, companii importante la nivel naţional, printre acestea numărându-se Farmec, producător de cosmetice, sau Terapia, producător de medicamente.

Un analist economic clujean a declarat corespondentului MEDIAFAX că dacă fostele fabrici comuniste şi-ar fi păstrat producţia după Revoluţie, s-ar fi investit în modernizare şi retehnologizare, economia municipiului ar fi întrecut-o pe cea a Bucureştiului.

„La Cluj-Napoca se producea aproape orice, erau fabrici mari, de nivel naţional. Dar, după 1990 terenurile au fost vânate în scop imobiliar, şi astfel s-a trecut la desfiinţarea fabricilor, demolarea clădirilor, relocarea producţiei şi diminuarea ei, cu scopul de a vinde terenurile pentru hipermagazine, mall-uri, clădiri de birouri sau complexuri rezidenţiale. Treptat, mediul economic din oraş a fost nevoit să se reinventeze, iar Clujul a devenit un oraş în care predomină serviciile şi firmele de IT”, a spus acesta.

Citeşte şi: #CentenarulRosu | Securitatea, după 100 de ani. Serviciile secrete şi Big Brother (III)

Citeşte şi: #CentenarulRosu: Revoluţia bolşevică – cronologia unei lumi în mişcare. Căderea comunismului (IV)