150 de mii de euro pentru 10 proiecte cu impact remarcabil în comunitate:

Synevo România şi Asociaţia Medicover anunţă finalizarea celei de-a doua ediţii a campaniei „Soluţii pentru Comunitate” (ediţia 2023 – 2024)

8.500 de beneficiari, multe poveşti emoţionante şi iniţiative care au făcut o diferenţă reală pentru comunitate. Astfel, se încheie cu succes cea de-a doua ediţie a campaniei ”Soluţii pentru Comunitate”, realizată de Synevo România cu sprijinul Asociaţiei Medicover. Iniţiativă menită să selecteze şi să susţină proiecte remarcabile, campania "Soluţii pentru Comunitate" a fost concepută pentru a crea un impact real în comunitate, în domeniile pe care le adresează.

“Sănătatea, mediul şi educaţia sunt vitale, cu impact major asupra vieţii comunităţii. Iar asociaţiile şi organizaţiile care activează în aceste domenii au permanentă nevoie de susţinerea noastră pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunile generoase. Suntem onoraţi şi extrem de recunoscători că în aceste prime două ediţii ale Campaniei au fost înscrise peste 300 de proiecte eligibile din care ne-a fost foarte dificil să le selectăm pe cele 20 care au primit granturi. Aşteptăm cu nerăbdare debutul celei de-a treia ediţii, reiterând faptul că binele pe care-l fac şi-l vor face în continuare organizaţiile non profit este unul dintre pilonii unei societăţi sănătoase“ a declarat Laurenţiu Luca, Director General Synevo România.

Fiecare dintre cele 10 proiecte din domenii pilon pentru Synevo, cum ar fi sănătate, educaţie şi mediu, care au beneficiat de granturi în valoare de câte 15 mii de euro, a fost conceput pentru a aduce transformări în vieţile beneficiarilor lor. Seria iniţiativelor susţinute în cadrul campaniei cuprinde un ghid cu sfaturi pentru părinţii copiilor cu nevoi speciale şi facilitarea accesului la educaţie a unor copiii din medii defavorizate. În plus, proiectele dedicate mediului au asigurat accesul a peste 4.000 de elevi la educaţia privind protecţia mediului. Şi alte proiecte valoroase au fost duse la bun sfârşit în cel de-al doilea an al campaniei.

 

 

Comunicat publicat şi furnizat de LION COMMUNICATION SERVICES

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20168

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici