- Home
- Comunicate
- BUCURESTI, (25.10.2024, 12:07)
Ministrul Apărării, videoconferinţă cu militarii din teatrele de operaţii
Ministrul Apărării, videoconferinţă cu militarii din teatrele de operaţii
În marja activităţilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a discutat joi, 24 octombrie, prin videoconferinţă, cu echipele de comandă ale structurilor româneşti dislocate în teatrele de operaţii. Au prezentat informări echipele de comandă ale detaşamentelor dislocate de Armata României în operaţia EUFOR din Bosnia şi Herţegovina, operaţia KFOR de la Priştina, misiunea EUTM din Republica Centrafricană, comandantul puitorului de mine şi plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu”, navă aflată la conducerea unei grupări navale NATO care operează în Marea Mediterană, precum şi conducerile detaşamentelor militare româneşti dislocate în Bulgaria şi Polonia.
Ministrul apărării naţionale le-a mulţumit militarilor, atât celor aflaţi în misiuni în teatrele de operaţii, cât şi celor aflaţi la posturi în străinătate, inclusiv în misiuni individuale, sub mandat NATO, UE şi ONU, pentru eforturile pe care le depun zi de zi şi pentru modul în care colaborează cu militarii din ţările aliate şi partenere, i-a felicitat cu prilejul Zilei Armatei României şi le-a urat succes în misiunile pe care le îndeplinesc. „Suntem mândri de realizările dumneavoastră, obţinute în condiţii complexe, departe de ţară şi de familii. Fiecare zi de lucru începe aici cu parcurgerea rapoartelor referitoare la situaţia efectivelor dislocate peste hotare, iar fiecare raport care arată că nu sunt probleme acolo unde vă îndepliniţi misiunile reprezintă în sine o veste excelentă”, a declarat Angel Tîlvăr.
Comunicat publicat si furnizat de Mediafax
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20306
Versiunea: mobil | completa