- Home
- Comunicate
- BUCURESTI, (18.11.2024, 10:43)
One United Properties contractează un credit pentru dezvoltarea One Technology District
One United Properties contractează un credit pentru dezvoltarea One Technology District
One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, anunţă contractarea unui credit pentru dezvoltarea One Technology District, cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare pentru cipuri semiconductoare din sud-estul Europei dezvoltat în prezent pentru Infineon Technologies.
Obiectivul creditului accesat este de a finanţa construcţia clădirii One Technology District, pe care One United Properties o dezvoltă la cheie pentru a acoperi nevoile Infineon Technologies pentru o perioadă de 15 ani, începând cu anul 2026. Creditul include un împrumut ce va fi folosit pentru construcţia dezvoltării, în valoare de 28,5 milioane de euro care, odată cu finalizarea clădirii, va fi majorat si transformat într-un împrumut pentru investiţii în valoare de 37,5 milioane de euro. De asemenea, compania a primit o linie TVA în valoare de 4 milioane de euro. Scadenţa împrumutului este iunie 2033. Creditarea a fost intermediată de Erste Group Bank AG, în calitate de Agent, Creditor iniţial şi Contraparte in contractul de hedging şi Banca Comercială Română S.A., în calitate de Creditor TVA, Agent de garantii şi Bancă de cont.
„One Technology District, un campus de birouri şi laboratoare de cercetare realizat la cele mai înalte standarde de sustenabilitate, este genul de proiect care confirmă atractivitatea pieţei locale pentru jucătorii globali. Dezvoltat pe baza unor principii durabile de ultimă generaţie, care vor permite clădirii să funcţioneze complet fără gaze, poziţionând-o printre cele mai sustenabile dezvoltări în Europa, One Technology District se doreşte a fi cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare în domeniul semiconductorilor din sud-estul Europei. Această investiţie este o confirmare pentru potenţialul pieţei din România şi sprijină strategia noastră de a ne concentra pe dezvoltarea proiectelor de birouri verzi închiriate şi pre-închiriate integral”, a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO One United Properties.
Comunicat publicat si furnizat de Fabrica de PR
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20432
Versiunea: mobil | completa