PRIMA Development Group a obţinut autorizaţia de construire pentru PRIMA Astera

PRIMA Development Group a obţinut autorizaţia de construire pentru PRIMA Astera, primul proiect rezidenţial la standarde nZeb din vestul Capitalei

PRIMA Development Group, dezvoltator imobiliar cu 20 de ani experienţă pe piaţa de profil, a obţinut autorizaţia de construire pentru un nou proiect rezidenţial, PRIMA Astera. Acesta reprezintă primul proiect rezidenţial high-end din vestul Bucureştiului, la standarde nZeb (nearly Zero-Energy Building/ clădire cu performanţă energetică foarte ridicată), iar investiţia totală se ridică la 65 de milioane de euro.

„PRIMA Astera este un proiect ambiţios, prin care ne propunem să aducem un nou standard de locuire în vestul Bucureştiului, un proiect modern gândit să susţină un stil de viaţă high-end, care îmbină eleganţa cu eficienţa energetică şi tehnologia avansată. Experienţa noastră vastă şi specializarea în domeniul construcţiilor durabile oferă premisele pentru încă un ansamblu rezidenţial care aduce beneficii viitorilor săi locuitori. După centrul şi nordul Bucureştiului, acolo unde am construit deja noi comunităţi, am ales să ne îndreptăm atenţia şi către zona de vest a oraşului, care prezintă avantaje pentru viitorii locatari datorită proximităţii de centre comerciale, parcul Drumul Taberei şi metrou. Totodată, această zonă a avut o evoluţie spectaculoasă în ultimii patru ani şi oferă o perspectivă excelentă din punct de vedere al creşterii calităţii locuirii”, spune Adrian Stoichină, co-CEO PRIMA Development Group.

Ansamblul PRIMA Astera va însuma 491 de apartamente dezvoltate în două faze, cu 294 de unităţi realizate în prima fază de construire. Noul proiect va pune la dispoziţia cumpărătorilor studiouri, apartamente cu două şi trei camere, dar şi apartamente tip duplex, cu trei şi patru camere, cu suprafeţe generoase, la ultimele două etaje ale clădirii. Complexul imobiliar va fi prevăzut cu 33 de staţii de încărcare pentru maşini electrice, tip fast charge, de 22 kW, însă dezvoltatorul a pregătit reţeaua pentru a putea ajunge până la 60 de staţii de încărcare, dacă va exista cerere din partea clienţilor. Data estimată pentru finalizare este ....

 

Comunicat publicat si furnizat de Fabrica de PR

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20393

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici