Sezamo sărbătoreşte doi ani de la lansarea în România cu o creştere de 150%

Supermarketul online Sezamo sărbătoreşte mâine doi ani de la lansarea oficială pe piaţa din România, timp în care a crescut cu peste 150% faţă de anul precedent.

Peste 80% dintre furnizorii Sezamo sunt producători români, iar dintre aceştia, 30% sunt mici producători locali. Astfel că nu e de mirare că, în topul celor mai vândute produse, ceapa verde românească îşi menţine şi în acest an locul fruntaş, urmată de pătrunjel verde românesc şi apă plată pentru copii.

Valoarea medie a unui coş de cumpărături este de 4 ori mai mare decât valoarea coşului mediu dintr-un supermarket fizic, iar cea mai mare comandă din ultimele 12 luni a depăşit 7.000 de lei. Cel mai fidel client a plasat în ultimul an peste 250 de comenzi, adică o medie de peste 20 de comenzi pe lună, iar cea mai populară categorie de produse a fost cea de Fructe şi Legume.

„În aceşti doi ani pe piaţa din România, Sezamo a demonstrat că există o altă modalitate de a face cumpărături: rapidă, eficientă şi responsabilă faţă de mediu. Ne-am dublat activitatea, am crescut constant nivelul serviciilor şi ne-am asigurat că fiecare client are acces la produse de calitate superioară, livrate direct la uşă în două ore. Clienţii noştri au câştigat în ultimul an peste un milion de ore, pe care sa le petreacă alături de cei dragi. Suntem mândri de impactul pe care îl avem, nu doar asupra obiceiurilor de consum, ci şi asupra comunităţii şi mediului”, a declarat Magda Costache, CEO interimar Sezamo.

Comunicat publicat şi furnizat de Covrig Crocant SRL

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20264

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici