Stările generale ale Filosofiei, o nouă ediţie, un nou dialog creativ

Stările generale ale Filosofiei, o nouă ediţie, un nou dialog creativ

Un proiect iniţiat de profesori de la departamentele de filosofie din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara îşi propune să devină o platformă reală de interacţiune între profesori, studenţi şi absolvenţi. Stările generale ale Filosofiei reprezintă o serie de dezbateri care reunesc profesori de filosofie din toate centrele universitare din ţară pentru o întâlnire periodică.

Prima ediţie a fost organizată în primăvara anului 2023 de Departamentul de Filosofie de la Universitatea Babeş-Bolyai. Acum este rândul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti pentru a fi gazdă, în perioada 8-10 octombrie 2024. Evenimentul este plasat sub egida celebrării a 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, şi a 330 de ani de învăţământ filosofic superior la Bucureşti.

În timpul dezbaterilor va fi analizată situaţia filosofiei în România – înţeleasă ca profesie, ca domeniu de studiu şi de cercetare, ca materie de reflecţie şi ca instrument de înţelegere a crizelor şi devenirilor lumii actuale. Participanţii vor discuta despre valoarea cercetării în filosofie, dar şi despre ce anume se predă din domeniul filosofiei în şcolile româneşti, despre poziţia mereu fragilă a Filosofiei şi Logicii printre disciplinele şcolare şi cele academice, cât şi despre rolul filosofului în spaţiul public.

 

 

Comunicat publicat si furnizat de Novelty Publish

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20368

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici