Compania Terapia Cluj va dona 10.000 de tablete de ivermectină, pentru tratarea COVID-19

  • 10.000 de tablete de ivermectină vor fi donate de către Terapia Cluj
  • Dragoş Damian spune că va solicita autorizarea pentru tratamentul infecţiei cu SARS-CoV-2
  • Părerile despre acest medicament împărţite, în acest moment
Urmărește
72302 afișări
Imaginea articolului Compania Terapia Cluj va dona 10.000 de tablete de ivermectină, pentru tratarea COVID-19

Compania Terapia Cluj va dona 10.000 de tablete de ivermectină, pentru tratarea COVID-19

10.000 de tablete de ivermectină vor fi donate spitalelor din România, de către Terapia Cluj. Medicamentul antiparazitar, arată studiile, ar avea efecte atât în faza de prevenire, dar şi în cazurile medii şi grave de infecţie cu SARS-CoV-2.

Medicul american Pierre Kory a cerut senatului american introducerea acestui medicament în protocolul lor de tratament. De cealaltă parte, un expert în boli infecţioase, de la Universitatea John Hopkins, spune că cercetările privind invermectina sunt deocamdată făcute pe baza unor studii lipsite de relevanţă. 

FDA anunţă că ivermectina nu este aprobată ca tratament împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 şi că printre efectele secundare se numără stări de greaţă sau vomă, dar şi erupţii pe piele.

Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: Dozele sunt uşor de administrat iar preţul este ridicol de mic, undeva, din calculele noastre, la 2-3 lei pe tabletă şi tratamentul e de 8 tablete. Aducem, pentru început, o donaţie de 10.000 de tablete, cam 1.000 de pacienţi, pentru ca medicii să se obişnuiască cu medicamentul şi să decidă dacă doresc să îl pună în protocolul terapeutic COVID-19.

Medicul Adrian Marinescu spune că deşi suntem în febra vaccinării avem nevoie şi de terapii eficiente. Trebuie să fim echilibraţi, spune medicul. Dacă o parte dintre tablete vor ajunge şi la Insititutul Matei Balş, Marinescu susţine că va folosi şi el medicamentul în tratarea infecţiei cu SARS-CoV-2.

Adrian Marinescu, medic infecţionist, Institutul Matei Balş: Are o acţiune chiar de la prima doză şi, mai ales, în 48 de ore. Este un element important. E adevărat că nu avem suficiente date, e un medicament care a fost de uz veterinar în primă fază, folosit pentru bolile parazitare, doar că datele din diverse studii au arătat că are şi acţiune antivirală la om.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici