Autorităţile prahovene au prelungit cu 14 zile măsurile de restricţie din Sinaia şi din Blejoi, Brazi, Drajna, Gura Vadului, Izvoarele, Măgurele, Păuleşti şi Predeal-Sărari. Măsura intră în vigoare luni în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor de Covid 19 din ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori.
Cinematografele, instituţiile de spectacole, restaurantele, cafenelele, barurile, inclusiv cele din interiorul hotelurilor şi pensiunilor, dar şi sălile cu jocuri de noroc din localităţile menţionate rămân deschise. Toate activităţile menţionate funcţionează în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
De asemenea, activităţile economice pot fi desfăşurate doar în intervalul orar 6,00-23,00. Totodată, rămân în vigoare măsurile privind purtarea măştii în spaţiile publice şi restricţionarea circulaţiei pe parcursul nopţii.