Prima pagină » Coronavirus » Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva Covid-19

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva Covid-19

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva Covid-19
Andreea Tobias
16 ian. 2021, 16:36, Politic

Traian Băsescu s-a vaccinat sâmbătă la centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Traian Băsescu, preşedintele României în perioada 2004 şi 2014, s-a imunizat împotriva COVID 19, în cursul acestei zile, la Centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”, este anunţul celor de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Sâmbătă s-a vaccinat şi premierul Florin Cîţu, iar vineri preşedintele Klaus Iohannis.