- Home
- Coronavirus
- (13.03.2020, 07:37)
- Andrei Vacaru
Iranul, acuzat că ascunde adevăratele efecte ale epidemiei de coronavirus, după apariţia unor imagini din satelit
- Mai multe imagini din satelit arată o extindere rapidă a cimitirelor şi apariţia de gropi comune în Iran
- Imaginile par să confirme faptul că autorităţile iraniene încearcă să acopere amploarea epidemiei de coronavirus
- Iranul este una dintre cele mai afectate ţări din lume de epidemia de coronavirus
![Imaginea articolului Iranul, acuzat că ascunde adevăratele efecte ale epidemiei de coronavirus, după apariţia unor imagini din satelit](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/38326/18979982/1/profimedia-0501131240.jpg?width=560)
Iranul, acuzat că ascunde adevăratele efecte ale epidemiei de coronavirus, după apariţia unor imagini din satelit
Guvernul iranian este suspectat că ar ascunde adevărata situaţie provocată de epidemia de coronavirus din ţară, după apariţia unor imagini din satelit care arată că cimitirele din oraşul Qom se extind extrem de rapid, potrivit The Guardian.
Imaginile, publicate prima dată de New York Times, arată extinderea unui cimitir din nordul oraşului Qom, fiind făcute deja săpături pe porţiuni mari.
🛰️📸@maxar satellite imagery from March 1 clearly shows a pair of large trenches. Together, their lengths are that of a football field. pic.twitter.com/xcrS0BlqXT
— Dalton Bennett (@DDaltonBennett) March 12, 2020
The Guardian susţine că aceste imagini par să confirme temerile privind adevărata dimensiune a epidemiei din această ţară, dar şi faptul că Guvernul ar ascunde numărul real al deceselor cauzate de infecţia cu coronavirus. Pe 24 februarie, un oficial local din Qom a acuzat Ministerul Sănătăţii de la Teheran că minte în legătură cu amploarea epidemiei. La acea dată, oficialul a declarat că, deşi Guvernul anunţase în mod oficial doar 12 decese provocate de coronavirus, în realitate numărul acestora ar fi depăşit 50.
Imediat după lansarea acestor acuzaţii, adjunctul ministrului iranian al Sănătăţii, Iraj Harirchi, a organizat o conferinţă de presă unde a respins categoric acuzaţiile, însă la acea vreme jurnaliştii au remarcat că acesta transpira puternic şi tuşea foarte des în timpul conferinţei. Doar o zi mai târziu, Harirchi anunţa că a fost el însuşi diagnosticat cu coronavirus.
Amir Afkhami, autorul unei lucrări legate de epidemia de holeră din Iran şi profesor asociat la Universitatea George Washington, a declarat că extinderea cimitirelor şi gropile comune surprinse de imaginile din satelit arată că mortalitatea este mult mai mare decât cea declarată oficial şi că situaţia ar fi muşamalizată de către regimul de la Teheran.
„Nu mă surprinde faptul că încearcă să facă gropi comune şi să ascundă amploarea situaţiei cauzate de această boală”. a declarat Afkhami.
Iranul este una dintre ţările cele mai afectate de epidemia de coronavirus. Potrivit datelor oficiale, peste 10.000 de persoane au fost diagnosticate cu coronavirus în această ţară şi 429 de oameni au murit din această cauză.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/38326/18979984/5/7558600-mediafax-foto-dani-amariei.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=18979982&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe