Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului – Municipiul Bucureşti, Mariana Stancu-Ţipişcă, a transmis, luni, că în toată zona pietonală din centrul Capitalei se va purta masca de protecţie.
„S-a hotărât purtarea obligatorie a măştii de protecţie pe toată durata zilei în zona delimitată ca fiind Centrul Vechi, în toată zona pietonală. S-a decis obligativitatea purtării măştii de protecţie în pieţe, în târguri şi în expoziţii, pe toată durata desfăşurării expoziţiei, târgurilor de către toate persoanele. S-a hotărât purtarea obligatorie a măştii în staţiile STB, în gări, staţii CFR, peroane, autogări, staţii de auto, taximetre”, a spus Mariana Stancu-Ţipişcă.
Potrivit sursei citate, organizatorii de evenimente sau spectacole au obligativitatea de a pune la dispoziţia publicului măşti de protecţie.
De asemenea, purtătorul de cuvânt a precizat că s-a decis obligativitatea participanţilor la evenimente şi la spectacole de a purta măşti de protecţie pe toată durata manifestărilor, de la accesul în zonă şi până la ieşirea din aceasta.
Decizia CMSU se aplică de de astăzi.