A murit Stan Lee. Celebrul scriitor de benzi desenate şi personaje Marvel avea 95 de ani. Legăturile sale cu România

Scriitorul american de benzi desenate Stan Lee, iniţiatorul unor concepte ale personajelor precum Omul Păianjen, a decedat la vârsta de 95 de ani, informează CNN, ABC News şi agenţia Reuters.

Urmărește
4788 afișări
Imaginea articolului A murit Stan Lee. Celebrul scriitor de benzi desenate şi personaje Marvel avea 95 de ani. Legăturile sale cu România

Foto: hepta

Kirk Schneck, avocatul familiei, a declarat că Stan Lee a murit luni, iar cauza decesului nu a fost încă stabilită.

„A simţit obligaţia faţă de fani să fie permanent creativ. Şi-a iubit viaţa, i-a plăcut foarte mult profesia sa. Familia l-a iubit, la fel şi fanii. Este de neînlocuit”, a declarat fiica sa, J.C. Lee, într-un comunicat transmis agenţiei Reuters.

Potrivit site-ului TMZ.com, o ambulanţă a fost chemată luni la reşedinţa lui Stan Lee din Hollywood. Stan Lee a murit la Centrul medical Cedars-Sinai.

Stan Lee şi-a început cariera la Timely Comics în anul 1939. De-a lungul anilor a fost scriitor de benzi desenate, editor, producător, fondator al Editurii Marvel Comics, conturând conceptele personajelor Omul Păianjen (Spider-Man), Omul de Fier (Iron Man) şi Hulk.

Stanley Lee s-a născut pe 28 decembrie 1922 în Manhattan (New York), fiind fiul unor emigranţi evrei români.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici