Acest palat din România a supravieţuit războaielor şi comunismului. Astăzi, călugăriţele se străduiesc să prevină prăbuşirea lui

Palatul este un loc idilic, o casă parohială în stil gotic, unde natura, design-ul şi soarta şi-au împreunat aspiraţiile. Această oază verde a fost devastată de soldaţii ruşi şi de comunism. În timp ce exteriorul castelului este într-o condiţie bună, interiorul este ruinat, dar călugăriţele care îl îngrijesc vor să îl reabiliteze.

George şi Maria Sturdza şi-au construit casa pe un teritoriu de 30 de hectare, unde aveau şi o biserică privată. Iniţial, palatul a vrut să fie un refugiu, dar, ulterior, a devenit reşedinţă pe tot timpul anului. Cei doi formau un cuplu ciudat pentru acea vreme. George nu era interesat de treburile politice ale familiei - el iubea cărţile şi latina. Aşa a acumulat una dintre cele mai mari colecţii private de cărţi din România (60.000 de volume) pe care le-a transcris în latină. În schimb, Maria era o artistă care picta manuscrise, iar decoraţiile de pe pereţii palatului erau făcute chiar de ea.

Amestecând floralul, geometricul şi alte simboluri (leul, crucea cu şarpe), William O'Connor spune că pereţii îi amintesc de fotografiile din interiorul clădirilor din Detroit. Toate uşile, ferestrele şi mobilierul sunt în stil gotic, doar că se îndreaptă mai mult spre partea de poveste decât spre partea înfricoşătoare şi sumbră. „Acea lumină nu este singurul lucru care dă casei un aspect mai modern. Este de asemenea şi apa care curge, elementele de design cum ar fi tavanele din băi construite în aşa fel încât să diminueze volumul de aburi”, adaugă acesta.

Foto: Miclauseni.ro

În zilele noastre, piesa centrală a casei rămâne holul de pe al doilea etaj, cu tavanul său vibrant ce înfăţişează un manuscris iluminat - tot ce a rămas dintr-o cameră ce cândva era faimoasa bibliotecă. Din păcate, acele cărţi nu au făcut faţă soldaţilor ruşi, care aveau nevoie de ceva să ardă pentru a se încălzi în al Doilea Război Mondial.

George a murit in 1909, iar Maria în 1936. Au avut un singur copil, Ecaterina, care s-a măritat cu un membru al unei alte familii distinse, Şerban Cantacuzino. Familia Cantacuzino se trăgea din Imperiul Bizantin. Cuplul nu a avut copii aşa că au adoptat un nepot, pe Matei Ghica.

Casa a devenit spital în timpul Primului Război Mondial, apoi familia a rămas acolo până în 1944, când soldaţii ruşi au ocupat palatul. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Matei a devenit un erou al aviaţiei când, după ce a scăpat de comunişti, a lucrat pentru CIA până când a murit, în Venezuela, a spus una dintre călugăriţe, Sora Parascheva.

În 1947, chiar înainte să moară, Ecaterina a devenit călugăriţă şi a lăsat proprietatea bisericii drept mănăstire pentru călugăriţe. La scurt timp după asta, noul guvern comunist a renunţat la decizia sa şi a transformat palatul într-o proprietate publică. Peste ani a servit ca orfelinat pentru copiii cu dizabilităţi. Aceasta a fost perioada în care s-a destrămat cel mai mult. În 1980 a avut loc un incendiu, iar focul şi apa care s-a folosit pentru a-l stinge au distrus toate picturile.

Odată cu căderea comunismului, proprietatea a fost redată bisericii pentru a fi din nou mănăstire pentru călugăriţe, în 1990. Încă de atunci, călugăriţele au încercat să menţină palatul aşa cum au putut mai bine.