- Home
- Cultură-Media
- LOS ANGELES, (24.06.2019, 10:24)
- Ana Obretin
Animaţia "Toy Story 4", pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend
Animaţia "Povestea jucăriilor 4/ Toy Story 4", de Josh Cooley, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 118 milioane de dolari în weekendul premierei, potrivit boxofficemojo.com.

Animaţia "Toy Story 4", pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend
A patra parte a francizei "Toy Story" beneficiază de vocile unor actori precum Joan Cusack, Tom Hanks, Patricia Arquette, Keegan-Michael Key şi Keanu Reeves şi prezintă povestea unei noi jucării, Forky, ce se alătură găştii lui Woody într-o nouă aventură.
Pe poziţia a doua în box office-ul nord-american se află o altă premieră, horrorul "Jucăria ucigaşă/ Child's Play", de Lars Klevberg, care a avut încasări de 14 milioane de dolari. O reimaginare contemporană a clasicului horror din 1988, filmul spune povestea unei mame, Karen (Aubrey Plaza), care îşi creşte singură fiul, Andy (Gabriel Bateman), şi îi dă acestuia în dar o păpuşă Buddi, fără să-şi dea seama de forţele sinistre care stau ascunse în această jucărie, potrivit cinemagia.ro.
Lungmetrajul "Aladdin", de Guy Ritchie, se menţine pe locul al treilea, cu încasări de 12,2 milioane de dolari de vineri până duminică. Noua producţie Disney, care combină actorii reali şi animaţia, îi are în distribuţie pe Mena Massoud, în rolul Aladdin, Naomi Scott, ca Jasmine, şi Will Smith, în rolul duhului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Liderul săptămânii trecute, "Bărbaţi în negru Internaţional/ Men in Black: International", de F. Gary Gray, s-a situat pe locul al patrulea, cu încasări de 10,7 milioane de dolari, iar pe poziţia a cincea se află animaţia "Singuri acasă 2/ The Secret Life of Pets 2", de Chris Renaud şi Jonathan del Val, care a vândut bilete de 10,2 milioane de dolari.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în box office-ul nord-american la sfârşitul săptămânii trecute este completat de "Rocketman", de Dexter Fletcher (5,6 milioane de dolari), "John Wick 3: Război total/ John Wick: Chapter 3 - Parabellum", de Chad Stahelski (4 milioane de dolari), "Godzilla II: Regele Monştrilor/ Godzilla: King of the Monsters", de Michael Dougherty (3,7 milioane de dolari), "X-Men: Dark Phoenix", de Simon Kinberg (3,6 milioane de dolari), şi de "Shaft", de Tim Story (3,5 milioane de dolari).


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe