Bloomberg: Filmul "Poziţia copilului", FAVORIT la câştigarea trofeului URSUL DE AUR

Filmul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, aflat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Berlin, care îşi va anunţa câştigătorii sâmbătă seară, este considerat favorit în cursa pentru câştigarea trofeului Ursul de Aur, potrivit unui material publicat de Bloomberg.

Urmărește
566 afișări
Imaginea articolului Bloomberg: Filmul "Poziţia copilului", FAVORIT la câştigarea trofeului URSUL DE AUR

Bloomberg: Filmul "Poziţia copilului", favorit la câştigarea trofeului URSUL DE AUR

Potrivit bloomberg.com, juriul Berlinalei din acest an, prezidat de cineastul chinez Wong Kar Wai, îşi va desemna câştigătorii, sămbătă seară, din cele 19 filme aflate în competiţia oficială a festivalului.

Jurnalista Catherine Hickley de la agenţia de informaţii financiare Bloomberg a alcătuit un Top 3 al celor mai bune pelicule de la Berlin, pe care le consideră marile favorite pentru obţinerea trofeului Ursul de Aur.

Filmul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, a primit cea mai mare notă (trei stele şi jumătate) în acest clasament. Filmul "Poziţia copilului" se situează între "bun" şi "excelent" în opinia jurnalistei de la Bloomberg.

"Relaţia disfuncţională dintre o mamă şi fiul ei este credibilă, iar tensiunea dintre ei este captivantă. Deşi ambele personaje sunt profund traumatizate şi marcate, ele inspiră compasiune", spune jurnalista Catherine Hickley, comentând subiectul peliculei regizate de Călin Peter Netzer.

Filmul "Poziţia copilului" reprezintă "un portret puternic al unei dinamici care există probabil mai des în viaţa reală decât în filme", a adăugat Catherine Hickley.

Celelalte două pelicule apreciate de jurnalista agenţiei Bloomberg sunt "Prince Avalanche", de David Gordon Green, şi "Gloria", de Sebastian Lelio. Ambele filme au primit câte trei stele (echivalentul unor pelicule "bune") de la jurnalista Catherine Hickley.

Pe de altă parte, şi prestigioasa publicaţie The Hollywood Reporter consideră că actriţa Luminiţa Gheorghiu ("Poziţia copilului") se numără printre favoritele la trofeul pentru intepretare feminină acordat la Festivalul de Film de la Berlin, alături de Paulina Garcia ("Gloria") şi Juliette Binoche ("Camille Claudel 1915").

Agenţia de presă Reuters afirmă că filmul "Poziţia copilului" este unul dintre lungmetrajele favorite din cursa pentru câştigarea Ursului de Aur şi pentru trofeul de interpretare feminină.

La rândul său, Jay Weissberg, critic de film care scrie pentru publicaţia Variety, supranumită "Biblia industriei cinematografice", consideră performanţa actriţei Luminiţa Gheorghiu "un veritabil tur de forţă".

Filmul "Poziţia copilului" de Călin Netzer a primit, vineri seară, premiul criticii internaţionale - FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7-17 februarie).

Ceremonia a avut loc la Film Haus Berlin, iar trofeul i-a fost înmânat scenaristului Răzvan Rădulescu, co-autor al scenariului, alături de Călin Peter Netzer.

FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) stabileşte jurii independente şi acordă premii în cadrul tuturor marilor festivaluri de film. Juriul prezent la Berlinală a fost format din criticii de film Alin Tasciyan (preşedinte), Mohammed Rouda, Mode Steinkjer, Ninos Feneck Mikelides, Baptiste Etchegaray, Eberhard von Elterlein, Dana Linssen, Anjelika Artyukh, Christoph Schmitz.

"Poziţia copilului" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după multi-premiatele "Maria" (2003) şi "Medalia de onoare" (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură, într-o distribuţie selectă, nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.

"Poziţia copilului" este o producţie Parada Film în co-producţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici