Cărţi româneşti la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig

Cărţi finaliste ale concursului autohton de design de carte "Cele mai frumoase cărţi din România", dar şi titluri desemnate drept "Cele mai frumoase cărţi ale anului 2012" vor fi prezente la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig, care se va desfăşura între 14-17 martie.

Urmărește
144 afișări
Imaginea articolului Cărţi româneşti la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig

Cărţi româneşti la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig (Imagine: Andrei Spirache/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, după o perioadă de absenţă cărţile româneşti revin în expoziţia "Cele mai frumoase cărţi din lume", organizată de Fundaţia Buchkunst în cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig. Anul acesta, România expune atât cele 30 de titluri finaliste ale primului concurs naţional de design de carte, "Cele mai frumoase cărţi din România”, cât şi cele două volume desemnate drept "Cele mai frumoase cărţi ale anului 2012" în cadrul primei ediţii a Galei "Bun de Tipar" - "Grafica fără computer. Vol. 2" şi "Găsiţi şi pierduţi. Found and Lost", a artistului vizual Nicu Ilfoveanu.

Cei interesaţi vor putea vedea, în cadrul standului României, toate titlurile laureate ale primei ediţii a Galei Industriei de Carte din România "Bun de Tipar", într-o expoziţie independentă.

Un statut aparte în cadrul acestor expoziţii îl are volumul "Găsiţi şi pierduţi/ Found and Lost" al artistului vizual Nicu Ilfoveanu (concepţie grafică: Octav Avramescu - Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu), deoarece cartea se află pe lista scurtă a concursului "Best Book Design from all Over the World", una dintre cele mai importante competiţii internaţionale dedicate designului de carte.

Câştigătorul competiţiei va fi anunţat vineri, 15 martie 2013.

Târgul de Carte de la Leipzig este al doilea eveniment de profil din Germania, după cel de la Frankfurt, şi unul dintre cele mai importante puncte de întâlnire pentru scriitorii şi editorii din Europa Centrală şi de Sud-Est. Anul acesta, evenimentul are loc în perioada 14-17 martie. Prezenţa României la Leipzig este asigurată de Ministerul Culturii.

Ediţia 2013 a Galei Industriei de Carte din România "Bun de Tipar" va avea loc pe 25 aprilie, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici