- Home
- Cultură-Media
- (27.10.2011, 00:59)
Ce trebuie să faci ca să te angajezi la Google: Patru interviuri telefonice de 40 de minute şi un interviu final de patru ore
Compania Google este unul dintre cei mai doriţi angajatori din lume şi sunt foarte puţini cei care reuşesc să treacă de multiplele interviuri pe care le presupune procesul de recrutare. În fiecare an, peste un milion de persoane aplică pentru un job aici, însă numai 6.000 sunt angajaţi (0,6% dintre cei care aplică).
Urmărește
857 afișări
Ce trebuie să faci ca să te angajezi la Google: Patru interviuri telefonice de 40 de minute şi un interviu final de patru ore (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Indiferent de poziţia vizată, experienţa acumulată şi numele companiilor pentru care ai lucrat, procesul de selecţie este la fel de riguros, iar întrebările şi testele la fel de inedite.
Constantin, un cititor Gândul din Chişinău stabilit în Bucureşti, a aplicat pentru un job la Google în urmă cu şase luni. Chiar dacă nu a fost angajat, a acceptat să povestească experienţa celor patru interviuri telefonice care au însumat aproape 200 de minute şi a interviului final de 4 ore.
Tânărul spune că au urmat patru interviuri telefonice cu cei de la Google, fiecare cu o durată medie de 40 de minute. "Se discută în general două subiecte: de ce aplici la Google şi ce te recomandă pe tine pentru acel post, care sunt atuurile tale. Dacă treci de al patrulea interviu, Google te invită oficial la interviul final şi îţi plătesc ei avionul dus-întors, plus cazarea şi mâncarea", spune tânărul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
El se numără printre norocoşi, fiindcă a fost chemat în Polonia. Invitaţia l-a surprins, deoarece "cei de la resurse umane nu-ţi dau niciun feedback, ei doar îţi pun întrebări şi, în funcţie de răspunsuri, te califici sau nu. Tu ca aplicant nu ai voie să pui întrebări. În plus, există clauze de confidenţialitate foarte stricte, de-aia nu prea găseşti nicăieri informaţii despre cum e să te angajezi la Google".
Află ce înseamnă un interviu la Google pe www.gandul.info
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe