Claudia Şerbănuţă a fost numită în funcţia de director general interimar al Bibliotecii Naţionale

Claudia Şerbănuţă, specialist în biblioteconomie şi ştiinţa informării, a fost numită, miercuri, în funcţia de director general interimar al Bibliotecii Naţionale a României (BNR), după ce Elena Tîrziman, care a fost manager interimar timp de patru ani, a fost destituită, marţi, din funcţie.

Urmărește
2284 afișări
Imaginea articolului Claudia Şerbănuţă a fost numită în funcţia de director general interimar al Bibliotecii Naţionale

Claudia Şerbănuţă a fost numită în funcţia de director general interimar al Bibliotecii Naţionale (Imagine: Diana Zaharia/Mediafax Foto)

Decizia de destituire a Elenei Tîrziman din funcţia de director al Bibliotecii Naţionale a României vine după ce, în ultimele luni, au existat tensiuni între BNR şi Ministerul Culturii (MC) privind clădirea în care se află cele două instituţii.

Astfel, pe 7 martie, Sindicatul Bibliotecii Naţionale a României şi Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României au anunţat declanşarea grevei japoneze până la abrogarea HG 862/ 2013, potrivit căreia Ministerul Culturii preia în administrare directă o treime din sediul instituţiei.

Ulterior, pe 13 martie, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a propus într-o întâlnire cu Blocul Naţional Sindical (BNS) amendarea HG nr. 862/ 2013, astfel încât spaţiile unde se organizează evenimentele culturale din incinta Bibliotecii Naţionale să fie în proprietatea şi administrarea bibliotecii. Sindicaliştii au decis pe 14 martie suspendarea grevei japoneze, ca urmare a stabilirii începerii negocierilor cu Ministerul Culturii (MC) privind corectarea HG nr. 862/2013.

Totodată, pe 3 aprilie, ministrul Culturii a declarat că, după amendarea HG nr. 862/2013, se va reveni la forma de administrare stabilită la finalizarea clădirii Bibliotecii Naţionale (BNR), afirmând că nu există niciun confict între minister şi BNR. "Nu există un conflict între cele două instituţii (Ministerul Culturii şi Biblioteca Naţională a României, n.r.) sau nu mai există de trei săptămâni. Acum trei săptămâni, m-am întâlnit cu doamna Tîrziman şi am stabilit ceea ce era de stabilit şi vom reveni la forma iniţială când noi am finalizat lucrările la Biblioteca Naţională. Deci tot ce înseamnă parterul, săli de lectură rămân la Biblioteca Naţională. Am iniţiat procedurile la cadastru, după ce vom primi de la cadastru toate documentele necesare, cam 10 zile durează, vom amenda Hotărârea de Guvern adoptată anul trecut. Asta înseamnă încă 30 de zile dezbatere publică pe site-ul Ministerului Culturii, vom publica modificările", a declarat atunci Kelemen Hunor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii remis miercuri agenţiei MEDIAFAX, în care instituţia face precizări cu privire la încetarea interimatului Elenei Tîrziman în funcţia de director general al Bibliotecii Naţionale a României, "conform HG nr. 155/2012 pentru modificarea şi completarea HG nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, sediul ministerului se află în imobilul din Bulevardul Unirii, nr. 22. Atât imobilul, cât şi terenul aferent (conform documentelor cadastrale) se află în administrarea ministerului, valoarea acestora fiind înregistrată în evidenţele contabile ale acestuia, conform legii. Astfel, prin HG nr. 862/2013 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, modificarea datelor de identificare şi darea în administrarea Ministerului Culturii şi a Bibliotecii Naţionale a României a unui imobil aflat în domeniul public al statului - Ministerul Culturii transfera în administrarea Bibliotecii o serie de spaţii, pentru desfăşurarea activităţii acesteia, act normativ care nu a produs niciunul din efectele preconizate".

În acest context, "la scurt timp după preluarea mandatului de viceprim-ministru şi ministru al Culturii, Kelemen Hunor a iniţiat dialogul cu reprezentanţii Bibliotecii Naţionale a României (BNR) şi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) - ramura Cultură, pentru găsirea unei soluţii cu privire la delimitarea spaţiilor şi a responsabilităţilor privind administrarea clădirii Bibliotecii Naţionale a României care să conducă la modificarea prevederilor HG nr. 862/2013, astfel încât amendamentele aduse să răspundă într-o cât mai mare măsură dorinţelor conducerii Bibliotecii Naţionale".

Potrivit comunicatului de presă, Kelemen Hunor a propus amendarea HG respectivă, în aşa fel încât spaţiile unde se organizează evenimentele culturale din incinta Bibliotecii Naţionale de la parter şi mezanin, precum şi sălile de lectură să fie în proprietatea statului şi administrarea biblioteci".

De asemenea, Ministerul Culturii a precizat în comunicatul de presă că este "nefondată teoria" potrivit căreia MC a dispus încetarea mandatului interimar al Elenei Tîrziman "din motive ce ţin de darea în administrare a acestor spaţii", declaraţia reprezentanţilor ministerului fiind făcută după ce, marţi, în presă au apărut o serie de declaraţii ale fostei directoare interimare a BNR în care spunea că aceştia au agresat-o verbal în contextul cedării anumitor spaţii din clădire.

"Este necesar a se menţiona că întregul imobil este unul extrem de vast, dispunând de o suprafaţă utilă de 82.883 mp şi un teren ce totalizează 39.851 mp. Aceste cifre fac din ansamblul Bibliotecii a doua cea mai mare clădire din România, dar care ridică şi probleme pe măsură, legate de costurile de funcţionare şi de mentenanţă, odată ce imobilul a ieşit din garanţia constructorului".

Totodată, Ministerul Culturii menţionează că la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti a fost depusă cererea privind eliberarea unui extras de carte funciară conform noilor delimitări. "Beneficiind, însă, în special după darea în folosinţă a noului sediu impresionant al Bibliotecii, de un important transfer al capitalului de imagine de la instituţie către persoană, doamna manager Elena Tîrziman a iniţiat nenumărate demersuri prin care a adus necontenit în spaţiul public acuzaţii la adresa Ministerului Culturii, dedicându-şi o mare parte a timpului denigrării relaţiei dintre cele două instituţii - indiferent de persoanele care au asigurat conducerea ministerului".

Potrivit MC, Curtea de Conturi a României a desfăşurat, în decursul anului 2013, o acţiune de audit, în urma căreia au fost constatate unele abateri de la legalitate şi regularitate referitoare, între altele, la punerea la dispoziţia diverşilor organizatori de evenimente a spaţiilor bibliotecii în contextul în care instituţia nu are drept de administrare asupra imobilului proprietate publică a statului.

"Astfel, în unele cazuri, conducerea BNR a închiriat sau pus la dispoziţie, după bunul plac, spaţii din domeniul public al statului pentru care nu avea drept de administrare, în scopul desfăşurării unor evenimente care nu aveau legătură cu activitatea entităţii - spre exemplu, recepţii şi evenimente prilejuite de aniversări şi concursuri de băuturi alcoolice, lansare de produse şi servicii, aniversări şi evenimente de gală ale unor agenţi economici. Curtea de Conturi a României a constatat că punerea la dispoziţie a spaţiilor disponibile, a fost, în fapt, o închiriere a acestora şi s-a realizat fie cu titlu gratuit, prin încheierea de contracte de colaborare, fie cu titlu oneros, prin încheierea unor contracte de servicii", se mai arată îm comunicatul remis miercuri MEDIAFAX.

Totodată, "acelaşi organism de control a mai constatat o abatere gravă constând în atribuirea tuturor acestor contracte fără derularea unei proceduri de achiziţii publice, fără existenţa unei hotărâri a Guvernului şi fără a vira la bugetul de stat sumele rezultate din contractele respective în condiţiile în care spaţiile puse la dispoziţie - închiriate în fapt - sunt în proprietatea publică a statului".

Ministerul Culturii precizează că acestor constatări ale Curţii de Conturi a României li se adaugă drept argument legal în decizia adoptată de MC faţă de mandatul Elenei Tîrziman, concluziile Compartimentului de Audit Public Intern al Ministerului Culturii "care nu diferă de cele ale Curţii de Conturi, dar şi rezultatele concursurilor de management organizate pentru ocuparea postului de manager demarate în 25 februarie şi respectiv 21 mai".

"Doamna Elena Tîrziman nu a reuşit să obţină în niciuna dintre cele două sesiuni în prima etapă a examenului nota minimă 8, care să permită accederea în etapa următoare a concursului, notele obţinute de domnia sa pentru planul de management depus fiind 6,24, respectiv 7,04. Acest punctaj a determinat Comisia de concurs să respingă candidatura doamnei Elena Tîrziman, dar şi să recomande încetarea conducerii interimare asigurate de aceasta de mai bine de 4 ani. Ministerul Culturii va continua să întreprindă toate acele demersuri care, deşi lezează interesele sau orgoliile personale şi de moment, au obligaţia de a servi publicul prin asigurarea accesului la cultură nu doar prin existenţa unui sediu vast şi modern, ci şi prin asigurarea unui management profesionist şi vizionar al Bibliotecii Naţionale a României", potrivit sursei citate.

Noul director general interimar, Claudia Şerbănuţă, a absolvit studiile de masterat şi studiază doctoratul la Universitatea publică de cercetare din statul Illinois (Universitatea Illinois de la Urbana - Champaign), tema doctoratului fiind "Servicii publice, cultura informaţiei, dezvoltarea profesională şi inovaţie în bibliotecile publice româneşti prin vocile bibliotecarilor şi documentele vremii în perioada 1970 - 1990", iar, din 2007, este administrator şi contribuitor al blogului de bibliotecari Prolibro pentru susţinerea comunităţii de bibliotecari care să contribuie activ la informarea profesională.

Biblioteca Naţională a României are ca misiune identificarea, dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi punerea în valoare a patrimoniului documentar naţional, precum şi a fondului Românica, ce reuneşte documente apărute în străinătate, referitoare la România şi la poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate, se arată pe site-ul instituţiei.

De asemenea, Biblioteca Naţională a României organizează Depozitul Legal, principală sursă documentară în ceea ce priveşte cunoaşterea culturii şi civilizaţiei româneşti şi asigură accesul liber la colecţiile sale - parte esenţială a memoriei poporului român - atât generaţiei de azi, cât şi celor viitoare, în scop de educare, cercetare, studiu şi informare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici