Cluj: Biserica Reformată Centrală, inaugurată după ce a fost restaurată cu 4,5 milioane de euro

Biserica Reformată Centrală din Cluj-Napoca, monument istoric considerat cea mai mare clădire gotică din Transilvania, a fost inaugurată, duminică, după ce a fost restaurată prin lucrări în valoare de 4,5 milioane de euro, majoritatea fonduri europene.

Urmărește
1017 afișări
Imaginea articolului Cluj: Biserica Reformată Centrală, inaugurată după ce a fost restaurată cu 4,5 milioane de euro

Cluj: Biserica Reformată Centrală, inaugurată după ce a fost restaurată cu 4,5 milioane de euro

Episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal, Kato Bela, a declarat, duminică, la slujba de sfinţire oficiată cu ocazia inaugurării Bisericii Reformate Centrale, că lucrările de restaurare au durat aproape doi ani.

"Am inaugurat Biserica Reformată Centrală de pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca după ce aceasta a fost restaurată printr-un proiect finanţat din fonduri europene. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la peste 4,5 milioane de euro, din care 4 milioane de euro au provenit din fonduri europene, restul fiind cofinanţări din partea guvernelor României şi Ungariei şi fonduri proprii. Lucrările de restaurare au durat aproape doi ani, acestea fiind începute în februarie 2014", a spus Kato.

Lucrările de restaurare au cuprins interiorul şi exteriorul bisericii şi s-a reparat structura acoperişului şi a pereţilor. Astfel, a fost îndepărtată igrasia, au fost curăţate pietrele din zidărie care erau degradate şi au fost înlocuite elemente de lemn, unele scări, ferestre.

La inaugurare au fost prezenţi, printre alţii, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, viceprimarul Horvath Anna, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ministrul pentru Resurse Umane din Guvernul Ungariei, Balog Zoltan, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, episcopi ai bisericilor tradiţionale maghiare din Ardeal - romano-catolică, unitariană, luterană -, parlamentari şi europarlamentari.

Ceremonia s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei.

Biserica Reformată Centrală a fost construită între anii 1486-1503 de către franciscani, fiind fondată de fostul rege al Ungariei Matei Corvin, născut la Cluj-Napoca. Este considerată cea mai mare clădire în stil gotic din Transilvania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici