- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (08.07.2016, 10:56)
- Katy Marinescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CNA a amendat Realitatea TV cu 50.000 din cauza lui Rareş Bogdan
CNA a amendat, joi, Realitatea TV cu 50.000 de lei pentru că moderatorul "Jocuri de putere", Rareş Bogdan, a încălcat dreptul la imagine al semnatarilor unei scrisori de protest referitoare la numirea Oanei Stănciulescu în Consiliul de Administraţie (CA) al TVR, acesta numindu-i "slugoi" sau "râme".
Urmărește
2499 afișări
CNA a amendat Realitatea TV cu 50.000 din cauza lui Rareş Bogdan (Imagine: Ovidiu Micsik / Mediafax Foto)
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a reluat joi, 7 iulie, subiectul ediţiilor "Jocuri de putere" din 17 martie şi 23 februarie, după ce a mai discutat subiectul în două şedinţe anterioare, însă nu a putut lua nicio decizie.
Potrivit monitorizării, în emisiunea "Jocuri de putere" din 17 martie, subiectul a fost o scrisoare de protest semnată de 25 de persoane împotriva numirii Oanei Stănciulescu în Consiliul de Administraţie (CA) al TVR.
Scrisoarea se referă la numirea Oanei Stănciulescu la şefia TVR considerată nepotrivită de semnatarii scrisorii pentru că reabilitează personalităţi ale culturii române care au fost suporteri ai mişcării legionare. Poetul Radu Gyr (autorul imnului legionar) şi scriitorul Vintilă Horia, unii cunoscuţi ca pro-hitlerişti, sunt reabilitaţi de Oana Stănciulescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Cu ce variante merg PSD şi PNL la consultările de la Cotroceni
-
Războiul din Ucraina. Rusia anunţă că a doborât 42 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rareş Bogdan a spus în emisiune că autorii scrisorii au atacat o femeie singură, fără loc de muncă.
Persoanele respective au fost numite de moderator, au fost arătate fotografii cu acestea, Rareş Bogdan referindu-se la semnatarii scrisorii cu termenii menţionaţi de petent "slugoi", "râme".
Titlurile afişate pe ecran au fost: "Se întâmplă în secolul 21: stigmatizată în ţara ei"; "Revoluţia culturală, varianta 2016", "Vina Oanei Stănciulescu: a gândit liber"; "Ce urmează cu Oana? O ardeţi pe rug?".
Rareş Bogdan s-a adresat semnatarilor, prin intermediul emisiunii, astfel: "Scrisoarea vă face oi negre, vă descalifică pe toţi, vă fac oameni care sunteţi fără ţară, fără Dumnezeu, care nu vă respectaţi istoria ţării voastre! Nişte nenorociţi! Vă bate Dumnezeu nenorociţilor, Vreţi să fie bătută cu pietre în piaţă? Nenorociţilor!".
"Eu vă întreb, pe Ion Creangă mai avem voie să-l citim sau l-aţi identificat şi printre caprele Irinucăi antisemitism. Pe Zamolxe mai avem dreptul să-l căutăm? Sau dumneavoastră, dragi intelectuali din lista celor 25, o listă mizerabilă, o listă care arată că în România se poate orice, că slugile se ascund după feţele unor intelectuali, repet, pot să înţeleg îngrijorarea oricui, şi au dreptul pentru ceea ce au suferit să fie îngrijoraţi, dar nu am să înţeleg niciodată când oameni din acest neam se pun în genunchi, pe burtă, ca nişte râme absolute, refuzând să vorbească. Ce-o să faceţi cu Pleşu? O să-l trimiteţi în exil?", a spus în ediţia respectivă moderatorul.
Invitat în emisiune, Octavian Hoandră a afirmat că "duritatea textului scrisorii poate fi comparată cu cea a lui Hitler faţă de poporul evreu". Moderatorul Rareş Bogdan a afirmat că pe vremea comunismului erau interzişi anumiţi autori, iar Oana Stănciulescu nu a făcut decât să îndemne la citirea unor cărţi.
Pe parcursul emisiunii niciun semnatar al scrisorii de protest nu a fost contactat pentru exprimarea unei opinii.
"Deşi în scrisoare se menţiona că Oana Stănciulescu a afirmat despre Radu Gyr şi Vintilă Horia că sunt reperele ei morale, Rareş Bogdan a prezentat cu rea credinţă o versiune inventată a textului, conform căreia Oana Stănciulescu ar fi afirmat că Radu Gyr şi Vintilă Horia sunt repere ale românilor", se spune în reclamaţie, fapt confirmat de monitorizare.
În şedinţa de joi, 7 iulie, amenda propusă de Monica Gubernat, 50.000 de lei, a fost votată în unanimitate (Florin Gabrea, Lorand Turos, Vasile Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Călin Cristea).
Iniţial, au fost supuse la vot alte propuneri – 20.000 de lei (care a fost eliminată în primul tur de vot), 60.000 de lei (propusă de Călin Cristea) şi 40.000 de lei (Radu Herjeu), însă în două tururi de vot, niciuna nu a întrunit numărul minim de şase voturi, astfel încât au fost retrase, iar Gubernat a făcut o propunere "intermediară" pentru turul III.
În cadrul discuţiilor anterioare despre acest subiect, a existat şi propunerea întreruperii programului timp de zece minute, însă aceasta nu a mai fost reluată.
Articolele în baza cărora Consiliul a decis această sancţiune fac referire la dreptul la propria imagine, informarea corectă/ obiectivă, acuzaţii pentru care moderatorul nu a solicitat probe, principiul "audiatur et altera pars", limbajul injurios.
Membrii au constatat încălcarea articolului 3(2) din Legea Audiovizualului - "Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor".
De asemenea, CNA a considerat că au fost încălcate şi o serie de articole din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual:
- art. 30 Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine.
- art. 34(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.
- art. 40(1,2,3) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a- şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. (2) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile. (3) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
- art. 64(1-a,b) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
- art. 66(1-a,b) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;
- art. 67 În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.
CNA a amendat B1 TV cu 5.000 de lei, în urma unei reclamaţii de la CSM
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat joi B1 TV cu 5.000 din cauza emisiunii "Xpress" din 31 ianuarie în care invitatul, Monica Macovei, a afirmat că CSM, din 2005, a acţionat legal doar "de două-trei ori", fără ca moderatorul să solicite probe pentru acuzaţia adusă.
CNA a analizat în şedinţa de joi, 7 iulie, ediţia din 31 ianuarie a emisiunii "Xpress", prezentată de Sabin Orcan, în care a fost invitată Monica Macovei.
B1 TV a difuzat în direct, pe 31 ianuarie, în intervalul orar: 21:00-22:54, emisiunea "Xpress", prezentată de Sabin Orcan, fără marcaj, iar genul emisiunii nu a fost precizat. În partea a doua a emisiunii în platou a fost prezentă Monica Macovei, fost Ministru al Justiţiei (2004-2007) şi actualmente europarlamentar şi Preşedintele Partidului M 10. Discuţiile lui Sabin Orcan şi invitata emisiunii au fost despre sistemul judiciar din România şi alegerile locale din 2016.
Monica Macovei a făcut următoarea afirmaţie în cadrul emisiunii: "Nu mai vreau să mă întorc la CSM. Deci, de când avem noi CSM-ul, din 2005, de două-trei ori au acţionat ok şi pe lege, în rest...", fără ca moderatorul Sabin Orcan să solicite probe care să susţină această declaraţie acuzatoare, încălcând astfel articolul 40(2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Articolul 40(2) din Cod stipulează că "Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile".
Reprezentantul televiziunii, Rareş Aniţa, a susţinut în faţa membrilor că scopul emisiunii nu era de a aduce acuzaţii CSM-ului, ci de a realiza un interviu cu Monica Macovei. Referitor la afirmaţia făcută de aceasta, Anita a declarat: "Este opinia doamnei Macovei".
Citeşte şi: CNA renunţă la sesizarea Consiliului Concurenţei în legătură cu exclusivitatea difuzării Euro 2016 de către Dolce
Citeşte şi: CNA nu a putut lua o decizie privind amendarea cazului de discriminare de la matinalul Radio Zu
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe