COMENTARIU: A doua moarte a lui Emil Cioran

Evaluate en gros ar fi fost sub o sută de mii de euro. Afurisit judecând, având în vedere caracterul lor de raritate şi valoarea intrinsecă, suma nu era cine ştie ce. Se duc atâţia bani din puşculiţa naţională pe sinecuri pompoase şi mofturi colocviale, încât nevolnicia în găsirea acestei sume este, în fapt, curată micime.

Ministerul Culturii s-a făcut că nu ştie. Se pare că ştia. Oricum, răspunsul său a fost în pur stil funcţionăresc, cu perfecţi ochelari de cal: n-a fost sesizat de oportunitatea oferită prin licitaţie, deci n-a făcut demersuri. Bine că nu s-a jelit, în completare, cu "Supărat sunt Doamne, supărat...că n-am buget". Pentru Institutul Cultural Român, a fost mai simplu, s-a spălat graţios pe mâini : n-are prerogative, dar pentru liniştirea conştiinţei îl va tămâia pe ilustrul mort un an întreg, prin seminarii în circuit. Deci, s-a achitat.

"Ţi se arată că există o comoară şi conştientizezi că nu ai nicio şansă", spunea Lucian Chişu, directorul Muzeului Nţional al Literaturii Române. Şi nimeni n-ar fi înţeles mai bine furia acrişoară din aceste vorbe ca "filosoful disperării". Muzeul a ştiut de licitaţie, a vrut, n-a putut. Pentru că este pendinte de Primăria Capitalei. Iar responsabilii cu banii din primărie s-au uitat cu spatele la cei de la muzeu. Că doar nişte hârţoage îngălbenite ale lui Cioran n-au nicio atracţie în concurenţă cu farmecul incomensurabil al unor borduri, "par egzamplu".

Mai rea decât uitarea este indiferenţa. Mai rea decât sărăcia sunt ignoranţa, ingratitudinea şi, judecând din perspectiva statului, impotenţa instituţională. Cu filosoful singuratic din Cartierul Latin, prima sa patrie a fost cam meschină. Are o modestă casă memorială în Răşinari(i) copilăriei sale. Manuscriselor licitate într-un hotel parizian le-ar fi stat bine şi firesc acolo, întregind fericit spiritul locului. Dar cine mai plăteşte, azi, pentru bine şi firesc?

Nu suntem un loc binecuvântat cu densitate de genii pe metru pătrat. În mintea celor care decid, de românii remarcabili trebuie să se îngrijească cei din locurile pe unde pribegesc, patriile de adopţie, nu ţara pe care o poartă în suflet. De centenarul lui Cioran, am pierdut o bună ocazie de a arăta lumii obrazul subţire al României (care, fatalmente, uneori cu cheltuială se ţine).

Şi brânciul suprem, aşa din vârful degetelor, ar fi ca acela care va cumpăra manuscrisele (căci sunt şi particulari de pe aici interesaţi) să le doneze statului român. Măcar de ar înţelege stimabilul stat ceva din această ipotetică, e drept, situaţie. Dar mă îndoiesc că este îndeajuns un ghiont elegant. Poate un upercut.

(Material realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro).