COMENTARIU | Ţara de pe chipul căreia se şterge zâmbetul şi unde amuţeşte râsul

"Îl rog pe Dumnezeu să se oprească, nu mai rezistăm..." – a declarat Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", la un post de televiziune, la aflarea noii tragedii care a lovit familia comediei române.

Cu câţiva ani în urmă, mai precis în 2009, Cristina Stamate a publicat volumul autobiografic "Femeia Hopa-Mitică. Poveşti din lumea care mă-nconjoară". Acum, dispariţia Stelei Popescu a "prefaţat" plecarea Cristinei Stamate, la fel şi cartea celei din urmă a fost prefaţată, la propriu de această dată, de colega ei de scenă.

Stela Popescu, în prefaţa volumului "Femeia Hopa-Mitică. Poveşti din lumea care mă-nconjoară":

"Te iubesc, Cristina! Când citeşti aceste pagini, e greu să mai poţi adăuga şi tu un gram de umor. Dar, chiar dacă nu pot să vă încânt prin cuvinte de laudă spirituale, pe care le merită, sunt fericită că, încă o dată, Cristina nu m-a dezamăgit. Când o vezi pe scenă este sclipitoare, când îţi oferă o reţetă te acoperă de scântei amuzante, dincolo de biata mâncărică. Dar să şi scrie cu atât talent şi umor despre ceea ce ne înconjoară, parcă nu-ţi vine a crede. Ei, uite că, încă o dată, Cristina ne uimeşte. Şi câtă nevoie avem de ea! Dumnezeu a creat-o într-o zi de duminică, încărcând-o de haruri şi pentru aceasta ar trebui să fie cel mai fericit om din lume. Dar n-o să vă vină să credeţi că nici măcar nu îndrăzneşte să se mândrească cu ele, şi stă undeva departe, discretă, bucuroasă doar atunci când citeşte pe buzele dumneavoastră un zâmbet.

Tumultoasă, mereu în vervă, debordând de vitalitate, de umor, dar şi de autoironie, Cristina Stamate deschide cu această carte o fereastră spre lumea din stradă, o lume pestriţă, gălăgioasă, colorată, autentică. Eseurile adunate în aceste pagini sunt frânturi din viaţă, din viaţa sa de artist dedicată Teatrului de Revistă «Constantin Tănase» şi surprinse, ca şi pe scenă, în cheie tragicomică.

Are vocaţia iubirii faţă de tot ce este frumos pe lume, iar pentru ceea ce se numeşte mizeria omenească, are o privire ironică, dar înţelegătoare. Are vocaţia prieteniei, gata oricând să-ţi fie aproape, fără să aştepte nicio recompensă. Te iubesc, Cristina, şi aş vrea să am bucuria de a-ţi citi gândurile aşternute pe hârtie mereu... mereu..."

Iar pentru cei care consideră că genul comediei este unul minor, să ne amintim ce spunea Cristina Stamate într-unul dintre interviurile pe care le-a acordat:

"E mult mai uşor să-i faci pe oameni să plângă. Nu e deloc uşor de făcut umor…"

Dar recompensa actorului care ştie să aştearnă un zâmbet pe faţa spectatorilor este uriaşă. Din nefericire, iată, de pe faţa acestei ţări se şterge un zâmbet după altul… Şi ce ne rămâne de făcut? Poate că ar trebui să luăm aminte la cuvintele rostite de Alexandru Arşinel la înmormântarea Stelei Popescu: "Să facem ce ne-a îndemnat o viaţă întreagă, să zâmbim. Şi să începem de acum."

Şi poate că ăsta este visul de pe urmă al unui actor de comedie: să fie condus către dincolo nu cu lacrima, ci cu un zâmbet.

Aşa cum spunea, la bătrâneţe, şi uriaşul actor Arthur Stanley Jefferson, cunoscut sub numele de scenă de Stan Laurel (1890-1965): "Dacă vă prind că o să plângeţi la înmormântarea mea, să ştiţi că n-o să mai stau niciodată de vorbă cu voi!"