COMOARĂ din secolul XVI, descoperită de un bărbat. Micul tezaur conţine peste 1.400 de monede de argint - FOTO

Un bărbat din judeţul Dolj a găsit 1.471 de monede din argint, ce datează din perioada 1500-1600, îngropate în pământ, acesta ducându-le la Muzeul Olteniei, care le va evalua şi îl va recompensa cu 30 la sută din valoarea tezaurului.

Urmărește
2405 afișări
Imaginea articolului COMOARĂ din secolul XVI, descoperită de un bărbat. Micul tezaur conţine peste 1.400 de monede de argint - FOTO

COMOARĂ din secolul XVI, descoperită de un bărbat. Micul tezaur conţine peste 1.400 de monede de argint (Imagine: Gerogiana Stanescu/Mediafax.ro)

Muzeul Olteniei a intrat în posesia unui tezaur de monede de argint de 1806,74 grame din perioada lui Mihai Viteazul. Asta după ce un craiovean a găsit 1471 de monede în localitatea doljeană Bulzeşti, transmite corespondentul Mediafax.

Directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că monedele au fost descoperite de craioveanul Dumintru Banţa, în comuna Bulzeşti, judeţul Dolj, în 5 ianuarie 2013.

El a precizat că bărbatul a găsit monedele într-un sac de pânză, pe un câmp, la o adâncime de 50 de centimetri în pământ.

"Este vorba despre o descoperire cu o importantă valoare numismatică, a treia descoperire de monede din zona Olteniei. Descoperitorul a respectat legea şi a predat monedele Direcţiei de Patrimoniu în perioada de timp pe care o prevede legea", a declarat Florin Ridichie.

Din cele 1.471 de monede de argint găsite de bărbat, 1.415 sunt monede turceşti, opt monede ungureşti, iar restul europene datând din perioada secolului al XVI-lea. Monedele europene provin din Polonia, Lituania, Spania, Franţa, Olanda, Lubeck, Saxonia, Nuremberg.

Conform reprezentanţilor Muzeului Olteniei, cele mai multe monede datează din perioada 1500-1600.

Deocamdată nu a fost stablită valoarea monedelor, însă după ce se va face evaluarea acestora, bărbatul va fi recompensat cu 30% din valoare.

De asemenea, bărbatul a spus că obişnuieşte să meargă să caute metale, folosind un detector de metale pentru că are autorizaţie de la Poliţie.

"Acest tezaur l-am găsit în timpul liber. Iniţial, am găsit o monedă turcească la o adâncime de aproximativ 15 centimetri, apoi am săpat mai adânc şi le-am găsit şi pe celelalte, erau într-un săculeţ care s-a deteriorat şi foarte multe dintre ele s-au împrăştiat", a spus bărbatul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici