Conan O'Brien rămâne fără "Tonight Show", dar primeşte 40 de milioane de dolari

Conan O'Brien nu va mai prezenta "Tonight Show", ajungând la o înţelegere în acest sens cu NBC şi urmând să primească despăgubiri de 40 de milioane de dolari.

Urmărește
57 afișări
Imaginea articolului Conan O'Brien rămâne fără "Tonight Show", dar primeşte 40 de milioane de dolari

Conan O'Brien rămâne fără "Tonight Show", dar primeşte 40 de milioane de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avocaţii lui Conan O'Brien şi cei ai NBC au ajuns la o înţelegere financiară asupra sumei pe care o va primi O'Brien şi a cărei valoare se ridică la circa 40 de milioane de dolari.

Acordul include şi compensaţii financiare pentru producătorul executiv al lui O'Brien, Jeff Ross, şi pentru restul echipei emisiunii.

O'Brien urmează să înregistreze ultima ediţie a emisiunii "Tonight Show" în cursul zilei de vineri, Jay Leno urmând să se întoarcă la pupitrul emisiunii de la 1 martie, după Olimpiada de Iarnă.

Acordul este rezultatul unei săptămâni de negocieri încordate şi reacţii publice din ambele părţi. Astfel, Conan O'Brien a făcut publică o scrisoare deschisă prin care sfida planurile NBC de a muta emisiunea sa la ora 00.05 pentru a lăsa liber slotul orar pentru show-ul lui Leno. Pe de altă parte, un responsabil al NBC l-a criticat pe O'Brien.

Eliminarea lui O'Brien şi readucerea lui Jay Leno la conducerea "Tonight Show" oferă NBC oportunitatea de a-şi reface grila de programe.

NBC a anunţat, în prima săptămână a anului, că renunţă la experimentul său din prime time reprezentat de show-ul lui Jay Leno, revenind la formula iniţială şi comandând şase drame şi două comedii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici