Video Concert Sia la Bucureşti: Peruca blondă, vocea perfectă şi copilul care a dansat în Piaţa Constituţiei - VIDEO

Sia a venit pe scenă îmbrăcată în alb imaculat, cu bretonul perucii ei blond platinat acoperindu-i ochii. A cântat dintr-un colţ neluminat al scenei din Piaţa Constituţiei, pe 17 august. Piesele Siei, introspective, extrase din miezul experienţelor trăite, au fost transpuse într-un spectacol de teatru-dans cu mişcări-tropi ce sugerau convulsii interioare şi stări emoţionale fruste.

De la 21:30 la 22:30, în Piaţa Constituţiei, cu maximă punctualitate, Sia, alături de dansatorii săi şi de Stephanie Mincone, o dansatoare care a înlocuit-o pe celebra dansatoare-copil Maddie Ziegler, versiunea mai mică a Siei, în multe dintre videoclipurile artistei, a creat o ţesătură de sunete şi de mişcări în care publicul s-a simţit relaxat şi sensibilizat.

Viaţa interioară a starului pop a fost expusă în faţa publicului din Piaţă. Oamenii au simţit, au fost emoţionaţi până la limita răsuflării.

Uite cum: O lună ascunsă sub nori şi un public melancolic, taciturn, aproape saturnau, s-au ivit în Piaţa Constituţiei la concertul fetei cu chipul tăinuit. Din spate de tot, de la Normal Circle, s-a văzut doar silueta candidă a Siei, ca o sculptură de artă abstractă.

Sia a cântat piesele “Diamonds”, “Cheap Thrills”, “Bird Set Free”, “Elastic Heart” şi “Chandelier”, iar Stephanie Mincone şi actorii Kristen Wiig, Paul Dano şi Tig Notaro le-au ilustrat în viniete de teatru-dans. Spectrul de emoţii umane teribile a fost transpuns în mişcare: singurătatea, anxietatea, frustrarea, disperarea par inefabile, însă versurile Siei şi dansul suprarealist reuşesc să le materializeze.

Actorul Paul Dano, cu o perucă şi un hairstyle de Cruella De Vil, a jucat rolul unui operator ce stă la o masă albă şi aşteaptă lângă un telefon cu fir să audă sunetul salvator. Sunetul care răsună în mintea fiinţei umane atunci când e captivă în vortexul propriilor sentimente sumbre. Scena cu Paul Dano din concertul de la Bucureşti a fost parcă scoasă din Kafka. O alegorie contemporană despre singurătate în alb-negru.

Actorii-dansatori au purtat costume dintr-o singură piesă care se mulează pe corp, de culoarea pielii. Nuduri în faţa torturii de a exista. Iată ce a vrut să sugereze Sia. Fără zâmbet, fără grimase de fericire. Mişcările de dans în secvenţele "pas de deux" au fost lupte eterice, dezlănţuiri de senzaţii ca nişte unde de energie pură, fără vreo ţintă, în afara exprimării umane, dorinţei necuprinse de a împărtăşi cu Celălalt cum arată frica ta.

Atunci când Sia a cântat piesa "Bird Set Free", Stephanie Mincone a expus în faţa publicului emoţia umană sălbatică. Pe ecranul din Piaţa Constituţiei, chipul puştoaicei, schimonosit ca al unui mim traversat de durere, cu ochii rotunzi şi exoftalmici, înfăţişa frica şi paranoia. Stephanie părea să se apare cu toată forţa de copil de invizibili agresori.

Sia, în spate, imobilă în faţa microfonului, părea ireală. Un spectru, o nălucă modelată de emoţiile noastre. Vocea îngerească şi demonică din interiorul fiinţelor frenetice, fragile şi misterioase.

Piesa "Breathe Me" a fost ilustrată astfel: Un dansator avea pe umeri mulajul unor mâini gigantice de poliester. Erau poate mâinile unui înger păzitor, supradimensionat, un uriaş angelic şi candid care protejează fiinţa umană. Omul, care se face din ce în ce mai mic, pe măsură ce te îndepărtezi de el în spaţiu. Cât un punct, fiinţa umană. Mari, mâinile dumnezeieşti care trebuie să-l liniştească atunci când suferă.

Sia a cântat piesa "Titanium" cu tot publicul din Piaţă: Stephanie şi un alt dansator s-au deghizat. Măşti cu capete enorme de animale de pluş le stăteau pe umeri. Erau dintr-un univers Disney, dintr-un tomberon Disney, unde animăluţele de pluş ale copiilor au fost aruncate. Jucăriile inutile, pierdute şi zdrenţuite. Zdrenţăros ar putea fi şi sufletul, după melancolie. Talentul muzical al Siei este alimentatat de melancolia ei ce nu are nevoia de lumina niciunui reflector. Doar de sunet, dans şi teatru.

Astfel, concertul de miercuri seară din Piaţa Constituţiei a fost mai mult decât un concert, a fost performance şi dans contemporan; muzica pop cu influenţe jazz, funk şi soul a fost completată de mişcări de dans, de pantomimă realizate de mai mulţi dansatori îmbrăcaţi sugestiv, când în costume nude, când în nuanţe de alb, cu palme uriaşe croşetate pe umeri, sau în personaje tip arlechin - reprezentând nu doar avaturile cântăreţei, ci şi cele ale omului de astăzi. Dansatorii au fost anti-eroi maniacali, obsesiv-compulsivi cu mimică schimonosită, când tâmpă, când suferindă, când beată, când furioasă, alergând disperat după vreun sens.

Din lupta sa cu angoasele, nevrozele, timiditatea, frica şi tot atâtea nume pentru demonii minţii umane („1000 Forms of Fear” este şi numele albumului din 2014 al cântăreţei), din melanjul lumină-întuneric, Sia crează muzică. O ajută şi vocea, plină, coaptă, sensibilă şi pe alocuri „de titan”. Suferinţa poate fi convertită în iubire, spune sub o formă sau alta, Sia, în cântecele ei.

La final de concert, Sia, intangibilă, eterică, a mulţumit publicului. Un sunet de sărut trimis audienţei de la Bucureşti s-a auzit în microfonul de unde starul pop fantomatic a susţinut un concert desăvârşit.