Cotidianul american USA Today va desfiinţa aproximativ 70 de locuri de muncă

Cotidianul american USA Today a anunţat, joi, că va desfiinţa între 60 şi 70 de locuri de muncă, în cadrul unui proces de restructurare necesar din cauza scăderii vânzărilor ediţiei sale în print şi a veniturilor din publicitare.

Urmărește
78 afișări
Imaginea articolului Cotidianul american USA Today va desfiinţa aproximativ 70 de locuri de muncă

Cotidianul american USA Today va desfiinţa aproximativ 70 de locuri de muncă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dintre locurile de muncă desfiinţate, jumătate vor viza jurnalişti, respectiv în jur de 8% din întreaga redacţie, potrivit cotidianului.

Celelalte locuri de muncă restructurate vor viza diferite secţii ale cotidianului american, inclusiv operaţiunile de business.

Ştirea privind reducerile de personal la acest cotidian deţinut de compania Gannett vine în contextul intenţiei privind scindarea operaţiunilor acestui grup, într-o entitate de televiziune şi digitală, iar alta de presă scrisă. Acest proces este programat pentru anul viitor.

TITLURILE ZILEI

Divizia de presă scrisă, care îşi va desfăşura activitatea sub denumirea Gannett, va continua să deţină USA Today şi alte 81 de cotidiane, dar şi 200 de săptămânale şi reviste.

USA Today este unul dintre cele mai importante ziare din SUA, cu un tiraj de aproximativ 1,8 de milioane de exemplare, în timp ce peste 1,4 milioane de persoane lecturează zilnic conţinutul publicat pe site-ul cotidianului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici