Cupei Presei la Tir: Trei fotoreporteri MEDIAFAX au câştigat cele mai importante premii

Fotoreporterii Agenţiei de presă MEDIAFAX Andreea Alexandru, Octav Ganea şi Adriana Neagoe au câştigat cele mai importante premii la Cupa Presei la tir, eveniment organizat, vineri, de Ministerul Apărării Naţionale

Urmărește
229 afișări
Imaginea articolului Cupei Presei la Tir: Trei fotoreporteri MEDIAFAX au câştigat cele mai importante premii

Cupei Presei la Tir: Trei fotoreporteri MEDIAFAX au câştigat cele mai importante premii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Evenimentul, care s-a desfăşurat la Poligonul Căţelu din apropierea Capitalei, se înscrie în seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre - 23 aprilie, al căror patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă.

La ediţia din acest an au concurat peste 25 de reprezentanţi ai presei scrise, radio şi TV, fiind pentru prima dată când competiţia a fost organizată separat pentru bărbaţi şi femei.

Astfel, la finalul concursului, în funcţie de punctajul obţinut, juriul a desemnat-o câştigătoare la categoria dedicată femeilor pe Andreea Alexandru, fotoreporter al MEDIAFAX. Aceasta a obţinut 147 de puncte din cele 400 posibile. De asemenea, Andreea este câştigătoarea locului I la proba de puşcă automată şi a locului al III-lea la proba de pistol.

"Cea mai grea probă mi s-a părut cea de puşcă fiindcă poziţia de tragere era incomodă - culcat - şi echipamentul greoi - cască şi vestă care căntăreau împreună, cred, peste 10 kilograme. Şi puşca era destul de grea - 3,400 kilograme. Nu-mi place să pierd, iar, după proba de pistol, m-am relaxat şi a fost bine", a spus Andreea Alexandru.

La aceeaşi secţiune, poziţia secundă, cu un total de 144 de puncte din 400, i-a revenit fotojurnalistei MEDIAFAX Adriana Neagoe. Aceasta s-a clasat pe prima poziţie la proba de pistol şi pe poziţia a doua la proba de puşcă automată.

Fotoreporterul MEDIAFAX Octav Ganea a câştigat locul al treilea al secţiunii dedicate bărbaţilor, cu 240 de puncte dintr-un total de 400, în timp ce locurile întâi şi al doilea au revenit, la egalitate de puncte (248) fotojurnalistului EPA Robert Ghemet, respectiv jurnalistului MApN Dan Mireanu.

Armele folosite în concurs au fost de producţie românească - pistol de calibrul 9 mm şi puşcă automată cu pat rabatabil de calibrul 5,54. Pentru proba de puşcă automată, concurenţii au tras din poziţia culcat.

La finalul competiţiei, organizatorii au oferit tuturor particpanţilor diplome de participare, dar şi tradiţionala masă cu fasole, cârnaţi şi murături.

(Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini de la eveniment)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici