Darius Stănescu, elevul care foloseşte Facebook în limba latină: "Prin ştiinţa latinei, îţi poţi da seama cât de mare este incultura"

Premiu la limba latină, la Certamen Ovidianum Ponticum-Constanţa. Olimpiada Naţională de Limbi Clasice – limba latină, desfăşurată la Piteşti. Profesor îndrumător: Luminiţa Gheorghiu.

„Pentru mine, limba latină nu este o limba moartă”, a declarat elevul Darius Stănescu care foloseşte Facebook în limba latină (o funcţie introdusă recent) şi care ne-a explicat legătura dintre limba latină şi cultura generală, de la gramatică, trecând prin istorie, geografie şi ajungând la disciplină spirituală, logică şi chiar socializare.

 “Eu iubesc cuvintele” 

“Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu), ”Amor vincit omnia” (Dragostea învinge totul; Dragostea triumfală), „versus” (împotriva), „post-scriptum” (PS), „ad litteram”, „idem”, „etc”, celebrul „Carpe diem”, dar...

Reporter: De ce latina?

Darius Stănescu: Fiindcă face parte din limbile clasice şi este ştiut faptul că bazele unei culturi solide se pun însuşindu-ţi aceste limbi datorită cărora ai acces la marea cultură. Filosofii europeni precum Immanuel Kant şi Arthur Schopenhaur, ca să numesc doar doi dintre ei, studiaseră latina şi greaca, necesare pentru un om de cultură.

În primul rând, îmi place sa învăţ limba latină fiindcă e sonoră, expresivă, eufonică, grea de sensuri, frumoasă. Doar ascultaţi puţin: “Nihil sine Deo”; “nulla dies sine linea”; “labor omnia vincit”, dar şi…”Amor vincit omnia”. Sau…”Cras do, non hodie, sic nego cotidie” – spune zgârcitul, ignorând „vanitas vanitatum et omnia vanitas”. Dacă par subiectiv, chem în sprijin pe poetul Nichita Stănescu, iubitorul cuvintelor şi al „necuvintelor”, care spunea: „Limba latină este cea mai frumoasă limbă din lume. Limba română este copilul ei. Scriu poezie, ca să-mi explodeze creionul de frumuseţe lingvistică”.

În al doilea rând, studiul culturii si civilizaţiei latine mă ajută fără îndoială, la dezvoltarea culturii generale. Deşi e considerată o “limbă moartă”, ea dăinuie în continuare prin intermediul vorbitorilor de limbi romanice. În consecinţă, aşa cum a spus filologul Maria Pârlog, “studiul limbii latine are o deosebită importanţă nu numai pentru că prin această limbă s-a transmis timpurilor moderne cultura antichităţii greco-romane, ci şi pentru că este calea firească de cunoaştere a evoluţiei limbii române şi instrumentul indispensabil pentru însuşirea ei pe baze ştiinţifice. Nu se poate concepe astăzi un filolog care sa nu cunoască regulile de bază ale gramaticii latine.”

Eu învăţ limba latină pentru nevoile mele spirituale, nu pentru a scrie sau a vorbi latineşte. Limba latină îmi îmbogăţeşte cunoştinţele lingvistice, istorice şi literare şi mă ajută să cunosc cultura şi civilizaţia romană, şi să înţeleg limbile romanice. Limba latină contribuie la formarea raţionamentului. Studiul ei confera o anumită disciplină spirituală.

Reporter: Cum ai învăţat latina?

Darius Stănescu: Şcolar în clasele primare, auzeam pe adulţii din familie şi pe prietenii lor cultivaţi citind din poeţii latini sau folosind expresii latineşti care se potriveau perfect anumitor situaţii; nu rămâneam indiferent, întrebam şi fiecare dorea să mă lămurească, de unde deduceam că ei toţi îndrăgeau limba-mamă a limbii române.
În clasa a VIII-a m-am întâlnit cu limba latină, care a devenit personaj principal în viaţa mea, schimbând traiectoria planurilor de studiu – de la ştiinţele exacte către filologie, în special spre limba latină. Nu mi-a fost greu sa învăţ limba latină, deoarece limba română e continuatoare a latinei populare vorbite în Dacia şi în nordul Peninsulei Balcanice. Structura gramaticală a limbii noastre, sistemul ei fonetic, precum şi o bună parte din lexic sunt latineşti, păstrând în chip uimitor asemănarea cu limba latină. Materialul brut al unei limbi sunt cuvintele. Deoarece gramatica arată cum se formează şi se dezvoltă gândirea cu aceste cuvinte, ea este arhitectura limbii. Flexiunea (declinarea şi conjugarea) formează temelia acestui edificiu gramatical. Acest lucru este valabil în toate limbile flexionare, dar în mod cu totul deosebit în limba latină. De aceea prima mea grijă cand am învăţat limba latină a fost cunoaşterea perfectă a declinărilor şi conjugărilor. Fără acestea n-aş fi putut traduce nimic, iar studiul sintaxei ar fi fost zadarnic.

Limba latină are un sistem gramatical flexibil extins care operează în general prin adăugarea unor terminaţii la un radical fix. Există cinci declinări ale substantivelor şi patru conjugări ale verbelor. Sunt şase cazuri ale substantivelor în limba latină, din care cinci le întâlnim în limba română. Limba latină are în plus cazul ablativ. În limba română nu se poate forma o frază fără întrebuinţarea obligatorie a elementelor latineşti. Sunt multe prepoziţii şi conjuncţii moştenite din latină. Tot latineşti sunt şi toate cuvintele interogative la care răspundem când construim o frază. Terminaţii latineşti („-e”, „-i”, „-uri”) sunt folosite pentru exprimarea pluralului în limba română. Tot latineşti sunt desinenţele verbale prin care se deosebesc persoanele care fac acţiunea sau sufixele prin care se deosebesc diversele timpuri în limba română. Deoarece mi-a plăcut gramatica limbii latine, eu am învăţat-o uşor şi o consider ca Titu Maiorescu: „Ceea ce este propriu limbii latine şi o înalţă deasupra altora este simplitatea şi regularitatea gramaticii. Gramatica latină parcă ar fi granit turnat, este unică între gramatici şi va rămâne, prin urmare, cel mai bun fundament şi cea mai bună disciplină pentru orice parte a gândirii noastre”. După însuşirea gramaticii, am citit operele scriitorilor latini şi am tradus foarte mult, pregătindu-mă temeinic pentru Olimpiadă şi concursul Certamen Ovidianum Ponticum. La Olimpiadă şi la Certamen Ovidianum Ponticum am obţinut premii importante şi m-am calificat pentru etapa internaţională a concursului Certamen Ovidianum Sulmonense, concurs care se ţine în oraşul natal al poetului roman Publius Ovidius Naso, Sulmona.

Reporter: Cât de greu e să înveţi o limbă moartă?

Darius Stănescu: Pentru mine, limba latină nu este o limba moartă. Limba latină stă la originea limbilor romanice din care face parte şi limba română, iar importanţa ei este incontestabilă. Mai întâi, limba latină s-a vorbit în Latium, regiunea Italiei antice, aşezată la cursul inferior al Tibrului, unde s-a întemeiat şi a înflorit cetatea Roma, care ajunge capitala unui vast imperiu, dupa războaie de cucerire purtate timp de secole. În numele „Senatului şi al Poporului Roman”, legiunile romane, magistraţii şi negustorii Romei, poartă limba latină de la Oceanul Atlantic până la Marea Neagra, din Britania până în Africa, de la Rin şi Dunare, până la Tigru şi Eufrat şi până la Marea Caspică. Istoria face interesantă limba latină prin felul în care ea a traversat secole şi milenii. Multe din popoarele acestei întinse împărăţii au pierit, numele multora a fost uitat, dar limba latină în atâtea veacuri nu a încetat de a fi vorbită, scrisă şi studiată. Limba latină mamă traieşte prin limbile romanice (neolatine) şi prin noi, cei pasionaţi de această frumoasă limbă.

Ea a pătruns şi în America, din Canada până în Ţara de Foc. Pentru mine, limba latină este mama limbii noastre, este calea firească de studiu a evolutiei limbii române. Din limba latină au fost preluate, devenind universale, cuvinte şi construcţii ca „versus”, „sine die”, „N. B.”, „etc”, „ad libitum”, „ad litteram”, „post-mortem”, „post-scriptum” sau notaţiile filologice de tipul: „sic”, „idem”, „ibidem”, „apud”. Multe cuvinte la baza cărora stă limba latină sunt răspândite în alte limbi moderne, precum engleza.

Şi în ziua de astăzi, limba formală a Bisericii Romano-Catolice este limba latină, ceea ce include şi statutul său de limbă oficială a Vaticanului.

Reporter: La ce-ţi foloseşte latina în viaţa de fiecare zi, pe Facebook, de exemplu?

Darius Stănescu: Eu iubesc cuvintele în general, şi în special din motivul acela că „la început a fost cuvântul...”. Limba latină mă ajută să ştiu mai multe despre cuvinte, fie din limbile romanice şi anglo-saxone, fie din altele. Dacă nu cunosc sensul vreunui cuvânt întâlnit, când nu am la îndemână un dicţionar, încerc etimologic şi ajung cel mai adesea la limba latină.

Dacă vreau ca orice discurs pe care îl voi ţine de-a lungul vieţii să fie „cum grano salis”, trebuie să iubesc latina. Prietenii sau convivii de ocazie mă vor aprecia dacă, în cunoştinţă de cauză, voi presăra în discuţii maxime latineşti. Ele sună frumos, au miez, sunt purtătoare de mesaj. Scurte, la obiect, ori mai lungi, cad ca adevărate sentinţe şi reliefează starea de fapt pe care ai vrut să o evidenţiezi, folosindu-le.

Limba latină o întâlnim peste tot. În biologie, numele ştiinşific al speciilor sunt date în latină sau greacă. Anatomia, pentru definirea părţilor corpului uman, foloseşte o terminologie predominant latină. În drept există nenumăraţi termeni şi definiţii juridice în limba latină. În meteorologie, denumirile norilor au o clasificare în limba latină. Şi în farmacie vocabularul latin este întâlnit. Medicii prescurteaza reţetele în termeni latini, iar pe fiecare pachet de medicamente exista în afara numelui internaţional al medicamentului şi denumirea în latină. La fel, pe fiecare medicament naturist, pe lânga denumirea uzuala, apare şi termenul latin comun. În astronomie, cele 88 de constelaţii şi stele care le formează au oficial nume latine. Limba latină este instrumentul necesar elucidării vestigiilor arheologice, numismatice şi epigrafice, descoperite pe teritoriul ţării noastre, dovezi care pot susţine identitatea noastră naţională şi latinitatea poporului român.

Cu ajutorul limbii latine, pot să navighez pe Facebook, având meniul în limba latină. Această funcţie a fost introdusă recent, pentru a reînvia limba lui Cicero. De asemenea, cu ajutorul limbii latine pot să mă integrez în grupuri care au ca subiect limba latină, unde pot să iau contact cu cercetători, profesori universitari, studenţi, elevi din România sau din străinatate. Pe Facebook mă pot folosi de dictoane latineşti şi de expresii frumoase ale acestei limbi, pot atinge astfel interlocutori de înalt nivel cu alt grad de cultură, iar interferenţele mă încântă. Mi-ar plăcea să îi determin şi pe alţii să înveţe latina şi poate chiar în reţeaua de socializare mai sus pomenită să reuşesc asta.

Reporter: Prin ştiinţa latinei, îţi poţi da seama cât de mare e incultura?

Darius Stănescu: Un vorbitor insuficient familiarizat cu vocabularul esenţial şi cu structura gramaticală a limbii latine, este un om insuficient de cultivat din punct de vedere strict lingvistic. În materie de vocabular, majoritatea erorilor de exprimare comise de vorbitori, pot fi puse pe seama insuficienţei cunoaşterii limbilor străine, în general şi a celor clasice, în special. Alexandru Graur (profesor şi academician) spunea: „Cele mai multe greşeli de limbă pe care le fac românii se datoreaza tocmai necunoaşterii limbii latine”. Se întâlnesc cuvinte, expresii şi nume proprii latineşti greşit accentuate. Unele erori izvorăsc din insuficienta cunoaştere a gramaticii latine. Este evidentă ignoranţa celor care se aventurează să se exprime latineşte fără avea pregătirea necesară. Uneori este încălcată nu numai o regulă gramaticală elementară, ci şi topica modelului latin imitat. Un număr mare de greşeli constau în deformarea sau în folosirea improprie a unor neologisme cu origine latină. Când e vorba de întrebuinţarea unor locuţiuni şi expresii de origine latină, acestea sunt şi mai uşor deformate sau impropriu folosite. Multe confuzii paronimice au loc, cel mai adesea, tot din cauza precarelor cunoştinţe de limba latină. O serie de pleonasme prezente în scrisul şi în exprimarea orală a conaţionalilor noştri se explică, tot prin insuficienta stăpânire a limbii latine şi în general a unor cunostinţe etimologice elementare.

În concluzie, prin ştiinţa latinei, îţi poţi da seama cât de mare este incultura.