- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (04.10.2012, 13:49)
- Madalina Cerban ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Elan Schwartzenberg a fost înlocuit de Ioana Vîntu la adunările acţionarilor Realitatea Media
Florin Bercea, administratorul special al Realitatea Media, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că Elan Schwartzenberg nu a mai participat la ultimele trei adunări generale ale acţionarilor Realitatea Media, iar locul lui a fost luat de Ioana Vîntu.
Urmărește
1074 afișări
Elan Schwartzenberg (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Florin Bercea a fost prezent, joi, la şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în contextul în care societatea Realitatea Media SA a solicitat prelungirea licenţelor audiovizuale pentru Radio Guerrilla Sibiu şi Realitatea FM Piteşti. De altfel, Consiliul a aprobat cele două solicitări.
Totodată, membrii CNA au profitat de ocazia că s-au întâlnit pentru prima dată cu Florin Bercea, administratorul special al Realitatea Media, pentru a-i pune acestuia întrebări cu privire la acţionariatul şi situaţia societăţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Iranul se pregătește de atac. Ar putea avea loc chiar în această noapte, înainte de alegerile din SUA: „Nu vom lăsa alegerile americane să ne influențeze”
-
Cum ar fi arătat pacea în termenii Moscovei? Documente scurse dezvăluie cerinţele Proiectului de Pace al Rusiei din 2022
-
Culmea tupeului: Rusia acuză Occidentul de imixtiune în alegerile din Republica Moldova
-
Nelu Tătaru a fost plasat sub control judiciar pentru luare de mită
Astfel, Narcisa Iorga l-a întrebat pe Florin Bercea dacă acţionariatul societăţii care deţine televiziunea de ştiri Realitatea TV s-a schimbat.
Florin Bercea a spus că nu a primit de la Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, principalul asociat al societăţii Realitatea Media SA, nicio precizare privind modificarea acţionariatului.
"La Camera de Comerţ, din punct de vedere al societăţii care deţine majoritatea acţiunilor - este vorba de Bluelink Comunicazione -, nu s-au făcut schimbări. În structura acţionariatului nu a fost făcută nicio schimbare. A fost interpretată ca fiind o schimbare de acţionariat, probabil, schimbarea reprezentantului acţionarului majoritar", a spus Florin Bercea.
În urma insistenţelor membrilor CNA, care l-au întrebat pe Bercea "Ce mai face domnul Schwartzenberg?", acesta a răspuns: "Domnul Schwartzenberg nu ştiu ce face, dumnealui era reprezentantul acţionarului majoritar. În momentul de faţă nu mai este. La ultimele adunări generale ale acţionarilor Realitatea Media, dumnealui nu a mai participat. A fost o altă persoană împuternicită de Bluelink Comunicazione să participe şi să reprezinte Bluelink la adunarea generală a acţionarilor".
El nu a spus însă în şedinţa CNA cine a participat în locul lui Elan Schwartzenberg la adunările generale ale acţionarilor Realitatea Media.
Bercea a declarat însă, la solicitarea MEDIAFAX, după audierea din şedinţa CNA, că în locul lui Elan Schwartzenberg, la ultimele trei adunări generale ale acţionarilor Realitatea Media, din iulie, august şi septembrie, a participat Ioana Vântu (fiica omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, n.r.), în calitate de reprezentant al Bluelink.
Pe de altă parte, Florin Bercea a mai spus în şedinţa CNA de joi că societatea Realitatea Media este în insolvenţă, are un administrator special, în persoana lui, şi un administrator judiciar fixat de instanţă. "În această perioadă de insolvenţă, conducerea societăţii este asigurată de comitetul creditorilor şi acţionarul are mai puţine atribuţii, conform legii insolvenţei, decât le-a avut într-o situaţie normală, în care societatea nu era în această stare de insolvenţă", a spus Bercea.
El a precizat, răspunzând unei alte întrebări, că Cosmin Guşă este reprezentantul celui mai important creditor al Realitatea Media, respectiv GMG Media Box, şi nu al vreunuia din acţionari.
Totodată, Bercea a spus că el, în calitate de administrator special, i-a delegat câteva responsabilităţi editoriale lui Cosmin Guşă. "Domnului Guşă i-am delegat eu nişte responsabilităţi care erau în sarcina administratorului special, eu nefiind de meserie, însă societatea, pe partea editorială, are un director executiv, care are în atribuţii această problemă editorială, care este numit de mine, de administratorul special", a spus Bercea.
De asemenea, Bercea a vorbit şi despre dificultăţile financiare ale Realitatea Media. "Dificultăţile financiare ale Realităţii sunt clare, din cauza acestei stări de insolvenţă. Putem vorbi şi de un blocaj nu neapărat financiar, de nişte limitări decizionale pe care le prevede legea insolvenţei. Dar, mai mult decât atât, am avut o schimbare de trei administratori judiciari consecutivă şi, în momentul de faţă, colaborăm cu al patrulea administrator judiciar numit de instanţă, lucru care a făcut ca decizia să fie blocată în anumite perioade de timp. Acum suportăm consecinţele acestor schimbări care s-au petrecut în lunile iulie şi august, însă, în momentul de faţă, colaborăm bine cu societatea de insolvenţă", a spus Bercea.
El a declarat pentru MEDIAFAX că, în prezent, administratorul judiciar al Realitatea Media este societatea Dinu Urse şi Asociaţii SPRL.
Răspunzând unei alte întrebări, pusă în şedinţa CNA de Ioan Onisei, vicepreşedintele Consiliului, Florin Bercea a mai spus că, în momentul de faţă, judecătorul sindic nu a aprobat planul de redresare al Realitatea Media.
"În momentul de faţă, judecătorul sindic nu a aprobat un plan de reorganizare. S-a stabilit un tabel preliminar, se introduc contestaţii şi urmează să se stabilească un tabel final al creditorilor", a explicat Bercea.
În ceea ce priveşte situaţia angajaţilor Realitatea Media, Bercea a spus că s-au dat salariile pe luna trecută. "Se vor da normal şi luna aceasta, intrăm în normalitate. Sigur că avem o problemă legată de sediu, cu datorii pe care le-am găsit ajungând acolo (...) e vorba de datorii la cel care ne găzduieşte acolo, de asemenea, avem datorii la satelit, acumulate pe o perioadă mai lungă de timp, a trebuit să facem o reeşalonare a lor (..) Începem, uşor uşor, să revenim în normalitatea stării de insolvenţă", a explicat Bercea.
În finalul discuţiilor, Narcisa Iorga i-a făcut o "recomandare" lui Bercea. "Dacă domnul Guşă va fi consultant politic în această campanie, e cumva în conflict de interese dacă se ocupă şi de editorialul Realităţii. Recomandarea mea ar fi să rezolvaţi această problemă, pentru că este vorba de ingerinţă în politica editorială şi am mai avut o situaţie similară cu domnul Sorin Ovidiu Vântu", a spus Iorga.
În schimb, Florin Bercea i-a răspuns că nu se va mai repeta această situaţie. "Fie nu va fi consultant politic, fie vom găsi o altă soluţie în interiorul postului", a spus Bercea.
Pe 10 aprilie 2012, Ioana Vântu, fiica lui Sorin Ovidiu Vântu, a fost numită director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, principalul asociat al societăţii Realitatea Media SA, care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii Realitatea TV.
Tot atunci, Ioana şi Ionuţ Vântu, copiii lui Sorin Ovidiu Vântu, au preluat împreună 82% din acţiunile Bluelink, în timp ce omul de afaceri Elan Schwartenberg a rămas cu 9% din acţiunile firmei (în loc de 90,9091% din acţiunile Bluelink, pe care le deţinea din aprilie 2011). Restul de 9 procente din Bluelink îi revin lui Vitalie Dobândă, un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, potrivit unor informaţii publicate de site-ul Rise Project şi paginademedia.ro.
Totuşi, Ioana Vântu anunţase oficial, pe 2 mai 2011, într-o conferinţă de presă, că omul de afaceri Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, iar tatăl ei nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.
Pe de altă parte, omul de afaceri Elan Schwartenberg a declarat, pe 4 iulie, pentru MEDIAFAX, că Bluelink Comunicazione a vândut creanţa pe care o avea la Realitatea Media unei firme din Ungaria, fapt pentru care, în prezent, Bluelink are doar o valoare "emoţională".
"Eu, împreună cu o ţară întreagă, i-am văzut pe copiii lui Sorin Ovidiu Vântu declarând «Am vândut irevocabil şi ireversibil domnului Elan Schwartzenberg». Oricum, după ce Bluelink a vândut creanţa de 25 de milioane de euro firmei din Ungaria (E-Boutique KFT, n.r.), valoarea companiei, azi, este doar una emoţională... Forul suprem care guvernează orice firmă aflată în insolvenţă este adunarea creditorilor, unde firma din Ungaria deţine majoritatea", a declarat Elan Schwartzenberg.
Potrivit unor informaţii publicate în presă în noiembrie anul trecut, firma E-Boutique KFT figurează ca fiind cel mai mare creditor al Realitatea Media în tabelul preliminar al creanţelor întocmit ca parte a procedurii de insolvenţă prin care trece această companie. Acţionarul unic al firmei E-Boutique KFT era la momentul respectiv Judit Jones, originară din Mureş. Judit Jones este implicată şi într-o altă firmă care a realizat designul pentru site-ul magazinului Picioru Gras, deţinut de Mihaela Rădulescu, fosta soţie a lui Elan Schwarzenberg, a mai scris la momentul respectiv presa.
În ultimele luni, presa a scris că GMG Media Box - companie în care Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru sunt majoritari (prin PSV) - a intrat între creditorii Realitatea Media cu o datorie de recuperat de aproape 16 milioane de euro. De asemenea, se judecă majorarea creanţelor GMG Media Box la Realitatea Media de la 16 milioane de euro la 28 de milioane de euro. Potrivit lui Cozmin Guşă, "aceste sume reprezintă banii încasaţi de Realitatea de la GMG, care nu au avut acoperire nici în servicii şi nici în returnări de plată".
Acţionariatul Realitatea Media SA nu apare modificat pe site-ul CNA, instituţie care eliberează licenţele audiovizuale. Societăţile care deţin licenţe audiovizuale (precum Realitatea Media, care deţine mai multe licenţe, între care cele pentru Realitatea TV, The Money Channel, Realitatea FM şi Radio Guerrilla) sunt obligate prin Legea audiovizualului să informeze CNA cu privire la modificările acţionariatului lor.
După anunţul făcut de Ioana Vântu, pe 2 mai 2011, că Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, acesta a depus la CNA documentele care atestă că el este acţionarul majoritar al Realitatea. De altfel, Elan Schwartzenberg s-a prezentat de mai multe ori la şedinţele CNA în calitate de acţionar majoritar al Realitatea Media.
Societatea Realitatea Media a cerut insolvenţa în septembrie 2011, printr-un dosar înregistrat la Tribunalul Bucureşti. Atunci, Elan Schwartzenberg a declarat că cererea insolvenţei iniţiată de Realitatea Media este o procedură de reorganizare judiciară, precizând că nu doreşte falimentul Realitatea Media.
Citește pe alephnews.ro: WSJ: Rusia plănuia să incendieze avioanele cu destinația SUA și Canada, prin dispozitive inflamabile pe bază de magneziu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
A fost prezentat tractorul produs de RURIS Craiova. Cum arată tractorul românesc, cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro
Incă un gigant se clatină după ce a raportat cea mai mare pierdere din istoria de 56 de ani a companiei, Este vorba de un minus de 16,6 mld. dolari în ultimul trimestru
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai puțin ştiută a magnatului
PROSPORT.RO
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
CANCAN.RO
La ce oră să NU folosești niciodată mașina de spălat. Plătești mai mult pentru curent dacă e utilizată atunci
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe