Emil Brumaru lansează „Rezervaţia de îngeri”, joi, la Humanitas Cişmigiu

„S-a scris destul şi dulceag despre utopia omului-înger. Emil Brumaru preferă blasfemia îngerului-om. Dar e oare vorba, într-adevăr, de o blasfemie? Poate poetul, care nu gândeşte în concepte, ci «în fluturi», să facă vreun rău purităţii? Poate fi «neruşinată» pasiunea sa pentru lumea creată, în speţă pentru jumătatea feminină a creaţiei, câtă vreme ea culminează în bucurie supra-mundană, veneraţie şi simţ al miracolului? Poate harul să fie vulgar? Versurile lui Emil Brumaru îmi dau, întotdeauna, o tonică certitudine: certitudinea că trupul, cu splendorile şi mizeriile lui, e făcut, împreună cu lumea însăşi, să fie salvat prin frumuseţe; cu alte cuvinte, că trupul e îngăduit, mai mult decât credem, de oştirile cereşti. Nu ştiu dacă Emil Brumaru va ajunge în Rai, dar sunt sigur că i se va da voie să contemple, ca expert, voluptăţile lui, fie şi privind pe gaura cheii…”, spune Andrei Pleşu despre cel mai nou volum al lui Emil Brumaru.

Emil Brumaru, unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, s-a născut la 1 ianuarie 1939 în comuna Bahmutea (Mihailovca), judeţul Tighina, Basarabia (azi în Republica Moldova). După studii la Şcoala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu” (actualul Colegiu Naţional) din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din acelaşi oraş, absolvind în 1963. În perioada 1963-1975 a fost medic în comuna Dolhasca, judeţul Suceava, loc esenţial în imaginarul operei sale, pe care l-a numit în corespondenţă „rezervaţia naturală de îngeri”. S-a dedicat apoi scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983-1989) şi redactor (1990-1996) la revista ieşeană Convorbiri literare. A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, „Versuri” (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) şi „Detectivul Arthur”.

A scris, printre altele, „Julien Ospitalierul” (1974), „Cântece naive” (1976), „Adio, Robinson Crusoe” (1978), „Dulapul îndrăgostit” (1980), „Ruina unui samovar” (1983), „Dumnezeu se uită la noi cu binoclul” (2006), „Cântece de adolescent” (2007), „Poveşti erotice româneşti” (volum colectiv, 2007), „Ne logodim cu un inel de iarbă” (carte-obiect, 2008), „Opere I. Julien Ospitalierul” (2009), „Opere II. Submarinul erotic” (2009), „Basmul prinţesei Repede-Repede” (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2009), „Opere III. Cerşetorul de cafea” (2012).

Emil Hurezeanu a participat la reuniunea miniștrilor de externe ai UE

Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00

La Editura Humanitas a publicat „Poezii” (carte la borcan, 2003) şi a contribuit la volumele colective „Cartea cu bunici” (2007) şi „Intelectuali la cratiţă” (2012). În perioada 1992-2009 a deţinut o rubrică săptămânală în România literară („Cerşetorul de cafea”), având de asemenea, de-a lungul timpului, rubrici în Ziarul de Iaşi („Gulliver”), Cronica, Plai cu boi, Suplimentul de cultură („Dumnezeu se uită la noi cu binoclul”, „Crepusculul civil de dimineaţă”, „Diabloguri”- împreună cu Veronica D. Niculescu) etc.

A obţinut numeroase premii, printre care Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia (2001) şi Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia acordat de revista Observator Cultural (2011). Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa, Anglia, Suedia, Statele Unite ale Americii.