EUROPAfest 2015 începe, joi, cu un dublu "Opening Concert", la Bucureşti şi Sibiu

EUROPAfest - jazz | blues | pop | clasic îşi deschide larg porţile, joi, de la ora 19.00, cu un dublu "Opening Concert", la Bucureşti şi Sibiu, şi invită publicul să i se alăture într-un maraton de evenimente pline de culoare şi rafinament, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
264 afișări
Imaginea articolului EUROPAfest 2015 începe, joi, cu un dublu "Opening Concert", la Bucureşti şi Sibiu

EUROPAfest 2015 începe, joi, cu un dublu "Opening Concert", la Bucureşti şi Sibiu

Ca în fiecare an EUROPAfest vine cu ceva nou. În 2015, festivalul surprinde publicul cu un dublu "Opening Concert", la Bucureşti şi Sibiu. Două categorii de spectatori, una iubitoare de blues şi jazz, cealaltă de clasic, se vor delecta cu un concert deosebit. Indiferent de oraş, seara promite emoţii, trăiri intense şi experienţe autentice alături de artişti de primă ligă.

Începând cu ora 19.00, scena Teatrului Excelsior din Bucureşti este animată de două formaţii inovatoare şi sofisticate, caracterizate prin originalitate şi expresivitate artistică: Turn On din Finlanda şi Hot Club de Bucharest din România.

Finlandezii de la Turn On reuşesc să facă din fiecare concert o adevărată manifestare de forţă, sunet şi optimism. Tot ceea ce creează pe scenă este live, fără compromisuri, doar trăire şi bucurie reală. Misiunea celor şase artişti este conectarea cu publicul bucureştean pe acorduri de blues, rock şi soul şi oferirea unui spectacol memorabil. Hemppa Sihvonen - chitară, Jarppa Makinen - bas, Mara Paavilainen - tobe, Seppo Wahl - pian, Make Salminen - saxofon şi Jukka Salmi - voce încep povestea pe scenă şi aduc încetul cu încetul publicul în propriul univers.

Hot Club de Bucharest adoptă un stil de jazz distinct şi energic, originar din suburbiile Parisului anilor '30 - "jazz-ul français" sau "manouche". Ritmurile şi refrenele acelor vremuri devin palpabile şi, pentru o seară, atmosfera anilor '30 este readusă la viaţă. Sub conducerea chitaristului Malin Cristache şi având-o ca solistă pe Raluca Stoica, o vocalistă desăvârşită care a evoluat şi în turneul european PROMS - Jazz & Classic derulat în opt ţări, Alex Man - chitară, Cornel Bucsa - vioară şi Pavel Zurka - contrabas trimit ascultatorul direct în perioada interbelică, creează o stare specială, pe care publicul o va păstra mult timp după încheierea concertului.

În inima ţării, publicul din Sibiu se va bucura la EUROPAfest - "Opening Concert" de un spectacol de excepţie. Pianista japoneză Momoka Masuda, laureată a Jeunesses International Music Competition "Dinu Lipatti", va evolua pe scena Sălii Thalia, alături de Orchestra Filarmonicii Sibiu, sub bagheta dirijorului Francois Robert Girolami din Franţa. Seara promite un concert simfonic caracterizat de emoţie, sensibilitate şi graţie.

În acelaşi comunicat, jmEvents anunţă EUROPAfest 2015 ca o ediţie spumoasă, electrizantă şi rafinată, realizată cu dăruire şi profesionalism - zece zile de evenimente diverse şi muzică bună.

În perioada 14-23 mai Bucureştiul şi Sibiul sunt invadate de voie bună, atât în spaţii formale, cât şi neconvenţionale. Publicul este invitat să urmăreasca şi să aplaude la scenă deschisă execuţiile live surprinzătoare ale invitaţilor speciali din 45 de ţări în cadrul Bucharest International Jazz Competition, Jeunesses International Music Competition "Dinu Lipatti", Caffe Festival Ibis, workshopuri şi master-classes, Jam sessions.

Evenimentul se încheie pe 23 mai cu Gala EUROPAfest, la Teatrul Odeon, cu cei mai buni artişti din festival.

Agenda completă şi informaţii despre bilete se găsesc pe www.jmevents.ro, www.europafest.ro şi www.jazzcompetition.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici