Evenimente artistice româneşti în Bulgaria: "Victor Ceban-un spirit internaţional al Estului", vernisaj de pictură şi desen, la Castelul Reginei Maria de la Balcic şi expoziţia de pictură "Lucid Dreams" de Zoltan Lorencz, la Muzeul de Artă din Balcic

Două evenimente artistice româneşti vor fi găzduite la Balcic: vernisajul expoziţiei de pictură şi desen a artistului Victor Ceban, "Victor Ceban-un spirit internaţional al Estului", pe 21 august, la ora 18:00, în cadrul minunat al castelului Balchik din Bulgaria, construit ca reşedinţă pentru regina Maria a României, iar pe 22 august, tot la ora 18:00, va avea loc expoziţia de pictură "Lucid Dreams" de Zoltan Lorencz, la Muzeul de Artă din acelaşi oraş.

Urmărește
366 afișări
Imaginea articolului Evenimente artistice româneşti în Bulgaria: "Victor Ceban-un spirit internaţional al Estului", vernisaj de pictură şi desen, la Castelul Reginei Maria de la Balcic şi expoziţia de pictură "Lucid Dreams" de Zoltan Lorencz, la Muzeul de Artă din Balcic

"Victor Ceban-un spirit internaţional al Estului" – vernisaj la Castelul Reginei Maria de la Balcic

La vernisajul care va avea loc luni, 21 august, ora 18:00, vor participa alături de gazde, artistul Victor Ceban, Irina Sanda Marin Cajal, Subsecretar de Stat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Dr. Dan Basarab Nanu- Directorul Muzeului de Arte Vizuale din Galaţi, artişti plastici, critici de artă şi jurnalişti din Bulgaria şi România, reprezentanţii Fundatiei Dignitas şi ai Clubului Rotary Mangalia .

Expoziţia cuprinde lucrări de pictură şi desen. Cea mai recenta lucrare a artistului, „Castelul Reginei Maria a României - Balcic“, care va putea fi admirată în premieră, continuă tradiţia marilor maeştri ai picturii româneşti, a căror pînzele reflecta frumusetea si atmosfera plina de lumina Balcic: Alexandru Satmary, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Francis Şirato, Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petraşcu, Vasile Popescu, Ion Theodorescu Sion, Jean Steriadi, Kimon Loghi, Dumitru Ghiaţă, Ştefan Popescu etc.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Dignitas în parteneriat cu State Cultural Institute Cultural Center “The Palace”, Balchik, Bulgaria, Muzeul de Arte Vizuale din Galaţi, Clubul Rotary Mangalia şi Rotary Club Balchik.

Victor Ceban s-a născut în 1961 în Chişinău, a absolvit Facultatea de Arte Plastice şi Design la Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă” capitala Republicii Moldova – Secţia Grafică. Lucrările sale se regăsesc în colecţii private din Italia, Polonia, Germania, Canada, SUA, Republica Moldova şi România.
"Aş vrea ca tot ce fac eu să îmbunătăţească lumea aceasta care, în ultimul timp, nu e prea bună cu tot ce ne înconjoară. Sper ca lucrările mele să ajute ca sufletele oamenilor să devină mai blânde”, mărturiseşte, cu sensibilitatea artistului, Victor Ceban.

“Dincolo de clasicismul, aş spune, mai curând, post impresionismul vădit, în care nu se pune nici o problemă în privinţa tehnicii, intervine o notă aparte. Histrionismul. Mi se pare cea mai interesantă poveste. Personaje înfăţişate ca portrete normale şi apoi transpuse în costume de epocă. Tratarea asta îi iese cel mai bine. Este un insolit în abordare, care te cucereşte. Mai ales când cunoşti personajele […]…este un spirit internaţional al Estului.”, exprimă dr. Dan Basarab Nanu, Manager, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi.

“Trebuie să recunosc , Ceban m-a încântat din prima clipă, atât ca om veşnic cu un suras pe buze, cu o timiditate aparentă care lasă să se întrevadă tumultul interior, dar şi datorită acurateţii tehnicii de lucru, a expresivităţii şi realismului tuşei bine conturate, cât şi a culorii, a cromaticii, ce aminteşte de marea şcoală de pictură rusă, cu influenţe din şcoala vieneză”, afirmă Irina Cajal.

“Într-un fel, Victor Ceban vine din alte vremuri şi din alte spaţii. Portretele, naturile moarte, peisajele veneţiene sau germane îşi au rădăcinile în pictura flamandă târzie, prin fineţea detaliului, prin echilibrul compoziţiei şi prin cumpănirea culorilor. În acelaşi timp, patina occidentală apare filtrată prin viziunea şcolii academice ruse, căreia artistul îi datorează, într-o măsură importantă, formarea sa”, completează Florin Sicoe, critic de artă.

Expoziţia face parte din programul permanent al Fundaţiei Dignitas de promovare în ţară şi străinătate a artiştilor români de pretutindeni şi va putea fi vizitată în perioada 21-august-27 august 2017.

De asemenea, tot un eveniment artistic românesc pe tărâmurile Bulgariei, va avea loc marţi, 22 august, la ora 18:00, la Muzeul de Artă din Balchik - vernisajul expoziţiei "Lucid Dreams" a artistului plastic român Zoltan Lorencz.

Vernisajul expoziţiei artistului român este organizat de Fundaţia Dignitas (România), în parteneriat cu ART GALLERY Balchik, Bulgaria, Muzeul de Arte Vizuale din Galaţi, Rotary Club Mangalia şi Rotary Club Balchik.

Zoltan Lorencz a studiat pictura la Şcoala Populară de Arte şi Meserii, Slatina; scenografie şi design la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti; Regie Film & TV la Universitatea Hyperion din Bucureşti. Lucrările sale se gasesc în colecţii private din Spania, Italia, Marea Britanie, România

"Sunt un călător în timp şi menirea mea în această viaţă este să OPRESC TIMPUL într-o imagine”, spune Zoltan Lorencz.

"Este celebru ca fotograf, dar sfânta şi creatoarea nemulţumire de sine îl aduce în faţa şevaletului, ca o aducere aminte a destinului din vremurile copilăriei, dar mai ales, pentru a-şi modela el însuşi imaginile pe care le tot caută în lumea largă… În cadrele sale el spune pilde şi face observaţii fine, iese pe scenă şi joacă roluri suprarealiste, aducându-şi alături şi personajele văzute doar în visele sale cu ochii deschişi…Zoltan Lorencz este un veritabil bon viveur, fin de siècle, debut du siècle, dar cu 100 de ani mai târziu, atunci, adică acum, când ştim şi , mai ales vedem tot...", declară criticul de artă Marius Tiţa.

Întâlnirea pictorul român va fi un eveniment de bucurie şi fantezie, care se va încheia cu un moment muzical şi  cu o tombola surpriză pregătită de artist.

Expoziţia va fi deschisă între 22 august şi 28 august, la Art Gallery, 4 Otetz Paisii Str., Balchik,  şi turiştii români vor avea o plăcută surpriză dacă o vor vizita.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici