Expoziţia "Bucureşti în vis, în realitate, în amintiri", la ICR Praga, din 11 iulie

Expoziţia "Bucureşti în vis, în realitate, în amintiri" a artistului ceh Štěpán Vrbický va fi vernisată pe 11 iulie, la Institutul Cultural Român din Praga, lucrările putând fi văzute până pe 1 septembrie, informează instituţia.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului Expoziţia "Bucureşti în vis, în realitate, în amintiri", la ICR Praga, din 11 iulie

Expoziţia "Bucureşti în vis, în realitate, în amintiri", la ICR Praga, din 11 iulie (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

În timpul rezidenţei sale artistice la Bucureşti, în 2011, Štěpán Vrbický a desenat realitatea oraşului aşa cum o percepea pentru prima dată, cu ochii unui străin. Nimic deosebit în asta, s-ar putea spune. Dar interesant este că cele două săptămâni petrecute în Bucureşti nu reprezintă singura perioadă în care mâinile artistului au fost ocupate cu străzile, pieţele şi parcurile acestui oraş.

Înainte de a păşi în Bucureşti, Štěpán Vrbický şi-a schiţat câteva imagini ale oraşului care apăruseră la graniţa dintre vis şi imaginaţie. Şi, pentru a completa proiectul, acesta a realizat, la doi ani de la vizita în Bucureşti, o nouă serie de imagini, aşa cum fuseseră ele păstrate în amintirea lui. Fiecare din cele trei perioade cuprinde în jur de 15 schiţe în creion, alb-negru şi color.

Expoziţia prezintă, pe lângă modul propriu al lui Štěpán Vrbický de a vedea Bucureştiul, un exerciţiu de imaginaţie şi observare uşor de repetat, recomandat oricui.

Lucrările au mai fost prezentate în România, în aprilie, la Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici