- Home
- Cultură-Media
- NEW YORK, (24.03.2015, 18:38)
- Bogdan Enache
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Facebook negociază cu şase companii media pentru publicarea de conţinut direct pe platformă
Facebook negociază cu cel puţin şase companii media, printre care The New York Times, BuzzFeed şi National Geographic, pentru găzduirea pe platforma online a conţinutului acestor instituţii de presă, utilizatorii nemaifiind obligaţi să dea click pe un link pentru accesarea articolelor.
Urmărește
223 afișări
Facebook negociază cu şase companii media pentru publicarea de conţinut direct pe platformă
În ultimele luni, platforma de socializare online Facebook a purtat o serie de negocieri în secret cu cel puţin şase companii de media referitor la publicarea conţinutului creat de acestea direct pe platforma online, eliminând necesitatea ca utilizatorii să dea click pe un link pentru accesarea conţinutului pe un site extern, informează The New York Times în ediţia electronică.
Un astfel de plan ar reprezenta un risc asumat pentru instituţiile de presă obişnuite să îţi ţină utilizatorii în propriile ecosisteme, acumulând în acelaşi timp date valoroase referitor la aceştia. Facebook încearcă în prezent să diminueze temerile companiilor de media, potrivit mai multor surse implicate în discuţii, care au fost consultate de The New York Times cu condiţia păstrării anonimatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Oricine intră în parlament, intră în Rusia”, afirmă președintele Georgiei, Salome Zourabichvili
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Parisul va avea o nouă forţă în fotbal şi nu este PSG. Klopp aşteptat în proiect. Una dintre cele mai bogate dinastii de pe planetă a cumpărat Paris FC
Facebook intenţionează să demareze testele privind noul format în următoarele luni, potrivit declaraţiilor a două surse implicate în discuţii. Pentru început, parteneriatul va fi semnat cu The New York Times, BuzzFeed şi National Geographic, dar este posibil că şi alte instituţii media să se alăture, discuţiile fiind în desfăşurare. Potrivit unei surse, The New York Times şi Facebook sunt foarte aproape de încheierea înţelegerii.
Pentru ca propunerea să fie mai atrăgătoare publisherilor, Facebook a adus în discuţie mai multe metode prin care companiile media să obţină bani din reclamele ce vor fi afişate alături de conţinut.
Facebook a anunţat public că doreşte ca experienţa utilizatorului referitor la consumul de conţinut să fie una cât mai integrată. În prezent, articolele de presă publicate pe Facebook redirecţionează utilizatorul, prin intermediul unui link, către site-ul extern al companiei media şi se deschid într-un browser, durând circa 8 secunde pentru ca întregul conţinut să se încarce. Facebook consideră că opt secunde înseamnă prea mult timp, mai ales pe dispozitivele mobile (telefoane inteligente şi tablete, n.r.), iar când vine vorba despre a atrage atenţia privirii utilizatorilor, chiar şi milisecundele contează.
Pe lângă găzduirea conţinutului direct pe platforma Facebook, compania discută cu publisherii şi referitor la alte modalităţi tehnice de a livra mai rapid articolele către cititori.
Potrivit lui Edward Kim, care lucrează pentru compania SimpleReach, chiar şi creşterile mici ale vitezei de încărcare a unui site web duc în general la o creştere masivă a satisfacţiei utilizatorului şi a traficului efectuat pe acel site. Kim a declarat că, cel mai probabil, Facebook se va concentra pe astfel de mici îmbunătăţiri şi nu pe a obţine bani din înţelegerile cu companiile de media.
"În cazul publisherilor, pe de altă parte, implicaţiile sunt mari. Până la urmă ţine de cum va structura Facebook această colaborare şi cum se pot asigura ei că înţelegerea va fi benefică pentru ambele părţi", a spus Edward Kim.
Problema este un presantă, a mai spus Kim, pentru că unele companii de media se confruntă cu o scădere a traficului provenit din Facebook, care poate fi atribuită prioritizării pe care platforma de socializare o face în ceea ce priveşte conţinutul video, un tip de conţinut mult mai profitabil pentru vânzările de publicitate.
Conţinutul video a devenit din ce în ce mai popular printre utilizatorii Facebook şi agenţiile de publicitate care utilizează platforma, iar la conferinţa dezvoltatorilor Facebook, care este programată să aibă loc miercuri, vor fi prezentate, foarte probabil, noi unelte pentru a livra reclame video în aplicaţii non-Facebook.
La rândul lor, instituţiile media doresc ca utilizatorii să beneficieze de o experienţă cât mai bună pe site-urile lor. În timp ce BuzzFeed are o politică făţişă de distribuire a conţinutului său în afara propriului site, The New York Times foloseşte un model de business ce implică plata unui abonament, care constituie o sursă crescândă a veniturilor companiei. Publicaţia va trebui să cântărească bine beneficiile de a ajunge la utilizatorii de Facebook - şi a obţine veniturile din publicitate ce vin odată cu aceştia - şi ideea de a oferi la liber conţinutul său şi a pierde vizitele pe propriul site din partea utilizatroilor care vor rămâne să citească articolele pe Facebook.
Unele instituţii de presă au avut reacţii mai reci la propunerea Facebook. Mai mulţi angajaţi ai The Guardian, de exemplu, au sugerat, în mod informal, colegilor de la alte publicaţii, că publisherii ar trebui să se coalizeze pentru a negocia înţelegeri care să fie benefice întregii industrii şi ar trebui să menţină controlul privind publicitatea livrată, indiferent dacă articolele sunt publicate integral pe Facebook sau nu, potrivit unei surse citate de The New York Times.
Reprezentanţii The Times şi BuzzFeed au refuzat, luni, să comenteze informaţiile. The Guardian şi National Geographic nu au răspuns întrebărilor referitoare la discuţiile cu Facebook.
Site-ul The Huffington Post şi site-ul de economie şi business Quartz au fost de asemenea contactate, dar au refuzat să comenteze implicarea.
Compania Facebook a refuzat să comenteze referitor la discuţiile cu publisherii, dar a afirmat că a furnizat servicii şi opţiuni pentru a ajuta publisherii să obţină audienţe mai bune pe Facebook, inclusiv unelte prezentate în luna decembrie, care le permit editorilor să livreze ţintit conţinut anumitor grupuri de utilizatori ai reţelei de socializare, precum femeile tinere din New York cărora le place să călătorească.
Compania a recunoscut că noul plan, promovat de Chris Cox, principalul colaborator al lui Mark Zuckerberg în ceea ce priveşte dezvoltarea produselor, va îndepărta reclamele obişnuite pe care editorii le plasează în jurul conţinutului lor. Deşi ideile privind împărţirea veniturilor sunt încă în discuţie, una dintre ele ar fi ca editorilor să li se permită afişarea unei singure reclame, într-un format personalizat în cadrul fiecărui articol de pe Facebook, potrivit unei surse apropiate discuţiilor.
De la lansare, Facebook nu a a împărţit niciodată veniturile din publicitate cu editorii de conţinut. În esenţă, poziţia companiei a fost "puneţi-vă conţinutul pe Facebook şi noi vă vom trimite trafic". Dar în ultima perioadă Facebook a început să experimenteze cu mai multe opţiuni de împărţire a veniturilor din publicitate. În luna decembrie, platforma a început să difuzeze, în Statele Unite ale Americii, clipuri video din NFL (Liga naţională de fotbal), sponsorizate de compania de telecomunicaţii Verizon. Operatorul mobil a plătit pentru ca respectivele clipuri video să fie livrate în fluxul de ştiri (newsfeed) al utilizatorilor, videoclipurile încheindu-se cu o reclamă. NFL şi Facebook au împărţit veniturile generate astfel.
Noua propunere a Facebook aduce cu sine un alt risc pentru companiile de media: pierderea de informaţii valoroase despre membrii publicului lor. Când cititorii dau click pe un link, o serie de unelte de urmărire (precum cele intitulate cookies, n.r.) permit site-ului care găzduieşte articolul colectarea de informaţii despre cine sunt cititorii, cât de des vizitează site-ul respectiv şi pe ce alte site-uri au navigat pe internet.
Aceste date ar putea acum să ajungă la Facebook, care, precum multe alte companii, le foloseşte pentru a ţinti şi urmări utilizatorii mai eficient pentru vânzătorii de publicitate (lucru care a fost foarte criticat din cauza politicilor de confidenţialitate ale platformei). Deocamdată nu există informaţii referitor la cât de multe astfel de date este dispusă platforma Facebook să împartă cu colaboratorii.
Iar dacă Facebook trece de faza experimentală şi transformă excepţia în regulă când vine vorba de găzduirea conţinutului direct pe platformă, cei care nu vor participa la acest program ar putea pierde o parte semnificativă din traficul web generat, un factor care i-a pus pe gânduri pe mulţi publisheri. Articolele lor s-ar putea încărca mai greu în browsere, iar în timp cititorii ar putea ajunge să evite acele site-uri.
Pe termen lung, toţi editorii vor fi probabil obligaţi să permită publicarea mai uşoară a conţinutului lor în afara propriilor site-uri, potrivit lui Alan D. Mutter, un consultant media care are un blog intitulat Reflections of a Newsosaur.
"Dar, pe termen scurt, este o propunere care inspiră teamă pentru că editorii vor să deţină controlul asupra brandului lor, asupra publicului şi asupra banilor din publicitate", a spus Alan D. Mutter.
Pe de altă parte, Facebook nu poate să aibă decât beneficii din această situaţie. "Va îmbunătăţi experienţa utilizatorilor pe platformă şi va avea conţinut de mai bună calitate, care îi va permite să vândă publicitate la preţuri mai mari", a mai explicat Mutter.
Citește pe alephnews.ro: Cheltuielile pentru încoronare regelui Charles au fost dezvăluite. Cât plătește Marea Britanie pentru monarhie
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Facebook a eliminat emoticonul "mă simt gras"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe