Filme româneşti proiectate în aer liber, la Festivalul Comediei Româneşti - festCO

Cinemateca FestCo şi Caravana Filmului Românesc prezintă pelicule româneşti în aer liber, în cadrul Festivalului Comediei Româneşti - festCO, ce se desfăşoară în perioada 24 mai - 1 iunie, informează un comunicat.

Urmărește
341 afișări
Imaginea articolului Filme româneşti proiectate în aer liber, la Festivalul Comediei Româneşti - festCO

Filme româneşti proiectate în aer liber, la Festivalul Comediei Româneşti - festCO

Caravana Filmului Românesc se opreşte, pentru o săptămână, la Teatrul de Comedie, în Centrul Vechi al Bucureştiului, acolo unde are loc cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti - festCO (24 mai - 1 iunie). Mari actori ai scenei româneşti, care joacă sau au jucat de-a lungul timpului pe scena Teatrului de Comedie, precum şi mari actori ai filmului românesc vor împărtăşi din experienţa lor profesională, acompaniind, astfel, proiecţiile unor pelicule în care au fost protagonişti.

Prin urmare, publicul îi va putea vedea pe ecran, dar şi pe scena din faţa lui pe Marin Moraru, protagonistul filmului "Operaţiunea Monstrul", de Manole Marcus, pe Stela Popescu, protagonista filmului "Nea Mărin Miliardar", de Sergiu Nicolaescu, pe Emilia Popescu, protagonista filmului "Divorţ din dragoste", de Andrei Blaier, pe Horaţiu Mălăele, de data aceasta în calitate de regizor al filmului "Nuntă mută", şi pe Andi Vasluianu, în cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, "Despre oameni şi melci".

Proiecţiile se desfăşoară în aer liber, în faţa Teatrului de Comedie Bucureşti, sâmbătă ("Despre oameni şi melci"), duminică ("Nunta mută"), pe 29 mai ("Divorţ din dragoste"), pe 30 mai ("Nea Mărin Miliardar") şi pe 31 mai ("Operaţiunea Monstrul"), de la ora 21.30.

Accesul la toate proiecţiile este liber.

Festivalul Comediei Româneşti - festCO a fost înfiinţat în 2003, la iniţiativa directorului Teatrului de Comedie, actorul George Mihăiţă. festCO are ca scop promovarea dramaturgiei româneşti şi a celor mai bune spectacole care au la bază texte de comedie românească. Cele 11 ediţii desfăşurate până acum au reunit trupe de teatru din ţară şi din străinătate, atât teatre de stat, cât şi companii independente.

Anul acesta, festCO este dedicat comediei în toate formele ei şi este structurat pe două secţiuni importante, secţiunea "In", cu spectacole produse de teatre finanţate de stat, şi secţiunea "Off", ce cuprinde mai multe secţiuni: spectacole de teatru independente, spectacole de teatru pentru copii şi tineret, lansări de carte, expoziţii şi proiecţii de filme.

Caravana filmului românesc - Capodopere ale cinematografiei naţionale este un proiect iniţiat şi derulat de Mdv Audio Studio, împreună cu Asociaţia CineCultura, începând din vara anului 2013. Până în prezent, caravana a ajuns în oraşele Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului şi a prezentat, la o calitate audio şi video de excepţie, unele dintre cele mai valoroase filme din patrimoniul cinematografiei naţionale. De asemenea, în octombrie anul trecut, s-a lansat cel de-al doilea proiect pe care Mdv Audio Studio, împreună cu Asociaţia CineCultura, îl desfăşoară - Caravana filmului românesc- Cartea şi filmul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici