- Home
- Cultură-Media
-
NEW YORK, (24.09.2013, 11:41)
- Florin Badescu
GOOGLE a lansat un portal care recenzează constituţiile din lumea întreagă
Grupul Google a prezentat, luni, la New York, un nou portal care recenzează constituţiile din lumea întreagă, cu scopul de a ajuta mai ales ţările aflate în tranziţie politică.

GOOGLE a lansat un portal care recenzează constituţiile din lumea întreagă
"Am dorit să reunim şi să organizăm online toate constituţiile din lume, să le facem accesibile de o manieră universală şi utile guvernelor care se află într-un proces constituţional", a explicat Jared Cohen, directorul Google Ideas, prezentând site-ul www.constituteproject.org, la New York, unde are loc în această săptămână Adunarea Generală a ONU.
Iniţiativa, susţinută printr-un proiect universitar americano-britanic denumit "Proiectul comparativ al constituţiilor", permite accesul la toate constituţiile care au fost în vigoare în fiecare ţară din lume până în septembrie 2013.
Portalul conţine peste 350 de intrări tematice, pentru a facilita comparaţiile între diverse chestiuni, precum drepturile minorităţilor şi finanţarea campaniilor electorale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
O altă etapă va fi aceea de a face ca acest portal internet să devină accesibil în şase limbi folosite oficial la ONU (engleză, franceză, spaniolă, rusă, arabă şi chineză).
Unul dintre obiectivele Google este acela de a facilita redactarea constituţiilor în ţările care ies dintr-o criză politică sau dintr-un conflict armat. "Aceste constituţii şi aceste documente guvernamentale reprezintă o şansă importantă pentru aceste ţări", a subliniat Jared Cohen.
Prezent alături de reprezentanţii grupului Google, preşedintele tunisian Moncef Marzouki s-a declarat "fascinat" de această iniţiativă, care va fi "extrem de utilă" pentru ţări precum a lui, care întâmpină dificultăţi în a se înzestra cu o constituţie şi o lege electorală.
Adunarea naţională constituantă tunisiană, aleasă în urmă cu doi ani şi jumătate, după Revoluţia tunisiană din ianuarie 2011 - care a lansat Primăvara Arabă - nu a reuşit încă să ajungă la un acord între opoziţie şi guvernul dirijat de islamiştii din partidul Ennahda.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe