Google îl sărbătoreşte pe Bartolomeo Cristofori, inventatorul pianului, printr-un logo special

Noul logo publicat luni pe google.ro este unul interactiv şi îl prezintă pe Bartolomeo Cristofori cântând la un pian.

De asemenea, prin intermediul unui buton special, internauţii pot să trimită logoul care sărbătoreşte împlinirea a 360 de ani de la naşterea lui Bartolomeo Cristofori spre a fi postat pe reţelele de socializare Google+, Facebook şi Twitter, dar şi prin e-mail.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Bartolomeo Cristofori s-a născut pe 4 mai 1655, la Padova, şi a decedat pe 27 ianuarie 1731, la Florenţa. Acesta a fost un creator de instrumente muzicale, fiind considerat inventatorul pianului. În 1698 a creat un prim cembalo a martelletti (clavecin cu ciocănele), iar, înspre 1710, primul său pianoforte, din care şi în prezent se mai păstrează un exemplar, datând din 1720, la Metropolitan Museum din New York, conform Wikipedia.

Despre prima parte a vieţii lui Bartolomeo Cristofori se cunosc foarte puţine lucruri. La vârsta de 33 de ani, în 1688, Cristofori a început să lucreze pentru Ferdinando de Medici, mare duce de Toscana, care era foarte pasionat de muzică. Acesta l-a angajat pe Cristofori nu doar să aibă grijă de multele instrumente muzicale pe care le deţinea, ci şi ca posibil inventator al unor instrumente muzicale.

Înainte de a inventa pianul, Bartolomeo Cristofori a creat două alte instrumente muzicale cu claviatură, un fel de clavecine. Cel de-al doilea intrument a fost inventat de acesta în 1690. Cristofori a început experimentele pentru realizarea primului său pian în 1698.

Pianul (prescurtarea comună a cuvântului de origine italiană "pianoforte") este un instrument muzical, în care sunetul este produs de corzi metalice fixate pe o placă de rezonanţă din lemn, lovite de ciocănele acoperite cu pâslă, prin intermediul unei claviaturi.

Povestea pianului începe la jumătatea secolului al XII-lea cu primul său strămoş - monocordul cu clape - căruia ulterior i-au fost adăugate mai multe coarde, transformându-se în mult mai cunoscutul clavicord, care funcţiona printr-un mecanism de atingere a coardelor în momentul apăsării clapelor. Până la începutul secolului al XV-lea, clavicordul ajunge să aibă zece coarde, fiecare dintre ele producând cel puţin două note prin atingerea coardelor în două puncte diferite pe lungimea acestora.

Un alt instrument premergător pianului a fost clavecinul, care producea sunete atunci când, în urma atingerii clapelor, coardele erau ciupite de pene de lemn, aşa cum buricul degetelor ciupeşte coardele de chitară. Acesta avea însă dezavantajul de a nu permite celui care cânta să ofere dinamism muzicii. Deşi a fost des utilizat pe parcursul a două sute de ani, până în secolul al XVIII-lea claviatura sa ajungând până la opt octave, clavecinul a pierdut treptat teren în faţa unui nou instrument numit pianoforte.

În 1709, Bartolomeo Cristofori începea construcţia primului mecanism de pian pe principiul atingerii coardelor cu ciocănele, fără ca acestea să rămână în contact cu coarda după producerea sunetului. În plus, impactul ciocănelelor putea fi controlat cu ajutorul pedalelor. Denumirea de pianoforte, menţinută până în 1850, a fost dată tocmai datorită acestui principiu de funcţionare care permitea obţinerea unui sunet variat şi clar, mai lung sau mai scurt, mai tare sau mai încet, în funcţie de dorinţa celui care acţiona clapele.

Invenţia lui Cristofori a fost menţionată pentru prima dată în 1711, împreună cu o schiţă a instrumentului, într-un document scris de Francesco Scipione Maffei, constituind sursa de inspiraţie pentru prima generaţie de fabricanţi de piane.

De-a lungul vieţii, Bartolomeo Cristofori a construit aproximativ douăzeci de piane, doar trei dintre acestea, care datează din anul 1720, păstrându-se până în prezent în muzee din Europa şi SUA.