- Home
- Cultură-Media
- WASHINGTON, (20.04.2015, 11:45)
- Bogdan Enache
GOOGLE modifică, marţi, algoritmul de afişare a rezultatelor căutărilor de pe dispozitive mobile
Google va actualiza, marţi, algoritmul utilizat pentru afişarea rezultatelor căutărilor efectuate de utilizatori pe dispozitivele mobile, lucru care va influenţa ordinea de afişare a site-urilor, având prioritate cele cu versiuni pentru telefoane mobile şi tablete.

Google modifică, marţi, algoritmul de afişare a rezultatelor căutărilor de pe dispozitive mobile (Imagine: Google)
Potrivit businessinsider.com, noul algoritm care va fi implementat de motorul de căutare va favoriza site-urile care au versiuni pentru dispozitive mobile - pagini care afişează textul cu litere mai mari, au link-uri pe care se poate da uşor click şi care se afişează corect indiferent de mărimea ecranului pe care sunt accesate -, care vor fi afişate mai sus în lista de rezultate ale căutărilor online efectuate de pe telefoane mobile şi tablete.
Site-urile care nu au versiuni adaptabile ecranelor dispozitivelor mobile vor fi afişate în poziţii mai slabe în topul căutărilor GOOGLE.
Business Insider precizează că aproximativ 60% din traficul online este efectuat în prezent de pe dispozitive mobile, iar Google vrea ca utilizatorii săi să aibă o experienţă de navigare cât mai bună în momentul în care accesează un link pe telefonul mobil sau pe tabletă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Servicii secrete: Putin ar urma să declare victoria în războiul său împotriva Ucrainei în următoarele zile
-
Trump, noi critici la adresa lui Zelenski: „Nu este foarte important să fie prezent la reuniuni”
-
GALERIE FOTO Protest în Piaţa Victoriei. Susţinătorii lui Călin Georgescu cer reluarea turului doi. Au fost fluturate steagurile Rusiei şi SUA
Compania Google a anunţat schimbările privind algoritmul în luna februarie, oferind administratorilor de site-uri aproape două luni şi o mulţime de informaţii pentru a face modificările necesare paginilor web astfel încât să nu rişte să dispară din listele de rezultate ale căutărilor de pe mobil.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe