GOOGLE sărbătoreşte Ziua Pământului cu un logo special. Testul pe care motorul de căutare l-a pregătit pentru utilizatori

GOOGLE şi-a modificat, miercuri, logoul pentru a sărbători Ziua Pământului, astfel încât toţi cei care accesează motorul de căutare online îşi pot face un test pentru a afla ce animal îi reprezintă.

Urmărește
6694 afișări
Imaginea articolului GOOGLE sărbătoreşte Ziua Pământului cu un logo special. Testul pe care motorul de căutare l-a pregătit pentru utilizatori

GOOGLE sărbătoreşte Ziua Pământului cu un logo special. Testul pe care motorul de căutare l-a pregătit pentru utilizatori

Noul doodle include un glob pământesc care se roteşte şi diferite desene cu animale care se pot vedea în interiorul literelor cuvântului "Google". De asemenea, utilizatorii au la dispoziţie un test în care pot afla răspunsul la întrebarea "Ce animal vă reprezintă?".

În fiecare an, pe 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului/ Earth Day, instituită în Statele Unite ale Americii într-o perioadă în care a început să se vorbească din ce în ce mai des despre mediul înconjurător.

Ziua Pământului a fost proclamată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi interesul clasei politice faţă de mediu, un subiect ignorat. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 de milioane de cetăţeni americani, mare parte dintre ei tineri şi foarte tineri.

După două decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de persoane din 141 de ţări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun al planetei.

În anul 2009, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ şi expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde.

Ziua Pământului a avut un rol important în popularizarea problemelor de mediu. De altfel, a fost înfiinţată şi o organizaţie - Earth Day Organization, care are în prezent filiale în peste 192 de ţări.

În prezent, aproximativ un miliard de oameni din toată lumea sărbătoresc Ziua Pământului pe 22 aprilie, numeroase comunităţi organizând chiar o săptămână întreagă de manifestări dedicate mediului înconjurător.

Google îşi modifică ocazional logoul pentru a marca diferite evenimente speciale sau pentru a omagia personalităţi ale culturii universale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici