Sir Ian McKellen, unul dintre cei mai iubiţi actori britanici, a povestit într-un interviu recent pentru The Times of London cum a decurs o întâlnire cu regretata Regina Elisabeta a II-a, scrie Deadline.
Actorul, care a fost decorat de monarh, a declarat că Regina ar fi fost „nepoliticoasă” şi lipsită de respect faţă de profesia sa.
McKellen a relatat că, în timpul ceremoniei, Regina i-ar fi spus: „Faceţi asta de foarte mult timp”, la care actorul ar fi răspuns: „Ei bine, nu de atât de mult timp ca dumneavoastră”. Regina ar fi continuat apoi întrebându-l: „Mai merge cineva la teatru?”.
Afirmaţia a fost percepută de McKellen ca fiind una dispreţuitoare, sugerând că Elisabeta a II-a nu ar fi dat prea multă importanţă teatrului sau meseriei de actor.
„E nepoliticos să spui asta când îi oferi cuiva o medalie pentru actorie”, a comentat actorul.
Cu toate acestea, McKellen, în vârstă de 85 de ani, a dat dovadă de empatie faţă de membrii familiei regale, spunând că aceştia trăiesc „ca într-o închisoare”, din cauza presiunilor constante ale vieţii publice.
El a explicat că, deşi se află, la rândul său, în atenţia publicului, nu şi-ar putea imagina cum este să fii obligat să fii „amabil cu fiecare persoană cu care vorbeşti”.