- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (18.01.2011, 17:47)
- , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Internauţii români intră zilnic online
Aproximativ 90% dintre internauţii români intră zilnic online, majoritatea de pe computer de tip desktop şi fac acest lucru acasă sau de la serviciu, potrivit valului de iarnă al Studiului Demografic trafic.ro, care a colectat date în perioada 15 noiembrie - 15 decembrie.
Urmărește
222 afișări
Internauţii români intră zilnic online (Imagine: Mediafax Foto)
Două treimi dintre internauţii români (68,66%) folosesc desktopuri pentru a naviga pe internet, 48,21% accesează web-ul de pe laptopuri, în timp ce un număr mult mai mic foloseşte pentru a intra online telefoanele mobile (12,68%) sau PDA-urile (4,07%). De asemenea, pentru a naviga online, majoritatea foloseşte un calculator exclusiv (39,63%) sau îl împarte cu încă o persoană (36,76%), existând însă şi cazuri în care un singur calculator este folosit şi de mai multe alte persoane (circa 23% de alte două). Cei mai mulţi (57%) nu folosesc date de logare pe calculator, în timp ce 43% intră pe calculator cu utilizator şi parolă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii americani aleşi
-
Criza din Coreea de Sud: Opoziţia vrea să-l demită din funcţie şi pe preşedintele interimar. Motivul invocat
-
Biden cere Pentagonului să intensifice livrările de arme către Ucraina
Devenit parte integrantă a vieţii internauţilor români, internetul este folosit zilnic, în mod frecvent, de 87,11% dintre internauţi, aproape 12% îl folosesc de câteva ori pe săptămână, în timp ce un număr redus intră online doar o dată pe săptămână sau mai rar.
Locul preferat de participanţii la studiu pentru accesarea internetului este propria locuinţă (90,72%) sau locul de muncă (30,28%), din mers (8,18%) sau de la şcoală/ facultate (6,45%), precum şi din alte locuri cum ar fi de la prieteni, de la internet cafe-uri sau din alte părţi.
Când navighează online, aproape jumătate (44,25%) dintre internauţii români folosesc un singur browser pentru a accesa paginile web, în timp ce restul folosesc două sau mai multe browsere.
Potrivit studiului, internauţii români au intrat online pentru informaţii (89,72%), comunicare/ socializare (58,27%) sau încărcat/ descărcat fişiere (39,29%). De asemenea, pe internet, se citesc bloguri sau forumuri (36,15%), se urmăresc clipuri şi filmuleţe online (35,35%) sau se joacă jocuri online (25,18%), se caută informaţii financiare sau de afaceri (22,32%), se vizionează programe TV online (16,19%) sau se derulează alte tipuri de activităţi (2,59%).
Astfel, cele mai vizitate categorii de site-uri sunt ziarele şi revistele online (63,93%), comunităţile online (Hi5, LinkedIn sau Facebook - 49,92%) şi site-urile cu locuri de muncă (36,53%). Pe locurile următoare în preferinţele internauţilor se află site-urile auto (23,80%), cele de internet banking (23,63%), comerţ electronic (25,41%), turism (19,76%), cele cu profil imobiliar (11,93%) şi site-uri pentru adulţi (11,69%), precum şi alte tipuri de site-uri.
În ceea ce priveşte cele mai căutate informaţii online, pe primul loc se află cele referitoare la medicină, sănătate şi alimentaţie (50,12%), evenimente/ ştiri despre România (43,77%), computere, software, IT & Internet (40,31%), dar şi acelea vizând familia şi viaţa de cuplu (39,41%), ştiinţa şi tehnică (35,39%), turismul, călătoriile şi vacanţele (34,92%), copiii şi educaţia lor (32,80%) sau datele referitoare la bucătărie/ reţete culinare (32,22%).
De asemenea, tot online, utilizatorii români de internet se informează şi despre: evenimente culturale, muzică, teatru sau cinema; teste, jocuri, cuvinte încrucişate; modă, cosmetică, frumuseţe şi întreţinere; problemele sociale; economie, finanţe, bănci, curs valutar sau bursă; natură şi mediu; psihologie, paranormal, astrologie şi religie; auto moto; monden; programe şi recomandări TV; concursuri; evenimente sportive; sfaturi / idei pentru casă şi grădină; mică publicitate/ anunţuri; politică; publicitate/reclame.
În timpul liber, participanţii la studiu navighează pe internet (68,68%), se uită la televizor (65,01%) sau îşi petrec timpul împreună cu familia (64,85%). Pe lângă acestea, ei ies cu prietenii (43,92%), citesc cărţi (38,49%), ascultă muzică (35,93%), se joacă pe calculator (31,93%) sau merg la cumpărături (31,14%). Activităţi precum mersul la cinema, teatru sau concerte (17,79%), lectura ziarelor şi revistelor (17,71%), practicatul unor sporturi (15,61%), ieşirile în cluburi, baruri şi discoteci (13,22%), ascultatul radioului (9,63%) sau altele (3,12%) sunt mai puţin populare.
Când este vorba de consumul de emisiuni TV, favorite sunt ştirile (72,54%), apoi filmele (71,14%), emisiunile de divertisment (48,20), talk-show-urile ( 37,02), emisiunile culturale şi educative (31.82%), meciurile şi emisiunile sportive (29,10) şi alte programe. Cu toate acestea, 5,99% dintre respondenţii au spus că nu s-au mai uitat la TV în decursul lunii de derulare a studiului.
Electronicele şi gadget-urile media sunt obiecte omniprezente în locuinţele internauţilor români, nelipsite fiind laptopul/ desktopul (94,93%), mobilul (93,98%), televizorul (89,01%) şi frigiderul (88,94%). La acestea se adaugă maşinile automate de spălat rufe (82,70%), mixerele electrice de bucătărie (66,69%), aparatele foto digitale (63,22%), cuptoarele cu microunde (61,54%), telefoanele fixe (61,13%), prăjitoarele de pâine (55,25%), dar şi DVD-uri (53,57%) ori filtre de cafea (51,99%). De asemenea, în foarte multe dintre locuinţele internauţilor români se mai regăsesc casetofoane şi CD playere (46,82%), storcătoare de fructe electrice (44,37%), centrale termice de apartament (38,84%), MP3 playere (37,13%), biciclete (36,95%) şi camere video (32,18%).
Atunci când este vorba de consumul de produse în general, internauţii din România preferă cafeaua măcinată (45,88%), laptele dulce (44,06%) şi tabletele de ciocolată (40,79%), beau în mod egal vin (41,03%) şi bere (41,01%) şi folosesc carduri bancare (71,75%) şi internet banking (23,26%).
Printre produsele alimentare preferate de internauţii români se mai numără iaurturile simple (39,78%), mezelurile (36,98%), alte produse lactate (32,77%) şi băuturile răcoritoare (acidulate - 31,50% şi neacidulate - 29,34%).
Pentru că banii le influenţează toate aspectele vieţii, internauţii români se preocupă şi de propria situaţie financiară, fiind utilizatori de carduri de debit sau credit (71,75%), internet banking (23,26%) sau credite (20,77%). Alte produse din sectorul financiar utilizate de internauţii români sunt asigurarea pentru locuinţă (18,10%), schimbul valutar (17,13%), asigurările CASCO pentru maşini (16,98%) şi asigurările de viaţă (14,77%).
Atunci când este vorba de bunuri de larg consum, jumătate dintre internauţii români (49,42%) decid singuri asupra mărcilor de produse achiziţionate, în timp ce 43% iau decizii împreună cu altcineva.
Situaţia diferă atunci când este vorba de produsele electronice sau electrocasnice, 57,57% luând decizii de achiziţie împreună cu altcineva, în timp ce doar puţin peste o treime dintre respondenţi iau o astfel de decizie singuri. Similar, aproape două treimi (64,5%) dintre internauţii români se consultă cu apropiaţii sau familia când cumpără mobilier şi obiectele de decor, 27,47% luând singuri decizii în ceea ce priveşte aceste obiecte.
Când este vorba de cumpărături, perioada preferată pentru acestea este cea de reduceri, majoritatea respondenţilor declarând că se informează în legătură cu lucrurile pe care le doresc înainte să le achiziţioneze, deşi recunosc că, uneori, fac achiziţii sub imboldul momentului.
Cei mai mulţi obişnuiesc să nu mai dea atenţie preţului atunci când îşi doresc un produs, dar majoritatea spun că sunt interesaţi de ofertele din magazine şi li se întâmplă uneori să facă achiziţii doar pentru că produsele sunt la promoţie.
Aproape o treime (29,89%) dintre internauţii români care au luat parte la studiu nu au avut concediu în 2010, iar cei care au reuşit să plece şi-au petrecut vacanţa în România (40,58%), deşi unii au reuşit să meargă şi în alte ţări, precum Italia (8,97%), Bulgaria (6,04%), Grecia (5,69%), Spania (5,40%), Austria (5,62%), Germania (4,94%), Franţa (4,6%) sau Turcia (3,56%).
În următorul an, internauţii români intenţionează să îşi achiziţioneze maşini sau apartamente, să vândă sau să închirieze locuinţe.
Deşi aproape 45% dintre internauţii români nu au maşină, restul au fie un autoturism, fie mai multe. În ceea ce priveşte locuinţele, mai mult de o treime (40,78%) au propria casă ori locuiesc cu părinţii (38,48%), în timp ce unii (16,64%) stau în case închiriate, iar alţii (2,20%) - la prieteni, rude sau colegi.
Dominante pe internet sunt în continuare femeile (53,35%), bărbaţii (46,65%) nefiind la fel de activi în navigarea online. Din punct de vedere al stării civile, 51% dintre internauţi sunt căsătoriţi sau locuiesc cu partenerul, 41,16% sunt necăsătoriţi, în timp ce restul sunt divorţaţi sau văduvi.
Potrivit datelor Studiului demografic trafic.ro, majoritatea internauţilor care au participat la studiu au fie 40-49 de ani (17,14%), fie 20-24 de ani (16,83%), următoarele cele mai active categorii de utilizatori de internet fiind cele ale persoanelor de 30-34 de ani (14,54%), 25-29 de ani (12,72%), 50-59 de ani (10,3%) şi 34-39 de ani (10%). Mai puţin prezente online sunt grupele de vârstă 18-19 ani (6,1%), 14-17 ani (4,75%), sub 14 ani (4,07%) şi peste 60 de ani (3,56%).
Ca nivel al educaţiei, majoritatea internauţilor au absolvit facultatea (33,78%), liceul (27,22%) sau studii postuniversitare (15,27%). Restul utilizatorilor de internet au studii liceale, profesionale sau complementare, gimnaziale sau nu au studiat deloc. Ca şi categorii profesionale, cei mai mulţi utilizatori de internet sunt studenţi (17,89%), specialişti salariaţi cu studii superioare (15,92%) sau cu muncă de birou (13,94%), persoane care practică profesiuni liberale (9,31%) şi casnici (8,62%).
Răspunsurile studiului au fost colectate de la utilizatori din România (91,39%), Moldova (3,77%), dar şi din Italia, Spania, Statele Unite ale Americii, Germania, Canada, Franţa sau Marea Britanie ori din alte ţări. Regiunile cele mai prezente online sunt Bucureşti (21,41%), Cluj (4,99%), Iaşi (4,87%), Constanţa (4,08%), Timiş (3,91%), Prahova (3,44%), Braşov (3,36%), Galaţi (2,81%), Bacău (2,64%) şi Suceava (2,50%).
Cei mai mulţi dintre românii care navighează pe internet nu au venituri (19,10%) şi numai 3,5% au venituri care depăşesc 7.000 lei. Internauţii care câştigă bani au în principal venituri de 1.000 - 1.500 lei (15,65%), 500 - 800 lei (12,57%) sau sub 500 lei (11,22%). Venituri între 1.501 - 2.000 lei au 11,01% dintre respondenţi, în timp ce 10,13% iau 801 - 1.000 lei.
În ceea ce priveşte veniturile pe familie, majoritatea (16,69%) totalizează 2.001 - 3.000 lei, 14,4% câştigă împreună cu familia între 1.501 şi 2.000 lei şi 12,46% au împreună doar 1.001 - 1.500 lei. Venituri mai mici de 500 lei pe familie se înregistrează în 8,62% din cazuri, în timp ce venituri de peste 10.000 lei apar în 4,14% din cazuri.
Datele Studiului demografic trafic.ro au fost colectate în perioada 15 noiembrie - 15 decembrie 2010, chestionarul studiului fiind completat de 26.621 de utilizatori români de internet.
Studiul demografic realizat de trafic.ro este destinat identificării profilului utilizatorilor români de internet şi conţine atât indicatori demografici (vârstă, sex, localizare geografică, venit, studii), cât şi date privind interesele, stilul de viaţa şi comportamentul lor.
Trafic.ro este un serviciu specializat în monitorizarea în timp real a audienţei online, care operează pe piaţa din România din septembrie 2000. Trafic.ro oferă servicii relevante unui număr de circa 40.000 de site-uri româneşti, precum şi o imagine de ansamblu a pieţei autohtone.
Trafic.ro dispune de o infrastructură hardware & software de ultimă generaţie, punând la dispoziţia partenerilor şi clienţilor săi date concrete privind modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile, ajutându-i să îşi optimizeze prezenţa online.
Citește pe alephnews.ro: Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe