INTERVIU Andrei Bârsan: Epoca lui „Prinde-ţi-l, face poze! ” azi în epoca Selfie/ Imagini document din vremea comunismului - GALERIE FOTO

Vezi mai jos GALERIA FOTO

Anii ‘80 este albumul care se va lansa pe 28 septembrie, ora 18.30 la Muzeul Municipiului Bucuresti. El cuprinde 285 fotografii alb-negru din vremurile comuniste. Andrei Bârsan surprinde viaţa de fiecare zi, ocupaţiile mai mult sau mai puţin interzise ale vremii: ora de mate cu Ceauşescu şi lozinci deasupra tablei, moda 1980, diriga din liceu la sapă, în ultima bancă se putea citi în timpul orei, munca patriotică la sortat cartofi, Nae si Burlăcel nu prea au învăţat lecţia, Lapte gros, pingpong pe catedră, capra, un nou portret cu Ceausescum seful clasei il inlocuieste, Izi tăbăceşte o blăniţă de hamster în camera de cămin, în cămin la o canastă.

Povestea lui Andrei Bârsan începe în toamna lui ‘79 când tatăl i-a cumpărat o carte despre tehnica foto „Pasiunea mea fotografia”. Totul a început de la ea. Prima experienţă foto a fost copierea negativului fotografiei de buletin, în hol într-o noptieră pe post de cameră obscură. Nu ieşea cine ştie ce, dar la 14 ani a fost o descoperire care l-a făcut să îndrăgească fotografia toată viaţa.”

Galerie foto

GALERIE FOTO din anii comunismului

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Iată povestea pasiunii fotografice a lui Andrei Bârsan:

”De Crăciun am primit un aparat foto Smena Symbol. Substanţele şi hârtia foto le cumpăram de la librăria din Ambrozie. Am avut două versiuni de aparate de mărit făcute de mine şi un UPA rusesc. Iar ca aparate foto FED 5 şi Zenit ruseşti şi un Orizont românesc. FED-ul avea o husa de piele care mirosea foarte bine.

Filmele le pastrez în plicuri numerotate iar evidenţa o ţin într-o agendă. De-a lungul timpului filmele au zăcut pe ici colo, nu am prea avut grijă de ele, din păcate unele s-au pierdut.

Arhiva personală de fotografii din perioada 1980-1989 conţine 231 filme catalogate, 9 seturi de diapozitive plus alte zeci de negative şi diapozitive încă neclasificate.

Acceptarea mea ca fotograf de către colegi şi profesori a fost foarte naturală, niciodată nu am avut probleme. Îmi plăcea să măresc fotografiile format carte poştala, în dublu exemplar, una o dăruiam cealaltă o păstram.

Colegii au fost cei mai pozaţi, în clasă, la practică la muncile câmpului sau pe baltă la o ţigară, în cămin la o băută sau la o canastă, în oficiu la o “chindie”, la muncă patriotică, la cules legume sau la sortat cartofi, la manifestaţii de 1 mai si de 23 august şi din când în când Bucureştiul în schimbare.

Vara lui 1984, intrasem la facultate, toată lumea era a mea, hai să fac poze la Casa Poporului. Am ieşit de la metrou Izvor şi am început să fotografiez pădurea de macarale. O femeie a început să urle „Prinde-ţi-l, face poze!” Au apărut 2 miliţieni care m-au luat pe sus şi m-au dus într-o clădire folosită ca birouri de şantier. Vigilenta ne urma lăudându-se că ea m-a văzut... Am dat o declaraţie pe un colţ de masă. Am lăsat aparatul şi mi-au dat drumul. Am plecat indignat, cum am ajuns acasă am luat câteva negative cu cozi la alimente şi le-am ascuns sub tabla care acoperea marginea balconului şi din păcate le-am pierdut.

Peste câteva zile când m-am întors. Cel care mi-a dat aparatul mi-a spus părinteşte că să fiu atent. Reţinuseră filmul, pe film erau şi fotografii făcute cu bunicul la Baia Mare.

În ‘86 toamna am făcut poze la “Sfânta Vineri”, biserica nu se demolase, erau utilaje care demolau pe lângă Tribunalul sectorului 3. Un tovarăş de la primărie şi un miliţian mi-au luat aparatul şi mi-au zis să vin la primărie, pe “Parfumului” să-l iau. La primărie, la camera indicată erau vreo 3 bărbaţi blazaţi care m-au luat la întrebări cine m-a pus să fac poze, unde vreau să le trimit, numai tâmpenii de conţopişti comunişti vigilenţi. M-au dat afara că tovaraşu cautat nu este acolo. M-am dus direct acasă, am abandonat aparatul şi nu prea ma mai facut poze la demolari.

Albumul anii ’80 este un album de “familie”, cu colegii, prietenii şi Bucureştiul meu drag. Multe s-au întâmplat de atunci, şi, din păcate, unii colegi şi profesori au devenit ei însăşi o amintire. Ce să mai zic de Bucureşti care a fost parţial distrus... Fotografiile de “familie” s-au transformat pe parcursul celor peste 30 de ani într-o frescă a Bucureştiului comunist, unică în arhivele actuale.

Citeşte şi: 23 August 1944. Final de război. Început de comunism

Citeşte şi: INTERVIU Lucian Boia: 2016, an electoral. Felul nostru de a fi de astăzi. Ne tragem masiv din comunism - VIDEO