Interviu cu un vampir... Joe Perry, Aerosmith. Să venim în ţara lui Dracula este uluitor - AUDIO

Joe Perry, născut în 1950, are un pedigree artistic memorabil (multiple acceptări în “Hall of Fame”-uri, clasamente prestigioase care îl includ în “Top 100 Greatest Guitarists of All Time”, milioane de discuri vândute, premii Grammy, MTV şi Billboard, o nominalizare la Oscar) care, practic, nu ar mai avea nimic de demonstrat. Ce naiba l-a mânat să se implice într-un proiect (şi turneul aferent) numit după fostul ‘drinking club’ din anii ‘70 a lui Alice Cooper din L.A., născut ca tribut adus celor care au plătit preţul exceselor (de la Keith Moon şi John Belushi la Lemmy de la Motörhead)? Evident, asta am încercat să aflu,direct de la sursă. Din fericire, s-a întâmplat în miez de noapte (căci, după cum bine ştim, vampirii dorm ziua), în legătură telefonică din Los Angeles cu un Joe Perry surprinzător deafabil şi doritor să mă lămurească.

REPORTER: În ciuda succesului comercial de la acea vreme, consider că albumul tău “Let the Music Do the Talking”(1980) rămâne subevaluat în istoria muzicii. Poţi să ne dai mai multe detalii despre cum l-ai conceput pentru cei doritori să îl (re)asculte?

JOE PERRY: Ei bine, acel album a avut o doză mare de energie străină mie până atunci, întrucât tocmai încetasem să mai cânt în Aerosmith... Acest prim disc al meu a fost realmente focusat pe despărţirea mea de Aerosmith iar cântecele, incontestabil, sunt influenţate de starea în care eram atunci şi de modul în care judecam la acea vreme şi, OK... ‘Let the Music Do the Talking’, deoarece aşa am simţit întotdeauna. E parte a filosofiei mele legată de orice aspect. Nu numai legată de muzică, în ciuda faptului că de asta compui cântece şi nu... scrii, de asta nu sunt un scriiitor, de asta nu sunt un poet, de asta nu sunt, aşa cum se mai foloseşte ca termen, un cantautor. Nu sunt un pictor sau un performer dedicat unei alte forme de artă. Sunt un compozitor. Sunt capabil să îmi pun simţămintele proprii pe un disc în forma cea mai expresivă, emoţională şi plină de energie.

REPORTER: Tot într-o piesă de pe unul din albumele tale solo, “Once A Rocker, Always A Rocker”, spuneai: “I might love the ladies, you know I love the life/And I’ve been down all around, I wanna do it twice/Once a rocker, always a rocker”... pe de altă parte, la ferma ta numită“Sleepy Hollow” creşti cai frizieni. Care este ‘motorul’ ce te împinge să continui neobosit în turnee, fie ele cu Hollywood Vampires sau Aerosmith, promovarea cărţii sau concerte de caritate? Cum îţi găseşti echilibrul între aceste aspecte extrem de diferite din viaţa ta?

JOE PERRY: Au existat perioade diverse din viaţa mea, atât muzical cât şi personal. Aveam pe atunci 33 de ani şi eram implicat într-un ‘young men’s game’. În acel moment aveam deja patru băieţi [Adrian, Tony, Roman şi Aaron – n.r.], eram o familie, şi era firesc (ca adult) să îmi pun problema cum ne asigurăm existenţa. Dar... după zile de gândire, am zis: “Hell, yeah! I love playing Rock’n’Roll too much!”. Nu pot să mă dezic de asta. Sigur că am avut timp să mă ocup şi de alte lucruri de pe lista mea personală însă trebuia să continui să fac muzică. Nu poţi să negi faţă de tine însuţi că te-ai născut cu un anume talent. Poate ai o înclinaţie mai mare într-o anume direcţie şi mai puţin talent într-altele dar aşa te-ai născut şi nu poţi să negi această realitate. De la aceasta trebuie să pleci, să fii fericit când întâlneşti oameni care simt la fel ca tine. Ce voiam să spun este că, în acest punct, la vârsta meaşi din ceea ce am învăţat până acum, singura explicatie este că da, sigur, a face scubadiving sau să înoţi în ocean e în regulă, dar eu prefer să mă aflu într-un studio de înregistrări iar soţia mea, care este şi ea artistă, mă susţine şi mă înţelege. Pictează, scrie, este poet şi fotograf şi... înţelege. Asta este ceea ce ştiu şi ceea ce îmi doresc să fac. E cea mai bună explicaţie pe care pot să ţi-o dau.

REPORTER: Concluzionez citând din versurile compuse pe vremuri de tine: “Just looking through your future/Just looking through your past/.../we’ve still got a long way to go”. Mai departe, ştiind de unde vine numele trupei “The Hollywood Vampires” şi faptul că a plecat ca un omagiu adus starurilor din cultura Pop care au decedat în urma exceselor, spune-ne totuşi cum s-a născut acest proiect şi cum ai ajuns tu personal implicat în el?

JOE PERRY: Am lucrat cu Steven la un disc, restul trupei a venit şi ea iar când albumul a fost finalizat... m-am împrietenit cu Johnny, Johnny Depp. El terminase “Alice in Wonderland” şi lucra la “Dark Shadows”, adaptarea cinematografică a serialului de televiziune foarte popular prin anii ’60 sau ’70, în care Alice Cooper avea şi el un rol. Ne-am împrietenit. Lui Johnny îi plăcea să cânte la chitară iar Alice i-a scris câteva piese şi mi-au zis: “Hai să înregistrăm ceva din astea”, aşa că, în momentul în care am revenit în L.A.... ştii, locuiam în casa lui Johnny pentru că mi-a spus că e inutil să închiriez o alta din moment ce pot să stau la el iar studioul lui este uimitor, toate chitarele mele sunt acum acolo şi nici măcar nu trebuie să le pun în cutii... au continuat să mă cheme, hai să facem şi asta, hai să înregistrăm şi aia, să încercăm şi altă bucată, şi, fiind parte a unui mic grup, am început inevitabil să avem discuţii legate de a susţine ceva concerte.

Suntem încântaţi de perspectiva turneului dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Pe parcurs, vom face şi modificări de setlist deoarece ştim deja că unele piese au prins dar altele mai puţin, din dorinţa de a oferi publicului cel mai bun spectacol la care a sperat. Şi mai este ceva... în ultimile luni, am pierdut câţiva oameni valoroşi, astfel încât este probabil să cântăm o piesă a lui David Bowie, una a lui Prince, ca omagiu pentru cei care au plecat dintre noi, fiindcă am făcut deja acest lucru la Grammy cand am cântat pentru Lemmy de la Motörhead. A fost un an trist pentru Rock’n’Roll. Încă sunt în stare de şoc de când am aflat de moartea lui Prince. Dar ştii ceva? Muzica trăieşte vesnicşi despre asta e vorba în albumul nostru, o celebrare a muzicii. Indiferent de cauzele datorită cărora aceşti oameni au murit, ei au lăsat în urmă creaţii incredibile iar noi o să le cântăm pentru a îi omagia. Muzica ta, precum orice altă artă, indiferent că eşti pictor sau scriitor, trăieşte pentru totdeauna. Chiar dacă te-ai mutat într-un alt loc eşti încă viu pentru că arta ta continuă să existe.

REPORTER: Ai în colecţia personală câteva sute de chitare. Pe ce criterii le achiziţionezi şi care sunt ‘bijuteriile coroanei’?

JOE PERRY: Ei bine, se schimbă de la un turneu la altul şi de la un an la altul. Au fost destule cazuri ca într-un oraş cineva să intre pe uşă cu o chitară, fie aceasta de vânzare sau un cadou pe care nu îl pot refuza... multora dintre chitariştii care colecţionează li se întâmplă acest lucru, dar am ajuns într-un punct în care am concluzionat că mi-e de ajuns şi că...încep să uit ce am. Aveam la un moment dat peste 500 de chitare dar, în ultimii ani, am început să vând o parte din ele, în general pentru proiecte de caritate. Este păcat să ai o chitară frumoasă şi să nu o foloseşti. Sigur că îmi este greu să rezist, e ca o legătură de suflet, dar am început să învăţ să mă controlez... am un catalog a lor dar, aşa cum ziceam, pe unele dintre ele le-am vândut iar pe altele le-am făcut cadou, deoarece mi s-a schimbat perspectiva. Mi-am dat seama că este irelevant să stai peste un morman de instrumente din care, poate, pe unele le utilizezi în studio sau mai târziu dar pe altele nu, şi atunci am simţit nevoia să le duc în altă parte.

REPORTER: Vei veni ca un vampir de la Hollywood în ţara lui Dracula în faţa unui public de (potenţiali) vampiri cu o tradiţie deja bine stabilită. Care este mesajul tău către aceştia? Cu ce vrei să îi surprinzi?

JOE PERRY: Ştii ceva? Habar n-am. Apropo de Alice, am încredere în el. Nu numai faţă de ce făcea în trecut pe scenă dar şi cum se comportă acum cu propria sa trupă în concerte. Când e pe scenă, transmite o energie care ne absoarbe şi pe noi. Să venim în ţara lui Dracula este uluitor şi, ca atare, noi am tot stat de vorbă pe tema asta şi poate, dacă tot călătorim câteva sute de mile până la voi, unde e castelul lui Dracula, vom face cu toţii şi o excursie să vedem mai multe în ţara voastră. Ironia în astaşi nu mă refer la mine ci la Alice care a fost unul dintre membrii ‘originali’ a drinking-club-ului [“The Hollywood Vampires” – n.r.], este că, în ceea ce priveşte vampirii, pe care i-am văzut în filme şi despre care am citit cărţi, va ajunge să fie atât de aproape de... sursă. Ascultă, eu cred că există un motiv pentru orice, că oriunde e fum e şi foc şi că există un embrion de legitimitate pentru orice legendă sau basm. Indiferent ce-ar face Hollywood-ul sau ce-ar vrea să spună prin filme, suntem... ‘way beyond that’... a cânta la voi este, pur si simplu, uimitor! Crede-mă, când voi urca pe scenă iar soarele va fi apus, nu mai vorbesc de Alice sau de un nume de trupă... voi da tot ce pot. Nu ne-am ales un nume doar pentru a atrage publicul ci pentru faptul că, împreună, credem în aceleaşi lucruri. Am citit cărţi, m-am documentat alături de soţia mea ca să aflu cât pot de multe despre subiect...noi doi credem în supranatural, credem în energia din afara noastră şi voi cânta gândindu-mă că energia din partea voastră a lumii este acolo pentru un motiv anume. Asta e partea bună a fi parte dintr-o trupă de Rock, să urci pe o scenă străină simţind o energie pe care n-ai mai întâlnit-o... aşa cum spuneam, fie şi accentul tău este ‘the real thing’, care a fost copiat în filme dar tu îl ai natural. Strict din punctul meu de vedere, sunt fascinat de această aventură, iar despre ceilalţi pot să spun că sunt suficient de isteţi şi de interesaţi de ce se întâmplă în jurul lor, altfel nu ar fi ajuns atât de departe în viaţă şi de doritori să intre în contact cu un nou public. Eu abia aştept să fiu acolo şi să mă ridic la înălţimea aşteptărilor publicului. Soţia mea este foarte intuitivă şi sensibilă la orice ‘vibe’ şi datorită ei am fost convins că nu trebuie să îl tratez ca pe un simplu concert ci ca pe o oportunitate, o şansă de a fi acolo.

Citeşte şi: Cine sunt experţii care vin la Bucureşti şi ce se va discuta la cel mai mare festival dedicat internetului, ICEEfest 2016

Citeşte şi: Spectacol şi emoţie la Gala Premiilor UNITER:"Dacă v-au plăcut Bufonii, mai poftiţi şi-n altă seară"

Citeşte şi: Lucian Boia: „Oamenii politici sunt mai vizibili, dar cultura este cea care rămâne cu adevărat.”

Citeşte şi: O cronică radiofonică a Casei Regale a României