INTERVIU cu Vlad Irimia (Tataee): Suntem toţi revoltaţi după tragedia din Colectiv, dar este vina noastră - FOTO

Rapperul şi producătorul muzical Vlad Irimia, cunoscut în special după numele de scenă Tataee, este unul dintre fondatorii formaţiei româneşti de muzică hip-hop B.U.G. Mafia, iar, în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX, vorbeşte despre începuturile muzicale ale trupei şi despre dificultăţile întâmpinate pe parcurs, dar face şi o radiografie a industriei muzicale actuale.

Totodată, Vlad Irimia vorbeşte despre violenţa de pe stradă, subiect care se regăseşte în cântecele trupei B.U.G. Mafia şi care există, în continuare, în societatea românească, amintind şi despre importanţa justiţiei într-o ţară civilizată.

Vlad Irimia vorbeşte şi despre incendiul care a avut loc în clubul Colectiv din Bucureşti, pe 30 octombrie, în urma căruia 60 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci au fost rănite, precizând că nu este datoria trupelor şi artiştilor care concertează în diferite localuri să se asigure că acestea au toate avizele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) pentru o bună funcţionare, ci este datoria statului, pe care românii îl plătesc şi de la care aşteaptă protecţie.

De asemenea, Vlad Irimia povesteşte despre proiectele viitoare ale trupei B.U.G Mafia şi despre noile business-uri în care se implică.

Prezentăm interviul acordat de Vlad Irimia agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Au trecut 22 de ani de la înfiinţarea trupei B.U.G. Mafia. V-aţi gândit, în momentul în care aţi format-o, că va ajunge să fie job-ul vostru zilnic sau a fost doar un hobby care a evoluat frumos?

Vlad Irimia: Ne-am gândit din start că am vrea să devină o meserie. Aşa am şi abordat de la început muzica.

Rep.: Cât de greu a fost pentru voi să pătrundeţi în industria muzicală?

V. I.: Destul de greu, dar, poate, din alte motive faţă de ceea ce ar putea constitui acum complicat pentru un artist să intre în industria muzicală. A fost complicat pentru că totul era la început şi nu exista aproape nimic şi nici surse de informaţie. Faţă de acum era cu totul altă lume.

Rep.: Aţi pornit de la zero din toate punctele de vedere.

V. I.: Exact.

Rep.: Spuneaţi, la un moment dat, că, în timpul concertelor voastre, existau şi altercaţii între fani. De la ce porneau?

V. I.: Din fericire, nu s-a întâmplat foarte des. Se întâmplă chiar rar. Dar sunt motivele normale pentru care se întâmplă astfel de evenimente în locaţii. Se încing câteva spirite, cine ştie în ce fel se deranjează oamenii. Dar niciodată nu am simţit că ar fi pornit din cauza noastră respectivele evenimente.

Rep.: Aţi fost vreodată ameninţaţi din cauza versurilor voastre? Vi s-a "recomandat" în vreun fel să schimbaţi modul în care prezentaţi societatea prin versurile voastre?

V. I.: Nu am fost ameninţaţi, am fost admonestaţi mai mult, pentru că era destul de greu să fim ameninţaţi să ne oprim. Dar piedici şi sfătuitori au existat de-a lungul timpului. Am realizat chiar şi noi că ne-ar fi fost, poate, mult mai uşor dacă nu abordam genul acesta de muzică aşa cum am făcut-o, dar, până la urmă, ne-am ales un drum şi am avut noroc ca lucrurile să funcţioneze foarte repede şi n-a mai fost chiar aşa de complicat pentru noi să ne menţinem drumul ales din start. Dar, da, au fost oameni care ne-au recomandat.

Rep.: Cine erau aceşti oameni? Din ce domenii de activitate?

V. I.: Din toate locurile din care te-ai putea aştepta. Primii au fost părinţii, bineînţeles. Apoi au fost managerii Cat Music, cu care am lucrat foarte mult timp şi care au încercat mereu nu neapărat să ne domolească, dar să ne ghideze într-un fel să fim, poate, mai eficienţi din punct de vedere financiar, pentru că, aşa cum am spus mai devreme, e un business, se numeşte industrie muzicală. Chiar şi unii fani au pretins, uneori, de la noi să facem piese care să nu conţină cuvinte ce ar putea fi considerate licenţioase. Dar, până la urmă, cred că asta ne-a şi făcut să fim aşa cum suntem şi să fim apreciaţi: că ne-am păstrat linia de la început.

Rep.: În multe dintre cântecele voastre vorbiţi despre violenţa vieţii din stradă şi, în mod deosebit, despre ce se întâmplă în cartierul Pantelimon. S-a mai schimbat ceva de-a lungul timpului? Mai există acea violenţă în cartiere, în stradă?

V. I.: S-au schimbat lucruri. Violenţa există în continuare, din păcate.

Rep.: Este în continuare "care pe care", ca în piesele voastre?

V. I.: Da. Poate, în momentul de faţă, cea mai mare parte a zonei negre a societăţii, partea de infracţionalitate, îşi câştigă banii având altfel de activităţi. Românii au fost cunoscuţi, cel puţin în ultimii ani, drept cea mai mare ameninţare la sistemul bancar, s-au schimbat politici în toată lumea. Dar, da, există în continuare (violenţă, n.r.). România n-a ajuns încă la stadiul de societate atât de evoluată. Mai avem mult. Încă suntem foarte aproape de o perioadă întunecată a ţării şi e destul de greu să avem pretenţia de la noi - mai ales că nici n-am avut exemple pozitive - să fim aşa cum sunt alţii.

Rep.: Violenţa începe din copilărie? Întâlnim violenţă în cazul copiilor, în şcoli, în licee sau la un nivel mai mare?

V. I.: Cred că există pe toate planurile şi, în ultimii 15 ani, cred că presa din România a dezvăluit atât de multe cazuri de astfel de situaţii în şcolile din România... şi, dacă în şcoli se întâmplă aşa, este clar că pe stradă e cu atât mai grav fenomenul. Dar nu mai există neapărat infracţionalitatea aceea mânată de venituri mici. Mulţi dintre infractorii români s-au dus spre alte surse de venit, dar, în mod sigur, între tineri nu a dispărut.

Rep.: Aţi afirmat, la un moment dat că, dacă nu există încredere în justiţie, ţara este ca o junglă. Comparaţi România cu o junglă. Aţi simţit, de-a lungul vremii, o îmbunătăţire a încrederii în justiţie? Putem să mai vorbim în momentul de faţă de România ca o junglă?

V. I.: Din păcate, trebuie să spun că nu am simţit neapărat o îmbunătăţire, pentru că sunt atât de multe cauzele acestei probleme - după părerea mea şi cea mai mare problemă a României în momentul de faţă -, încât e greu să spui acum în câteva cuvinte ce nu funcţionează. Există îmbunătăţiri, dar cu un impact prea mic. În continuare judecătorii, procurorii sunt asediaţi de un număr imens de dosare. Studiind la un moment dat puţin problema, am realizat că totul este extrem de complicat şi este foarte, foarte greu să judeci şi să participi în exerciţiul de justiţie în România, pentru că totul este pe hârtie, totul se face greoi, judecătorii cred că sunt îngropaţi, pur şi simplu, în dosare şi atunci lucrurile nu merg, din păcate, cum ar trebui. Soluţionările durează prea mult şi asta cred că este principala problemă a justiţiei în România: totul durează prea mult. Şi atunci, din punctul nostru de vedere, ne-am luat măsuri de a nu fi puşi în situaţia de a ajunge în justiţie. Sunt semne, dar sunt mult prea puţine într-o mare de gri şi negru, din păcate. Sper să se îndrepte lucrurile, pentru că justiţia este singura care ne poate schimba, cred eu, societatea cu adevărat.

Rep.: Revenind la muzica voastră. Apariţiile trupei B.U.G. Mafia la TV şi la radio au fost destul de limitate. Să fie oare publicul care ascultă radio diferit de cel care ascultă B.U.G. Mafia?

V. I.: Din fericire pentru noi, nu. Dar nu avem cum să ne plângem de radio şi de faptul că nu am fost la radio.

Rep.: Dar e un minus.

V. I.: Este un minus, dar un minus pe care ni l-am asumat. Radioul este un business, aşa cum ce facem noi este un business şi trebuie să acceptăm faptul că ei îşi conduc entităţile pentru a face profit, iar, dacă muzica mea nu este potrivită pentru a umple spaţiile dintre calupurile publicitare, care, practic, serios vorbind, sunt cele mai importante lucruri şi în radio şi în televiziune, dacă muzica mea este o muzică mai negativă sau poate mai întunecată un pic ca atmosferă, e greu să am pretenţia să fiu la radio, pentru că acolo se doreşte muzică deschisă şi fericită care să îi facă pe ascultători să cumpere produsele respective care sunt prezentate în pauzele publicitare şi nu i-am acuzat în niciun fel, i-am înţeles. Ne-am asumat faptul că nu vom fi pe radio, aşa am şi creat muzică, dar niciodată nu am creat muzică care să nu placă publicului. Adică, am încercat întotdeauna să facem muzică care să placă publicului nostru. Avem, iată, şi un caz fericit în legătură cu B.U.G. Mafia: faptul că piesa "Să cânte trompetele" a intrat pe radio. Nu am urmărit noi acest lucru, ni s-a cerut piesa, nu am făcut-o pentru radio, deşi e o piesă plăcută la ureche faţă de alte piese hip-hop. Nu ne aşteptam să intre neapărat pe radio, dar cred că, până la urmă, depinde de fiecare şi de deciziile fiecăruia. Totul e un business. Trebuie să te adaptezi la piaţa pe care o ai şi să vezi în ce fel poţi să evoluezi cât mai bine: ajungi pe radio - bine; nu - vezi ce poţi să faci să fii altfel prezent.

Rep.: Apropo de piesa "Să cânte trompetele", aceasta este în colaborare cu Feli. Aveţi câteva piese la care aţi colaborat cu femei. A fost acesta un mijloc de a face piesele un pic mai comerciale?

V. I.: Da.

Rep.: Le-aţi gândit aşa?

V. I.: La noi, principiul nu e neapărat de a le face mai comerciale, ci mai plăcute la ureche, pentru că, aşa cum am spus, nu am intenţionat să facem o piesă de radio, ci am intenţionat să facem o piesă care să placă publicului nostru. Şi, în general, muzica hip-hop, în momentul în care a vrut să crească, a trebuit să apeleze la muzică complexă şi la interpreţi din alte genuri muzicale. Pentru că, dacă nu colaborezi, e clar că rămâi doar în aria ta de ascultători. Da, am încercat să aducem fete, dar motivele au fost multe, nu neapărat ăsta. Am fost crescuţi pe muzică şi ne-a plăcut întotdeauna muzica hip-hop şi chiar şi astfel de colaborări şi atunci ne-a venit natural. Dar am încercat cu astfel de lucruri şi să ajutăm artişti tineri sau poate mai puţin cunoscuţi decât noi, să le dăm o şansă reală de a fi văzuţi de public, pentru că, în multe cazuri, în ultimul timp, nu au oportunitatea să-şi arate calităţile. Rareori artiştii debutanţi beneficiază de oportunitatea de a lucra în studiouri de genul acesta sau de a fi expuşi la foarte multă lume, foarte repede şi, de fiecare dată când am colaborat pentru piese, am încercat să mergem pe principiul acesta.

Rep.: Se mai face în prezent hip-hop în România?

V. I.: Da. Mult şi de calitate.

Rep.: Cine? Daţi-mi câteva exemple, dar nu din trupele vechi, deja cunoscute.

V. I.: Şi ele sunt un lucru bun, pentru că trupele vechi şi cunoscute trag după ele artişti noi. În fiecare an, apar artişti noi, motivaţi la început de aceste trupe vechi, după care îşi dezvoltă fiecare drumul artistic. Dar, da, se face mult hip-hop în România şi de calitate, din fericire, nu îndeajuns susţinut - şi nu mă refer neapărat la media, de exemplu, pentru că nu e obligaţia nimănui să promoveze un anumit gen de muzică sau un artist, dar ar trebui, pentru cei care creează, mai ales că oamenii de genul nostru nu fură slujba nimănui, adică suntem plus valoare de la cap la coadă, creăm valoare atât financiară, cât şi de alte feluri de la zero, din nimic. Avem şi potenţial foarte mult, sunt foarte mulţi muzicieni de calitate în România, foarte mulţi interpreţi de calitate în România, ar trebui să fie sprijinit acest gen de activitate, mai mult şi mai direcţionat, cred eu, de către sistem.

Rep.: Sistem?

V. I.: Mă refer la guverne şi la tot ce înseamnă sistem în România.

Rep.: Şi cum ar trebui să ajute?

V. I.: Cred că un cadru legislativ mai prietenos ar ajuta foarte mult pentru investiţii în domeniu, pentru crearea de astfel de locuri, pentru oamenii care fac film. Am avut un fenomen foarte dubios în România. După ce începuse să crească industria de film în România, datorită unor schimbări şi întârzierii unor facilităţi pentru producătorii de film, mulţi dintre ei au plecat către alte teritorii din jur, către Bulgaria, către Ungaria, către Cehia şi ăsta este un lucru care a ţinut clar de către sistem şi de cadrul legislativ şi de stimulentele pe care, probabil, oamenii nu le-au avut aici. Dar, din păcate, tocmai, ar trebui să fie stimulate astfel de activităţi, pentru că ele creează locuri de muncă şi venit, practic, din nimic.

Rep.: Trupa B.U.G. Mafia nu a mai lansat un material discografic de ceva vreme. Reuşiţi să trăiţi din ce aţi creat până acum?

V. I.: Piaţa evoluează constant şi, în domeniul nostru, fiind atât de adânc impactul tehnologiei, lucrurile se mişcă foarte, foarte repede, ca, probabil, în multe alte domenii în momentul de faţă. Şi în cazul vostru cred că e o continuă schimbare şi, până când lucrurile se vor aşeza cât de cât la un anumit fel, totul e oarecum relativ. Internetul încă e un lucru tânăr şi va creşte şi ne va influenţa meseriile tuturor. Cred că cu B.U.G. Mafia este mai uşor, pentru că, deşi tehnologia ne-a influenţat şi noi am sărit în trenul ăsta destul de târziu, de exemplu, ne-am mişcat foarte bine şi am fost flexibili şi acesta a fost avantajul nostru, dar schimbările în general îţi afectează activitatea în funcţie de cum reuşeşti să te adaptezi la ele. La noi, din fericire, a fost OK, iar în cazul proiectelor - pentru că lucrurile se mişcă şi piaţa evoluează foarte repede -, am decis să abordăm un pic altfel lucrurile şi să creăm mai puţin conţinut până ce lucrurile se vor aşeza din punct de vedere al monetizării conţinutului, pentru că investiţiile într-un proiect sunt destul de palpabile. În momentul de faţă, suntem independenţi, nu avem o casă de discuri în spate care să suporte măcar o parte din cheltuieli şi atunci investiţiile într-un proiect mare sunt destul de ridicate, iar impactul media şi viteza cu care conţinutul se consumă sunt, relativ, aceleaşi şi atunci obţii practic acelaşi lucru cu o piesă pe care îl obţii cu un album. Aproape acelaşi lucru. Şi din cauza asta trebuie să fim eficienţi şi să producem mai puţin şi să ne adaptăm activitatea la modul la care se consumă lucrurile acum. A fost şi o perioadă de aşteptare anul acesta, pentru că am vrut să vedem cum evoluează lucrurile pe YouTube, pentru că şi pe YouTube, care la fel ca şi internetul este o platformă destul de nouă la ce înseamnă industrie muzicală, se schimbă lucrurile foarte repede şi de abia acum pare că ajungem către o perioadă în care lucrurile încep să se aşeze. Urmează o perioadă în care, într-adevăr, nu cred că vom face albume, dar vor fi mai multe piese.

Rep.: În 2013, spuneaţi că sunteţi trupa cu cea mai mare audienţă pe internet. Mai este această afirmaţie actuală?

V. I.: În România, cred că este în continuare valabilă. Ultimul nostru album cred că este cel mai de impact proiect, chiar dacă nu a fost aproape deloc prezent în media convenţională, sunt undeva la 500.000 de download-uri (descărcări, n.r) ale proiectului doar de pe câteva din site-uri, pentru că s-a dat gratis, dar pentru o populaţie cu un target cât avem noi este imens. Şi ce s-a întâmplat pe YouTube a avut un impact foarte, foarte mare. Dacă ne uităm pe numere, da, cred că de departe suntem trupa cu cea mai mare audienţă, pentru că şi artiştii românii care au ieşit afară şi poate au numere mult mai impresionante ca noi pe YouTube, în România situaţia e asta. De asta am spus că e vorba de România.

Rep.: Publicul vostru era format în mare parte din adolescenţi. Adolescenţii din '93 au devenit acum adulţi. S-a format, însă, o nouă generaţie de adolescenţi care să vă asculte muzica?

V. I.: Din fericire pentru noi, da, foarte mulţi. Din numerele pe care le avem noi pe internet, 25% sau chiar un pic mai mult sunt sub 18 ani. Numerele fanilor noştri au crescut de-a lungul timpului şi, chiar dacă au rămas o bună parte din cei care au crescut odată cu noi, la concerte e plin de tineri.

Rep.: În afară faptului că sunteţi liderul trupei B.U.G. Mafia, sunteţi şi producător muzical. Mi-aţi spus că a fost greu pentru trupa B.U.G. Mafia să intre pe piaţa muzicală în '93. Cum e acum industria muzicală, cât de greu le este trupelor să se facă remarcate şi să intre în această industrie, în prezent?

V. I.: Este complicat, dar, cred eu că este mai uşor ca atunci. Motivele pentru care e complicat să intri acum sunt altele, dar cred că sunt mai puţine lucruri negative acum decât atunci şi proporţia e mai favorabilă artiştilor care debutează acum. Este complicat pentru că este concurenţa foarte mare, piaţa este saturată. Toată lumea vrea să facă muzică şi este mult mai uşor să faci muzică: ai la îndemână atât de multe instrumente. Acum am evoluat 20 de ani faţă de atunci, au apărut alte lucruri, lumea s-a dezvoltat şi accesul la informaţie, care este unul dintre cele mai importante lucruri pentru un artist tânăr, acum este total. Un artist care este la început şi vrea să se informeze poate să o facă foarte uşor, are la îndemână surse aproape nelimitate pentru a face asta. Dar este, într-adevăr, mult mai multă concurenţă, acesta e un lucru negativ. Atunci nu era nici pe departe atât de multă concurenţă. Un alt lucru care poate fi considerat negativ de unii este că accesul la radio este, într-adevăr, mult mai dificil acum decât atunci. Dar, în acelaşi timp, în compensaţie, accesul la internet este gratis şi accesul la public este free şi direct. Dacă ai conţinut bun, este imposibil să nu evoluezi foarte repede. Dacă materia primă, care a rămas în continuare cel mai important lucru în industria muzicală - muzica - şi produsul sunt de calitate, chiar şi dacă nu neapărat din punct de vedere tehnic la o calitate foarte ridicată, nu ai cum să nu creşti foarte repede, pentru că, da, este competiţie şi foarte mulţi oameni care vor să fie artişti, dar majoritatea nu sunt făcuţi pentru asta şi o fac ori ca hobby ori ca încercare. Cei care sunt, într-adevăr, talentaţi şi simt asta şi muncesc foarte mult pentru asta, acelora le este foarte uşor, în momentul de faţă, să-şi construiască un public, o bază de fani, să se expună.

Rep.: Dar faptul că există persoane care fac muzică doar dintr-un hobby, fără să aibă talent neapărat, nu îngreunează într-un fel şansele celorlalţi care chiar au talent şi chiar vor să se afirme?

V. I.: Ba da, dar, în general, lumea nu e perfectă. În societăţile mai avansate şi nu atât poate întrerupte faţă de cum am funcţionat noi 50 de ani, practic în relativ întuneric din punct de vedere al informaţiei, al culturii şi al evoluţiei sociale, există foarte multe supape în prealabil până a te expune. Sau existau. Existau părinţii, exista profesorul de muzică din şcoală, existau apoi colegii cu care cânţi în şcoală dacă ai inclinaţii - care îţi spuneau dacă eşti bun sau nu, apoi, exista un prim manager. La noi, mulţi dintre paşii aceştia au dispărut şi din greşeli ale sistemului, pentru că nu a cultivat lucrurile creative în şcoală şi nu le-a susţinut prin instrumente muzicale în şcoli, prin ore de muzică mai interesante - sau de desen sau indiferent. Şi prin treburile de infrastructură. E greu să fii artist în România, suntem o societate în dezvoltare, dar cred eu că e mai uşor acum. Dacă vrei, într-adevăr, să faci asta, este mai simplu.

Rep.: Aş vrea să vorbim puţin şi despre tragedia din clubul Colectiv. Voi aţi concertat în foarte multe cluburi, de-a lungul vremii. Consideraţi că este şi datoria trupei să se asigure că în clubul în care va susţine concertul vor fi luate măsurile de siguranţă necesare: că sunt extinctoare, sunt suficiente ieşiri, publicul este atât cât trebuie pentru locul respectiv?

V. I.: Din fericire pentru noi, nu. Pentru că artiştii nu au, din păcate, niciun fel de pârghie ca să schimbe lucrurile în felul acesta, nu poţi să vii ca artist la un proprietar de locaţie sau la un organizator de evenimente să îi pretinzi "OK, eu am o listă întreagă de treburi ISU pe care tu trebuie să le respecţi" şi el să zică "OK, o să respect astea ca să vii tu să cânţi la mine". Nu. Sunt încă alţi 100 de artişti care stau la rând, care nu vor veni cu listă ISU. Treburile astea trebuie să le reglementeze justiţia şi sistemul, nu artiştii. Am văzut o iniţiativă de genul acesta pe Facebook, zilele trecute, dar, îmi pare rău, nu pot să îi dau greutate, pentru că e complet irealistă. Aşa cum în afară nu s-a întâmplat asta... Cele mai profesionale şi profesioniste trupe din afară nu au nimic specificat de genul ăsta de ISU, în contracte şi în rider-ele tehnice, pentru că nu au cum să forţeze aşa ceva. Chiar dacă i-aş spune unui organizator "tu nu ai îndeajuns de multe extinctoare"... mergem cu toţii acasă. În România, nu are nimeni suficient de multe extinctoare. În România, nu are nimeni suficient de multe ieşiri. Este vina noastră că conştientizăm doar acum, cu toţii, treaba asta. Şi este vorba nu doar de cluburi, e vorba de spitale, în general, majoritatea entităţilor care funcţionează în România nu corespund cu regulile, pentru că asta am acceptat-o noi, românii. Este o trăsătură a noastră, din păcate. Ca să răspund încă o dată la întrebare: nu cred că artiştii au cum să reglementeze lucrurile astea.

Rep.: Spuneaţi mai devreme cum ar fi să îi spuneţi unui patron că, dacă nu are toate avizele, plecaţi acasă. Dacă o trupă mare ar face un asemenea gest, n-ar fi oare de impact şi nu i-ar afecta şi pe patronii cluburilor respective astfel încât să ia măsurile de siguranţă?

V. I.: Din păcate, nu. Trupa mare ar muri, pentru că sunt mulţi, mulţi alţi artişti în România care acceptă să cânte în tot felul de condiţii, în toate felurile de ipostaze. Ce-am putut face noi ca să schimbăm industria muzicală din România, din punctul ăsta de vedere, am făcut cu tot ce am putut. Prin contractele pe care le-am semnat întotdeauna cu organizatorii, prin modul în care le-am arătat că trebuie să-şi pregătească evenimentele, prin faptul că le-am pretins lucruri legate de promovare, dar să stăm să ne asigurăm de condiţiile ISU nu cred că este de datoria noastră, cred că este de datoria statului, cel pe care îl plătim să ne protejeze.

Rep.: Deci, până la urmă, schimbarea de unde ar trebui să vină?

V. I.: Schimbarea ar trebui să vină de la noi toţi, printr-o presiune mult mai constantă şi mai eficientă, mai organizată. Ieşirea din stradă este şoc de moment, însă nu are cum să funcţioneze pe termen lung. Poţi să dai un şoc de moment de revoltă, să spui că trebuie schimbat ceva, dar asta nu e nici pe departe de ajuns. Dacă, după o săptămână, ne întoarcem toţi la treburile noastre şi ne vedem de lucruri, nu se schimbă nimic. În cazul democraţiilor din afară, care şi ele încă evoluează - americanii spun asta tot timpul, că nu sunt perfecţi din punctul ăsta de vedere -, activismul politic şi civic este la un cu totul alt nivel. Oamenii ăia şi-au asumat că trăiesc într-o democraţie şi că trebuie să fie activi tot timpul. La noi nu există aşa ceva. Nouă ni n-a spus că ne schimbăm, facem democraţie, dar nu ni s-a spus şi nici nu am vrut noi să aflăm ce înseamnă asta şi ce implică pentru fiecare dintre noi, ca cetăţeni, să fim parte dintr-un astfel de sistem. Noi nu facem plângeri, nu facem sesizări, nu sunăm la poliţie, nu facem nimic. Să ai pretenţia să schimbi, de la o zi la alta, sistemul care conduce ţara e o utopie. Dacă nu suntem implicaţi, dacă nu punem presiune constantă, nu avem ce să schimbăm. Schimbarea trebuie să vină în primul rând de la noi, dar eu pot să mă asigur ca cetăţean că, dacă mă duc într-un loc, o să fiu safe (în siguranţă, n.r.). Dar ca să impun eu unei entităţi - aşa cum ai spus tu - să funcţioneze corect, nu am niciun fel de pârghie. Pot să nu mai merg acolo, dar asta înseamnă sinucidere în România. Înseamnă sinucidere pentru orice artist cam în orice ţară, pentru că, în general, muzica de genul ăsta este în locaţii de genul ăsta. Dar acolo, afară, se respectă regulile, pentru că altfel legea îi închide. Unele dintre cele mai apreciate cluburi din Barcelona, de exemplu, sunt în subsoluri, la fel ca în Centrul vechi. Toată lumea ţipă de Centrul Vechi. Asta e situaţia, astea sunt cluburile, astea sunt locaţiile, nu le pune nimeni la dispoziţie spaţii cum se fac în anumite locuri, în zonele industriale. Sincer să fiu, la cât de comozi suntem noi, românii, nici nu ne-am duce.

Rep.: Asta ar însemna ca muzica să nu mai reprezinte o siguranţă.

V. I.: Nu reprezintă o siguranţă în România nici să te duci la şcoală. Sunt atâtea cazuri în care le-a căzut tavanul în cap. Şi sunt şcoli. În spitale s-a întâmplat aceleaşi lucruri. E posibil să te duci într-un service auto şi să mori asfixiat, fără să îţi dai seama. Nesiguranţa nu e doar în cluburi. Toată lumea vorbeşte acum de incendii în cluburi. În Centrul vechi, din păcate, poţi să mori şi din cauza inundaţiilor, înecat. Am ignorat cu toţii. La evenimentul de la Sibiu îi întrebam pe studenţi: "Câţi dintre voi v-aţi gândit vreodată, intrând într-o locaţie, hai să spunem cluburi, dacă sunt safe sau nu?". Aproape nimeni, bineînţeles. Ni s-a pierdut genul ăla de educaţie şi multe lucruri care au fost considerate, poate, comuniste, au fost eliminate. Cântarea imnului dimineaţa cred eu că era un lucru foarte bun pentru elevi.

Rep.: De ce era un lucru bun?

V. I.: Pentru că te face zilnic să-ţi aminteşti că eşti român şi că faci parte dintr-o naţiune. Dimineaţa se făcea înviorare. Când eram în şcoală, la început, făceam cursuri de educaţie rutieră, făceam cursuri de prim-ajutor. Toate astea au dispărut pe parcurs. Toate astea au erodat sensul civic şi de implicare a românilor în evoluţia ţării şi rezultatele se văd. Suntem cu toţii revoltaţi acum, după evenimentul ăsta, când, de fapt, din păcate, este vina noastră, a tututor. Chiar dacă e greu să recunoaştem asta.

Rep.: Spuneaţi, la un moment dat, că o tragedie ar putea uni un popor. Ceea ce s-a întâmplat în clubul Colectiv a fost, într-adevăr, o tragedie. Ne-a unit?

V. I.: Din anumite puncte de vedere, cred că da. Cred că toată lumea se va gândi acum mult mai atent la siguranţă.

Rep.: Dar pentru cât timp?

V. I.: Pentru cât timp suntem educaţi s-o facem. Din nefericire, nu prea mult timp, într-adevăr, dar, poate, lucrurile se vor îmbunătăţi. Ce am văzut foarte mult zilele astea şi mi-a plăcut a fost faptul că foarte mulţi din prietenii mei şi din cunoscuţii mei au avut o astfel de abordare, ca urmare a tragediei de la Colectiv. Faptul că vor să se schimbe pe ei, în primul rând. Asta mi se pare un lucru foarte bun care a ieşit din toată această suferinţă.

Rep.: Au existat proteste, în Bucureşti şi în ţară, în urma tragediei din Colectiv. Aţi participat?

V. I.: Da, am participat.

Rep.: Aţi simţiti că românii ştiu ceea ce vor, că au un sens acele proteste?

V. I.: Bineînţeles...eliminarea corupţiei. Dar nu am simţit organizare, dar nici nu am fost neapărat pentru asta acolo. Dacă e să fim realişti, revoluţiile şi schimbările majore de sistem nu se fac aşa. Schimbările de genul ăsta, cel puţin din ce am perceput eu din ce am citit, se fac de cinci - zece oameni într-o cameră, care fac o listă, care apoi motivează masele să susţină acea iniţiativă. Adică, mai organizat. La noi nu a fost organizare, dar nici n-am fost pentru asta acolo. Am fost ca să protestăm faţă de o situaţie şi să dăm un şoc. Dar, dacă vrem să schimbăm ceva, e nevoie de o altă abordare, într-adevăr.

Rep.: Şi această abordare ar trebui să vină de la noi.

V. I.: Da. Vrem altă clasă politică, trebuie să o facem.

Rep.: A căzut Guvernul.

V. I. :Dar nu s-a schimbat clasa politică. Într-un fel, era normal să îşi dea demisia Guvernul, pentru că este o tragedie imensă şi e de responsabilitatea Guvernului să ne asigure tuturor siguranţa, să ne oblige să fim safe. Pe patronii de la Colectiv trebuia să îi oblige să creeze condiţii de siguranţă, pe pirotehnişti trebuia să-i oblige să respecte legea şi să creeze un eveniment în siguranţă. Este datoria statului. Noi pentru asta plătim statul. Ca să faci schimbări trebuie să te implici. Nu poţi să spui că vrei să votezi alte partide şi să apară partidele perfecte pe care să le votăm. Nu există aşa ceva. În acelaşi timp, să avem pretenţia să se întâmple o schimbare repede este absurd.

Rep.: Vorbeaţi şi despre schimbările de la nivelul mass-media. Trupa B.U.G. Mafia a avut câteva neînţelegeri cu ziariştii, când au apărut anumite informaţii care nu au fost adevărate. Care este relaţia trupei, în prezent, cu presa, pentru că apariţiile voastre sunt destul de limitate?

V. I.: Este deschisă şi acceptăm invitaţiile de a discuta atât timp cât se potrivesc cu modul în care vedem noi lucrurile. Refuzăm în cea mai mare parte propunerile de colaborare pentru interviuri, pentru că nu ni se pare că ne potrivim chiar oriunde. Avem câteva persoane pe o listă, dar nu a fost niciodată o respingere totală. Dimpotrivă, înţelegem foarte bine rolul mass-mediei în dezvoltarea noastră ca brand şi ca trupă şi nu am fost absurzi niciodată să spunem "noi nu mai vrem", dar nici nu vrem să apărem oriunde, oricând. Apărem când e ceva de spus, când e o oportunitate altfel, această strategie ne-a şi deosebit, practic, de majoritatea celorlalte trupe şi artişti din România.

Rep.: În afară de interviurile pe care le acordaţi, mai apăreţi şi în presa mondenă. O citiţi? Aţi cerut vreodată drept la replică pentru ceea ce s-a scris?

V. I.: Nu, pentru că nu vrem să dăm dreptul la replică, pentru că intrăm într-un joc fără sfârşit şi am încercat să tăiem astfel de situaţii din start. Soluţia ar fi fost să mergem la justiţie, dar nu avem încredere în justiţie. Dacă un proces poate dura doi-trei-patru ani, retragerea acelei ştiri nu face decât să aducă din nou subiectul pe tapet, nu ne ajută cu absolut nimic. Nu avem ce să facem, aceasta este realitatea. Este adevărat că nici n-au fost situaţii atât de grave până acum, în care să ne forţeze să luăm atitudine la modul ăsta, cel puţin recent. Acum 15 ani era cu atât mai complicat să te duci la justiţie pentru treburi legate de presă.

Rep.: În urmă cu câţiva ani spuneaţi că locuiţi cu chirie, pentru că nu aţi vrut să investiţi în România, în ideea de a pleca. Mai aveţi acest gând?

V. I.: Mă gândesc în continuare la asta, dar plecare mea e o pseudo-plecare, pentru că tot ce avem aici din punct de vedere al activităţii noastre profesionale rămâne în picioare. Mă gândesc la asta în continuare, dar nu pot să spun că s-a luat o decizie finală, pentru că apar tot timpul alte lucruri.

Rep.: Dar aveţi un proiect pe plan internaţional?

V. I.: Unul din motivele pentru care ar fi această posibilă mutare o variantă este faptul că pentru celelalte activităţi pe care le mai am ar fi pozitiv să am un target mult mai larg şi în alte părţi ai posibilitatea să ai acces la un astfel de target. Dar nu din punct de vedere muzical. Sunt lucruri legate de YouTube, sunt lucruri legate de alte business-uri pe care vreau să le dezvolt şi nu neapărat din punct de vedere muzical. Din punct de vedere muzical, pe plan internaţional, sunt mai mult proiecte pentru partea de producţie decât ca artişti. Nu ne-am gândit niciodată să transformăm B.U.G. Mafia într-un brand internaţional, pentru că e ceva gândit pentru români şi ar trebui să rămână aşa.

Rep.: Business-ul e pe partea de online?

V. I.: Este un business care oferă administrare de conţinut creatorilor şi publisherilor. Raportări de încălcări de drepturi de autor pe majoritatea platformelor. În România, am dat şi câteva site-uri jos până acum.

Rep.: Cum ar fi?

V. I.: FişierulMeu, de exemplu. Noi l-am dat jos. Cineva trebuie să facă asta şi eu am lucrat foarte mult administrând contul B.U.G. Mafia în ultimii cinci ani de zile, pe internet, am învăţat foarte multe şi voi folosi experienţa în business-ul acesta.

Rep.: Există o lege în online, în ceea ce priveşte muzica?

V. I.: Nu există nicio lege în online, însă online-ul, deşi nu se ştie asta şi nu înţelege foarte multă lume, este mult mai drastic din punct de vedere al cenzurii decât mediile convenţionale, pentru că, pentru cine se pricepe, în online poate fi raportat orice, foarte serios, imediat. Adică, de exemplu, în online, dacă CNA-ul (Consiliul Naţional al Audiovizualului, n.r.) sau cineva ar avea o problemă cu o emisiune, poate să o raporteze şi să o dea jos foarte, foarte repede.

Rep.: Aţi spus CNA. Aceste raportări se pot face doar de instituţii sau de orice persoană?

V. I.: Şi ca persoană pot să raportezi foarte serios conţinutul, pentru că reporturile clasice pe care site-urile de social media le pun la dispoziţia utilizatorilor, într-adevăr, nu sunt foarte eficiente, dar există alte instrumente mult mai serioase cu care poţi să faci administrare de conţinut foarte eficient. În principiu, ne vom ocupa de nevoile creatorilor şi de nevoile caselor de discuri şi tuturor celor care au nevoie de administrare de conţinut pe internet.

Rep.: În ceea ce priveşte muzica trupei B.U.G. Mafia, când să ne aşteptăm la o nouă piesă?

V. I.: Cred că în 2016 vor apărea nişte piese noi. Am început să discutăm despre ele, am aşteptat să vedem ce întâmplă în 2015 cu "Să cânte trompetele". În principiu, piesa trebuia să aibă clip inţial, dar, din modul în care a evoluat YouTube în 2014 şi la începutul lui 2015, am renunţat şi am vrut să vedem cum evoluează lucrurile din punct de vedere al veniturilor pe YouTube, pentru că, aşa cum am spus şi la început, este un business şi trebuie să-l tratăm ca pe un business, ca să funcţionăm şi să putem continua. Dar vor fi piese aproape sigur în 2016.

Rep.: Lansate toate odată?

V. I.: Nu, nu vor fi toate odată. Cel mai posibil e să avem două pachete. Un pachet de două-trei piese în primăvară şi un pachet cu două-trei piese în toamnă.

Rep.: Cu anumiţi colaboratori?

V. I.: E foarte posibil, dar deocamdată nu avem pe nimeni, pentru că sunt în stare incipientă, avem câteva instrumentale, avem nişte idei, dar la noi procesul e foarte amplu şi în detaliu, cu atât mai mult în momentul în care, într-un an de zile, vrei să scoţi doar patru sau cinci piese. Avem liste foarte lungi de piese şi se aleg dintre ele, este un proces complex, deci nu pot să dau detalii deocamdată cu cine am lucra. Dar aproape siguri vom lucra şi cu artişti. Probabil chiar şi artişti noi sau foarte la început.

Rep.: Iar mesajul şi stilul vor rămâne aceleaşi?

V. I.: Da.

(Serviciul Foto al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini din timpul interviului)