INTERVIU: Dana Marineci: La Gala HOP am învăţat că totul ţine de încrederea pe care o ai în tine - FOTO

Dana Marineci a participat de trei ori la Gala Tânărului Actor - HOP, iar, anul acesta, a câştigat premiul "Ştefan Iordache", marele trofeu al evenimentului, pentru rolul din "Sonata sunetelor primordiale", de Kurt Schwitters, precum şi pentru cel din "Amor estival", de Stela Popescu.

În interviul acordat agenţiei MEDIAFAX, Dana Marineci vorbeşte despre deciziile pe care le-a luat în viaţă şi despre momentul în care s-a hotărât să devină actriţă, precizând ce îşi doreşte să facă în viitorul apropiat în legătură cu această carieră.

De asemenea, Dana Marineci povesteşte despre ceea ce a însemnat Gala HOP pentru ea şi despre cât de important este acest premiu pentru evoluţia sa profesională.

Prezentăm interviul acordat de Dana Marineci agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Acesta a fost primul tău HOP?

Dana Marineci: Nu, este al treilea HOP. Prima dată am participat în 2012, cu un spectacol - n-am luat niciun premiu. Anul trecut, am participat şi la individual şi la grup - la fel, nu am luat niciun premiu, m-am pierdut foarte tare pe scenă, la primul moment de la individual, când mi-am dat seama că nu mă aud. Acesta a fost al treilea HOP.

Rep.: Cum de n-ai renunţat? Cum te-ai hotărât să participi şi anul acesta?

D. M.: Nu am renunţat niciodată. În momentul în care am o idee, merg până la capăt. De fiecare dată.

Rep.: Cum de ai ales acest moment ("Sonata sunetelor primordiale", de Kurt Schwitters)?

D. M.: Mai întâi am început să mă informez despre curentul dadaist, nu ştiam foarte multe. Am citit vreo două săptămâni, după care am început să caut tot felul de performance-uri pe internet. Am găsit un performance, l-am văzut - era făcut numai din sunete, după acest text -, după care am căutat textul, l-am găsit - e făcut numai din sunete -, l-am luat şi mi-am dat seama că nu pot să-l fac pur şi simplu, pentru că ar fi extrem de plictisitor. Aşa că am început să inventez o poveste şi m-am gândit că cea mai facilă, cumva, în momentul acela, era o poveste de iubire şi era şi pentru mine un moment prielnic să fac asta. Şi am început să iau pe rând toate etapele unei relaţii, de aceea m-am folosit şi de halatul de urs, pentru că l-am integrat ca personaj, şi apoi am băgat acele inserţii în franceză, pentru că simţeam că am nevoie de ele ca publicul să înţeleagă, totuşi, unde mă duc.

Rep.: După ce ai câştigat preselecţia cu acest text, ai avut vreun feedback din partea juriului? Ai mai schimbat ceva?

D. M.: Nu, n-am avut niciun fel de feedback. A rămas acelaşi moment, pe care eu am încercat să-l îmbunătăţesc.

Rep.: Care sunt primele impresii acum, după ce Gala HOP s-a terminat?

D. M.: Am un rush de adrenalină. Ce s-a întâmplat la gala asta mi s-a părut magic. M-am simţit foarte bine, m-am simţit foarte bine cu toţi colegii mei. Aş reveni oricând, dacă aş mai putea, dar nu mai, gata, s-a terminat.

Rep.: Anul acesta, la Gala HOP au fost prezenţi directori de teatre, actori, regizori. Ai reuşit să discuţi cu ei? S-au legat prietenii?

D. M.: Pe unii dintre ei îi cunosc deja. Am participat şi la Gala "Star" de la Bacău, unde am luat două premii, şi apoi la Oneşti, unde am luat pentru "best one woman show". Acolo am început să cunosc oameni, directori de teatru, actori, actriţe. Am vorbit cu ei, am schimbat păreri, mi-au spus ce a fost bine, ce nu a fost bine în tot ce am făcut eu şi acum i-am reîntâlnit.

Rep.: Ce ai învăţat din această experienţă, de la Gala HOP, mai mult decât ştiai din facultate?

D. M.: Totul ţine de încrederea în tine. Absolut totul ţine de încrederea pe care o ai tu în ceea ce faci. Dacă nu ai această încredere, în secunda în care pui piciorul pe scenă, se vede atât în corp, cât şi în voce, după care se transferă toată această neîncredere în tot momentul pe care urmează să-l pregăteşti şi este crunt, pentru că simţi că se dărâmă ceva.

Rep.: A fost vreun moment în care ai simţit că vei câştiga? Vreun moment în care ai simţit că ai juriul şi publicul de partea ta?

D. M.: Nu ştiu dacă am simţit, am bănuit cumva, mi-am dorit foarte tare, dar au mai fost momente în viaţa mea când am crezut că o să se întâmple. De exemplu, admiterea la masterat, eu am picat admiterea la masterat la UNATC (Bucureşti, n.r.), momente la concursuri, când am fost la Gala HOP - anul trecut, ştiam că nu o să se întâmple asta -, dar au fost momente în care credeam că o să iau premiu şi dezamăgirea era foarte mare. Aşa că, de data aceasta, m-am programat să mă bucur şi atât de ceea ce se întâmplă cu mine pe scenă şi de ceea ce pot eu să ofer oamenilor şi de ceea ce pot să primesc înapoi de la ei.

Rep.: Ce reprezintă acest premiu pentru tine? Crezi că te va schimba în vreun fel? Că va schimba percepţia publicului despre tine?

D. M.: Sunt convinsă că este o chestie de notorietate, în primul rând, de care un actor tânăr are nevoie. Nu sunt chiar atât de tânără, adică am 28 de ani, sunt puţin mai mare ca restul, dar sunt convinsă că acest premiu, cel puţin, îmi va face numele auzit.

Rep.: Cum speri tu să evolueze cariera ta profesională de acum înainte?

D. M.: Sper din tot sufletul să joc într-un teatru de stat, indiferent că este vorba de Craiova sau teatre de stat din Bucureşti. Îmi doresc asta, pentru că nu am făcut-o până acum. În toamna aceasta, o să scoatem o premieră la Naţional (Teatrul Naţional Bucureşti, n.r.), cu mai mulţi colegi, o să fie pentru prima oară, dar nu sunt cumva integrată în sistem.

Rep.: E în programul 9 G?

D. M.: Nu, nu e în programul 9 G. E spectacolul de disertaţie al unei colege şi textul a fost, printr-o bursă a Ambasadei Irlandei, oferit acestei tinere regizoare şi ea a luat mai mulţi colegi de-ai mei împreună cu mine şi am făcut acest spectacol, care va avea premiera în toamnă, cred că la sfârşitul lui octombrie, la Sala Mică.

Rep.: Vrei să rămâi în această zonă a actoriei - teatrul - sau îţi doreşti să te implici şi în cinematografie, televiziune?

D. M.: La televiziune nu m-am gândit niciodată. Mi se pare că tot ceea ce se întâmplă în televiziune este extrem de meschin, dar teatrul pentru mine este principal şi, apoi, bineînţeles, mi-aş dori să fac film. Nu am experienţă în film aproape deloc - am făcut câteva scurtmetraje, am avut câteva apariţii în nişte lungmetraje, dar niciodată să am un rol de protagonistă.

Rep.: Aş vrea să vorbim puţin şi despre cum ai decis tu să fii actriţă. Ţi-ai dorit mereu să faci asta?

D. M.: Nu, am terminat ASE-ul, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. În anul doi, când eram la ASE, mi-am dat seama că-mi doresc să fac asta, pentru că este o experienţă care mă va provoca foarte tare şi simţeam că pot să fac lucrul acesta. M-am pregătit un an de zile. Absolut întâmplător, am dat peste o actriţă minunată, Silvia Codreanu, care m-a pregătit pentru admiterea la UNATC şi, în momentul în care mi-am luat licenţa la ASE, în toamnă, am dat amiterea la UNATC şi am intrat.

Rep.: Mă gândesc, totuşi, că e un pic ciudat să te hotărăşti deodată că vrei să te faci actriţă. S-a întâmplat ceva? A avut loc vreun eveniment care să te determine să iei această decizie?

D. M.: Nu, aşa fac. Eu am terminat Liceul Coşbuc din Bucureşti, profil uman, şi, în clasa a X-a, am avut un deces în familie şi am vorbit cu bunicii mei - eu am stat foarte mult timp cu bunicii - şi ei mi-au spus că trebuie neapărat să am o meserie care să-mi aducă un venit, pentru că ei sunt bătrâni, nu vor putea să mă întreţină şi aşa mai departe. Atunci, la sfârşitul clasei a X-a, m-am apucat să mă pregătesc la matematică, pentru a da la ASE. Am intrat la ASE, printre primii, dar, deşi am avut bursă trei ani, nu mi-a plăcut deloc facultatea aia. În anul doi, am zis că nu e pentru mine, trebuie să fac altceva.

Rep.: Crezi că peste 5 - 6 ani, vei face din nou altceva?

D. M.: Nu, nu cred. Asta este o certitudine că nu o să renunţ la teatru. De fapt, nu e o certitudine, pentru că habar n-am ce poate să se întâmple peste un an. Dar, în momentul acesta, ce pot eu să-ţi spun este că n-aş renunţa la teatru niciodată.

Rep.: Există actori pe care i-ai văzut în spectacole şi alături de care ţi-ar plăcea să împarţi scena?

D. M.: Sunt două trupe de actori pe care le admir extrem de tare: trupa Teatrului Anton Pann, la Râmnicu-Vâlcea, şi trupa lui Victor Ioan Frunză. Ar fi minunat dacă aş avea vreodată ocazia să fac parte din una dintre aceste trupe, cred că ar fi o experienţă extraordinară pentru mine şi pentru dezvoltarea mea ca actriţă.

Rep.: Îmi spuneai că ţi-ai dori să fii angajată într-un teatru de stat. Care e părerea ta despre teatrul independent?

D. M.: Teatrul independent te creşte, te ajută, dar pentru o perioadă limitată de timp. Cred - nu ştiu, am experienţă de trei ani -, dar cred că, la un moment dat, ajungi la un nivel de saturaţie, în care îţi doreşti ceva mai mult şi, când mă gândesc la acest ceva mai mult, mă gândesc la texte mari - textele mari nu prea pot fi făcute în teatrul independent din nişte motive foarte simple: n-ai spaţiu, n-ai buget, n-ai posibilitatea de a plăti un scenograf, nu se pot face foarte multe lucruri - şi cred că o şansă de a mă întâlni cu clasicii ar fi să fie într-un teatru de stat. Iar în teatrul de stat vin regizori foarte mari.

Dana Marineci s-a născut pe 19 februarie 1987, la Bucureşti. A urmat cursurile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti (UNATC), la Facultatea de Teatru, domeniul Teatru, secţia Actorie, clasa prof. univ. dr. Doru Ana, promoţia 2012.

Gala Tânărului Actor - HOP, un program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic. Anul acesta, pentru a treia oară consecutiv, directorul artistic al evenimentului - desfăşurat la Costineşti - a fost regizorul Radu Afrim.