Vezi mai jos GALERIA FOTO
Irlandezul Kristian Nairn se transformă în spatele pupitrului şi devine un virtuoz al platanelor. Cu căştile pe urechi, mişcându-se în ritmul muzicii, actorul – DJ a mixat peste o oră pe o scenă din cadrul Festivalului Untold în faţa câtorva sute de tineri extaziaţi, care i-au scandat minute în şir numele din film, „Hodor”, şi l-au aplaudat frenetic.
”Îmi place aici la Cluj, îmi place oraşul, am mai fost în România de câteva ori până acum, la Bucureşti. Îmi plac cel mai mult oamenii, sunt foarte deschişi şi ospitalieri, a fost o plăcere să mă reîntorc. Despre Untold, am văzut line-up-ul, lista de artişti, trupe şi DJ care vor urca pe scene, sunt cei mai mari din lume, şi nu puteam lipsi din capitala nopţii şi magiei. Îmi place foarte mult atmosfera de la festival, care este incredibilă, şi publicul, care este fenomenal”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Kristian Nairn.
Actorul – DJ consideră că actoria şi muzica sunt lucruri diferite, dar au, totuşi, un punct comun.
”Când eşti DJ vezi reacţia mulţimii, a publicului din faţa scenei, iar ca actor în filme sau seriale, observi, din nou, reacţia publicului pentru rolul pe care îl joci. Ca actor te poţi transforma în altcineva, dar acelaşi lucru îl poţi face şi de pe scenă, din spatele pupitrului. Eu nu mă gândesc ce voi mixa înainte de a urca pe scenă, după ce urc, închid ochii şi mă las în voia muzicii. Este o decizie de moment ce voi mixa”, a spus DJ-ul.
Acesta nu ştie ce îi place mai mult, să fie actor sau DJ, dar se bucură că are timp pentru amândouă job-uri, pe care le iubeşte în aceeaşi măsură.
”Totuşi, parcă muzica îmi place mai mult, pentru că face parte din viaţa mea încă de când m-am născut, nu îmi imaginez viaţa fără muzică. Am ocazia să călătoresc peste tot prin lume, să întâlnesc mulţi oameni, nu mă pot plânge din acest punct de vedere. În paralel, jucam şi în
Îmi e un dor teribil de Hodor
Kristian Nairn a povestit că singura sa replică din film pe care o rosteşte este chiar numele personajului pe care îl interpretează, „Hodor”.
”Tot ce a trebuit să spun în film a fost
Personajul pe care îl interpreta în serialul ”Urzeala tronurilor”, Hodor, ”moare” în ultimul episod al sezonului 6, iar Kristian Nairn resimte lipsa rolului.
”Îmi e un dor teribil de Hodor. Acest rol a făcut parte din viaţa mea timp de şase ani, este ciudat să văd că serialul continuă fără mine, dar cred că opt sezoane sunt suficiente. Personajul mi-a schimbat complet viaţa. Urzeala tronurilor a ajuns un fenomen de masă, nu ştiu cu ce ar putea fi înlocuit”, a mai spus acesta.
Nu eram menit nici să devin DJ, nici actor
Cariera de muzician i se datorează mamei sale, pentru că a început pianul când avea 3 ani, după care, în adolescenţă, a trecut la chitară şi a ajuns să cânte în baruri.
”Eram cam timid, chitara era rolul meu de a mă exprima în muzică. Nu eram menit nici să devin DJ, nici actor, vroiam doar să cânt la chitară. Nu mă gândeam că voi ajunge să mixez, dar nu a fost greu pentru mine să trec la mixare, să devin DJ, fac asta de peste 20 de ani. S-a întâmplat pur şi simplu, cântam într-un club de noapte din Belfast, iar DJ-ul s-a îmbolnăvit şi de atunci am început cariera de DJ”, a mai spus Nairn.
După despărţirea de serial, are în plan un rol într-un film în cursul anului viitor şi într-un serial, dar vrea să îşi continue şi cariera de DJ şi să mixeze mai departe sub numele lui, nu să îşi ia un nume de scenă, deşi admite că rolul Hodor l-a ajutat pentru că este recunoscut de oameni.
DJ ”Hodor” a promis că va reveni la Cluj-Napoca anul viitor, tot la Festivalul Untold, sperând să aibă şansa de a urca din nou pe scenă.