INTERVIU - Florin Iepan: Alma Vii. Între sălbaticul consumism şi conservarea de patrimoniu - VIDEO

Autostrada care o să lege Sibiul de Budapesta, respectiv de Viena şi Europa Occidentală urmează să fie gata în 2017 sau cel târziu în 2018. Acesta o să fie momentul adevărului pentru Transilvania. Se preferă turismul sau conservarea de patrimoniu? Este întrebarea pe care o lansează Florin Iepan prin filmul său ”Undeva, cândva. În Transilvania”. Istoria sa reface exodul săsesc şi destinul contemporan al satului Alma Vii.

Interviul cu Florin Iepan cuprinde o critică a unor momente de istorie:

”Într-un fel sau altul, toţi am fi vrut să plecăm din România. Ei puteau. Noi nu. Tragic este faptul că România promisiunilor deşarte, România Mare de după 1918 nu s-a ţinut de cuvânt şi într-o sută de ani a pierdut două dintre cele mai importante minorităţi, cea germană, formată din saşii transilvăneni şi şvabii bănăţeni, dar şi minoritatea evreiască.”

O desluşire a propriilor momente de îndoială:

”În 2001, spre deosebire de Caroline Fernolend şi mulţi alţi activişti civici care s-au opus proiectului Dracula Park, inclusiv Prinţul Charles, eu consideram că a fost o greşeală că nu s-a construit acest parc de distracţii. Era perioada când familia noastră în fiecare vară ajungea la Disney sau la Europa Park.”

”Într-un fel sau altul, toţi am fi vrut să plecăm din România”

Reporter: Destin tragic? Cine-i de vină?

Florin Iepan: Dacă te referi la saşi, destinul lor este oarecum tragic, deşi finalul poveştii, cu plecarea în Germania, a fost pozitiv văzând lucrurile din perspectiva personală a anilor şaptezeci, optzeci şi chiar nouăzeci, respectiv comunism şi confuzia generală de după căderea comunismului. Într-un fel sau altul, toţi am fi vrut să plecăm din România. Ei puteau. Noi nu. Tragic este faptul că România promisiunilor deşarte, România Mare de după 1918 nu s-a ţinut de cuvânt şi într-o sută de ani a pierdut două dintre cele mai importante minorităţi, cea germană, formată din saşii transilvăneni şi şvabii bănăţeni dar şi minoritatea evreiască.

Citeşte şi: "Fiica papei", un roman despre Lucrezia Borgia, de Dario Fo, se lansează la Humanitas Cişmigiu

Reporter: Să te lupţi împotriva celor care să te apere. Ce-nseamnă autoritatea în România?

Florin Iepan: Asta mi se pare tragic pentru români în primul rând dar şi pentru ţara asta. Gestul de maximă ipocrizie al statului român faţă de minoritatea germană a fost acela că după război i-a trimis doar pe saşi şi şvabi în lagărele de muncă sovietice, ca şi cum soldaţii români care ardeau de vii copii şi bătrâni evrei din Odessa nu ar fi luptat alături de germani din convingere. În timp ce saşii şi şvabii erau plecaţi în "călătorie de afaceri", statul român a dus o politică de colonizare a zonelor locuite de germani cu români din regiunile mai puţin dezvoltate, care au fost împroprietăriţi cu pământ şi mutaţi cu forţa în casele acestora. Întâmplările astea nu se pot uita.

Reporter: Alma Vii?

Florin Iepan: Partea bună este că acum ne dăm seama ce am pierdut prin plecarea lor şi încercăm să punem în valoare patrimoniul lăsat în urmă de această civilizaţie, după aproape 900 de ani de existenţă. Asta face fundaţia Mihai Eminescu Trust la Alma Vii, un sat săsesc de lângă Mediaş, populat azi de rromi şi români, plus câtiva excentrici veniţi din marile oraşe în căutarea vieţii adevărate de la ţară, aproape de natură şi oameni. Aşa am ajuns să produc acest film documentar. El a urmărit timp de un an şi jumătate lucrările de restaurarea fortificaţiei care înconjoară vechea biserică din Alma Vii (Almen după denumirea săsească) dar în paralel am urmărit experimentul social iniţiat aici de Caroline Fernolend şi echipa ei, care şi-au propus să facă o terapie de grup cu actualii locuitori, pentru ca aceştia să câştige încredere în forţele proprii şi să iasă din depresia socială în care s-au scufundat după plecarea saşilor şi să transforme Alma într-o poveste de succes ca şi cea de la Viscri, aşezare săsească de lângă Braşov, care se bucură de o faimă europeană şi chiar mondială.

Reporter: Care-i lucrarea lui Iepan?

Florin Iepan: Este adevărat că aici am lucrat cu materialul clientului. Adică al fundaţiei Mihai Eminescu Trust. Nu este o poveste găsită de mine. Nu am o problemă cu asta. Din şcoala de film m-am raportat la regia şi producţia de film ca la o profesie şi mai puţin ca la o vocaţie, cum procedează majoritatea colegilor care fac filme de ficţiune. M-a atras mult mai mult publicul de televiziune şi modul în care pot să-l informez sau să-l deservesc şi impactul social al documentarelor mele decât selecţia la festivalurile de film şi poziţionarea ideologică sau estetică din această zonă. Am făcut filme pentru oameni nu pentru premii, treabă care mi-a complicat un pic existenţa în relaţia cu Centrul Naţional al Cinematografiei, care promovează filmul de autor şi pentru festival. Important este că am trăit din meseria asta şi am crescut doi copii pe care acum mă pregatesc să-i trimit la facultate în Munchen-Germania, nu departe de locul din care au plecat saşii către Transilvania acum nouă sute de ani.

Citeşte şi: Actorul Sebastian Papaiani a murit la vârsta de 80 de ani / Alexandru Arşinel: "Regret că Dumnezeu nu a pus frână" / George Ivaşcu: Comedia e mult mai tristă în Romania

Citeşte şi: Sebastian Papaiani. Viaţa maestrului. Plutonier Căpşună, Păcală şi Bică, prieten drag al actorilor - GALERIE FOTO

Citeşte şi: Sebastian Papaiani va fi înmormântat, joi, la Cimitirul Bellu / Poliţia Română îşi ia rămas bun de la "plutonier Căpşună" - VIDEO

Reporter: Mihai Eminsecu Trust?

Florin Iepan: Mihai Eminsecu Trust este un brand . În spatele lui stă o fundaţie care a fost infiinţată în Anglia pe vremea lui Ceauşescu. Poetul nostru naţional cu o viaţă atât de zbuciumată nu bănuia ce avea să i se întâmple peste timp tocmai la Londra. Astăzi la M.E.T. vorbim de o echipă sudată de oameni tineri şi relaxati, foarte eficienţi, condusă de Caroline Fernolend, o săsoaică adevărată care la fel ca şi un alt personaj al meu Klaus Johannis (2014 Digi24 "Doi pentru România") nu cred că regretă că a rămas. În România sunt doar o mână de saşi. Am impresia că fiecare dintre ei ştie foarte precis de ce mai este aici.

Dracula Park. Lipsa de scrupule a politicienilor

În 2001, spre deosebire de Caroline Fernolend şi mulţi alţi activişti civici care s-au opus proiectului Dracula Park, inclusiv Prinţul Charles, eu consideram că a fost o greşeală că nu s-a construit acest parc de distracţii. Era perioada când familia noastră în fiecare vară ajungea la Disney sau la Europa Park . În plus, muream de ciudă că tot felul de producători de film obscuri din Vest făceau zeci de documentare legate de Dracula pentru Discovery şi National Georgaphic iar noi, producătorii romani, nu primeam nici o firmitură din cozonacul ăsta. După ce i-am cunoscut pe cei de la M.E.T. am aflat detaliile sau subsolul poveştii, lipsa de scrupule a politicienilor şi faptul că parcul de distracţii urma să fie construit într-o zonă care avea profunde semnificaţii spirituale pentru saşii din Sighişoara. Conceptual, Dracula Park era o varză, un proiect disfuncţional şi prost gândit care ar fi servit doar ca paravan pentru câteva tunuri date de cei care erau atunci la butoane. Şi azi cred că ideea unui parc tematic nu este rea. Merită regândit acest proiect dar până atunci trebuie să valorificăm ce avem în sudul Transilvaniei, zona locuită până în anii nouăzeci de saşi, o regiune care din punctul meu de vedere poate fi noua Provance sau noua Toscana de pe harta turismului mondial.

Reporter: Autostrada?

Florin Iepan: Autostrada care o să lege Sibiul de Budapesta, respectiv de Viena şi Europa Occidentală urmează să fie gata în 2017 sau cel târziu în 2018. Acesta o să fie momentul adevărului pentru Transilvania. Sunt două scenarii ale globalizării. Exploatarea până la sânge a acestei regiuni, cum se întâmplă acum, distrugerea toatală a pădurilor, a fondului cinegetic şi hidrografic, păşunat intensiv după modelul american, parcuri industriale gigant cu oameni plătiţi la limita subzistenţei, un peisaj din care nu o să lipsească sondele de gaze sau exploatările cu cianuri. Al doilea scenariu este acela în care locuitorii de azi ai Transilvaniei vor realiza că este în interesul lor să protejeze acest patrimoniu chiar dacă nu este al lor în mod direct, vorbim de cel istoric lăsat de saşi , evrei sau maghiari, şi să-l valorifice după un model de dezvoltare cum este cel pus în practică de Mihai Eminescu Trust la Alma Vii. Experimentul de aici continuă şi după terminarea filmărilor. Povestea se scrie încă, o parte din locuitori sunt sceptici, vor bani şi slujbe imediat, peste noapte. Este o confruntare interesantă şi dramatică a mentalităţilor. Peste jumătate din locuitori sunt rromi, o mare parte dintre ei sunt asistaţi social. O parte înţeleg ce li se întâmplă, alţii nu cred că turiştii români sau străini o să vină cu sutele la Alma, astfel încât ei vor găsi de lucru acasă şi nu o să fie nevoiţi să mai plece în Germania în fiecare vară la cules de fructe .

Undeva, cândva. În Transilvania.

Date tehnice

Camera: Rafael Vasilcin, Valentin Solomie, Emeric Szabo, Tudor Porumb, Cristian Radu

Additional aerial footage: Deak Zsolt

Research/consulting: Noemi Simo, Alexandru Neagu

Production assistant: Daniel Murarescu

Editing: Calin Meda

Script: Florin Iepan

Second director: Cristian Radu

Executive producer: Calin Meda

Directed by: Florin Iepan

Supported by a grant from Iceland, Liechtenstein and Norway. A Sub-Cult-ura production for Mihai Eminescu Trust, 2016